5 idei ca să-ți dezvolți creativitatea și să obții un job mai bun (PUBLICITATE)

Comentează

Primul pas pentru a-ți găsi un loc de muncă mai bun este să dezvolți abilitățile care se caută în 2020. Iar creativitatea este una dintre competențele tot mai cerute de angajatorii din lumea largă, arată un top realizat de Forumul Economic Mondial.

Privește partea bună a lucrurilor! Nu trebuie să mergi neapărat la cursuri de specialitate care se desfășoară pe parcursul mai multor săptămâni. Poți învăța cum să o dezvolți participând la LEAP, festivalul care îl aduce pe scenă pe Fredrik Härén, speakerul global axat pe discursuri despre creativitate.



Text: Steluța Năstase-Lupu

Cum îți poți exersa creativitatea chiar acasă



LEAP
(Learn. Explore. Apply. Play) este prima ediție a unei conferințe internaționale, organizată în România de eJobs și Târgul de Cariere, dedicată profesioniștilor din toate domeniile. În cadrul evenimentului, Fredrik Härén va arăta cum poți îmbina ideile pe care le ai pentru a crea lucruri noi.



Fredrik are peste 20 de ani de experiență ca speaker global. A susținut peste 2.000 de prezentări în peste 60 de țări de pe 6 continente. A fost premiat ca „Speaker al Anului” în Suedia, iar cartea sa, The Idea Book, este în topul „Cele mai bune 100 de cărți de afaceri din toate timpurile”.

Fredrik înțelege că de multe ori poți fi rezistent la schimbare, dar ești în același timp curios să încerci lucruri noi. De aceea, te încurajează să combini ideile pe care le ai pentru a realiza ceva nou. Îți poți dezvolta creativitatea chiar acasă. Iată cum:

  1. Citește cărți pentru copii;
  2. Petrece timp alături de cei mici;
  3. Fă-ți timp pentru filme și seriale care îți pot schimba perspectiva asupra lucrurilor;
  4. Pune ideile în practică și construiește lucruri noi chiar acasă;
  5. Descoperă sau amenajează acel loc unde să te simți creativ.

Pregătește-te pentru un discurs plin de povești și voie bună. Iată interviul pe care Fredrik Härén l-a acordat în exclusivitate în România pentru We Are HR:

Ești suedez și trăiești în Singapore. Cum a influențat această schimbare de peisaj discursurile și modurile tale de a gândi sau de a acționa?

În atâtea feluri! Asia îmi oferă:

  • Atâta energie.
  • O mai bună înțelegere a locului unde se află centrul de greutate al lumii
  • O mai bună înțelegere a modului în care oamenii de pe mapamond privesc lumea

Ce lecții importante ai învățat de la liderii din Suedia? Dar de la cei din Singapore?

Suedia este mai mult despre consens. De fapt, consensul înseamnă literalmente „a simți împreună”. Nu este doar „un acord general”, așa cum este sensul expresiei, ci înseamnă mai mult decât atât. Toată lumea este implicată în procesul decizional pentru a ajunge la un acord, ceea ce înseamnă că toată lumea se simte implicată. Asta creează o legătură mai puternică în cadrul grupului.



Îți mai aduci aminte dacă cineva din public a avut un impact asupra ta?

Întâlnesc oameni care mă inspiră aproape zilnic! Am avut discuții cu fostul bancher central al Malaeziei care a avut această funcție 16 ani, cu un campion mondial de 8 ori la Squash, cu un fermier crescător de orez eco din Thailanda – foarte prietenos, cu un aikido din Indonezia etc. Lumea este plină de oameni care inspiră și mulți dintre ei merg la conferințe, fie ca vorbitori, fie în public.

Poți recomanda câteva cărți pentru începutul anului 2020, care ar trebui să fie pe biroul fiecărui lider?

Momentan citesc multe cărți pentru copii deoarece am trei copii mici. Și acesta va fi de fapt și sfatul meu: dacă aveți copii mici acasă, petreceți timp cu ei citind. Să-mi iau timp liber pentru a fi alături de copiii mei a fost cea mai bună decizie din viața mea. Când copiii sunt în vacanță sunt și eu în vacanță. Iar în ultimii 5 ani mi-am luat chiar două sau chiar patru luni de concediu pe an.

Zi-ne 3 filme care ar putea inspira liderii. Ce impact au avut asupra ta?

Free Solo –
un documentar uimitor despre potențialul oamenilor.

Și în general orice documentar despre mediu pentru a le reaminti oamenilor să iasă mai mult în natură și să aprecieze mai mult pământul!

Iar ultima mea sugestie va fi un serial – (eu sunt un tip care preferă mai mult serialele decât filmele): Money Heist (La casa de papel). Încurajez oamenii să vadă filme și seriale care nu sunt americane/englezești. Îi ajută să fie mai creativi și să deprindă o mentalitate globală.

Care sunt cele mai importante trăsături pe care companiile ar trebui să le caute la viitorii lor lideri?

  • Creativitatea – desigur. Este cea mai valoroasă abilitate pe care o puteți avea. Este shortcut-ul spre succes.
  • Conexiunile umane. Pierdem adesea capacitatea de conectare cu străinii și aceasta este o abilitate atât de valoroasă.
  • Percepția ideii – abilitatea de a vedea și înțelege schimbarea. Într-o lume în continuă schimbare, să fii capabil să înțelegi schimbarea și să știi să te adaptezi la ea este din ce în ce mai important.

Care sunt cele mai mari amenințări pentru lideri în zilele noastre?

Cea mai mare amenințare este că atât de multe companii și oameni trăiesc în trecut. Automatizarea nu este o amenințare pentru lideri. Este o oportunitate.

În ultimii 20 de ani ai studiat creativitatea umană în întreaga lume. Ce diferențe și ce asemănări ai descoperit în ceea ce privește culturile?

Am descoperit că există atât de multe abordări diferite ale creativității în lume. Aceasta este tema următoarei mele cărți „Lumea creativității”. La fel cum există multe tipuri de mâncare în lume, există multe tipuri de creativitate. Există perspective și practici diferite. Dacă oamenii ar deveni mai curioși să învețe alte tipuri de creativitate decât ale lor, atunci potențialul lor ar exploda.

De ce creativitatea este atât de importantă în afaceri în aceste zile?

Întotdeauna a fost importantă. Dar niciodată nu a fost mai ușor să pui o idee în practică, să găsești atât bani, cât și să o lansezi și să o transformi într-o idee globală.

Ce ucide creativitatea?

Desigur frica. Dar cred că de multe ori o omoară și regulile, procedurile inutile care întârzie rezultatele și birocrația.



Ce ai recomanda?

Chiar dacă oamenii cred că angajatorii nu fac suficient pentru a le dezvolta creativitatea, dacă îi întrebi: „Credeți că faceți suficient pentru a vă dezvolta propria creativitate?”, aproape nimeni nu spune da. Sugestia mea este ca managerii/companiile, în loc să încerce să dezvolte creativitatea oamenilor, ar fi mai bine să-i încurajeze să spună de ce au nevoie pentru a-și dezvolta această latură. Unii oameni au nevoie să fie singuri, alții să fie în grup, unii se simt mai bine când lucrează în natură, alții preferă aglomerația și agitația orașului etc. Așadar, ar conta foarte mult dacă companiile ar ajuta oamenii să înțeleagă pe deplin procesul lor creativ.

Profită acum de oferta: Cumperi un bilet și primești unul gratis!



LEAP va avea loc pe 27 februarie 2020 în cadrul Face Convention Center, unde vei avea ocazia să cunoști oameni creativi din diferite domenii! Rezervă-ți încă de acum locul pentru tine și un coleg de muncă, profitând de oferta 1+1 gratis! Află mai multe pe leap.ro!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
15 sept.
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
15 sept.
Filmul lansat acum 48 de ani care a devenit unul dintre cele mai cenzurate din istorie: „Dezgustător și josnic”
15 sept.
Rusia se joacă cu nervii NATO: două incidente grave în două zile. Putin „nu se va opri”, avertizează șefa diplomației europene
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
15 sept.
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
15 sept.
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15 sept.
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
15 sept.
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?