Adela vă sfătuiește în iubire și sex: „De când sunt cu el, am început să iau antidepresive”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dragă Adela,
Cuprins:
Bună, mă numesc Maria. De aproape un an sunt cu un băiat musulman. Timp de 4 luni am locuit împreună, totul a fost bine, dar au apărut probleme foarte mari, cu ameninţări împotriva mea şi a fetiţei mele de 5 ani. Am fost la poliţie, aici, în Norvegia, am depus plângere, dar încă nu s-a rezolvat nimic. Problema mea este că nu mă mai pot înţelege pe mine însămi, pentru că am continuat să vorbesc cu el şi am acceptat să se mute la mine. Îmi e frică de el, de aceea nu pot spune nimic, prefer să tac. De când sunt cu el am început să iau antidepresive şi să merg la psiholog, iar de câteva ori am încercat să mă omor, ceea ce nu este bine. Îmi este foarte frică, nu ştiu ce să mai fac. Vă rog din inimă, am nevoie de un sfat pentru că nu mai găsesc o cale să îmi revin. Mereu stau şi plâng, nu dorm şi nu mănânc. M-am distrus. La 27 de ani arăt foarte matură şi mereu tristă. Vă mulţumesc din suflet şi vă doresc o zi minunată.
Dragă Maria,
Problema ta este foarte dificilă, deoarece, în primul rând conflictul se desfăşoară între tine şi tine. Primul lucru pe care l-ai avea de făcut este să renunţi cu adevărat la acest bărbat. Abia apoi vei putea să urmezi sfaturile prietenilor şi ale psihologilor. Aşadar, de ce l-ai primit înapoi pe iubitul tău când ştiai foarte bine ce-i poate pielea? Cu atât mai mult cu cât ai şi o fetiţă, pe care o pui în pericol. Ce anume îţi oferă el, de care ai atâta nevoie încât să sacrifici lucruri vitale pentru a fi cu el? Asta e prima întrebare la care ar fi bine să-ţi răspunzi. Poate că, la tine, teama de a nu fi iubită este mai mare decât orice şi, dacă el îţi spune că te iubeşte - gata, te-a câştigat. Dar dacă l-ai iubi şi tu pe el? Dragostea nu are legătură cu frica. Poate dacă nu ţi-ar mai fi frică de el, n-ar mai fi nici el atât de ameninţător. În altă ordine de idei însă, cred că ar fi mai bine să te întorci în ţară… fără el. Inventează un pretext temporar pe care apoi să-l lungeşti cât e nevoie.
Dragă Adela,
Mă numesc Elena şi am 16 ani. Cu câteva luni în urmă am un cunoscut un bărbat mai în vârstă. Nu e căsătorit şi nici nu este într-o relaţie. Am vorbit cu el fără să ne vedem timp de două luni, după care a venit în ţară, fiind plecat la lucru în Franţa. El nu a ştiut că am doar 16 ani şi mi-a zis că nu poate fi cu mine pentru că sunt mult mai mică decât el. Eu sunt foarte îndrăgostită de el. Acum nu mai vrea să aibă de-a face cu mine. Mi-a blocat accesul peste tot şi singurul loc unde îl pot vedea este barul fratelui său, unde sunt clientă fidelă. De fiecare dată când îl văd mi se zdrobeşte inima de suferinţă. Îl iubesc şi nu pot trăi cu gândul că nu ştiu ce face. Plâng şi ziua, şi noaptea de durere. Ajută-mă, te rog!
Draga mea,
Nu ştiu dacă eşti la curent, dar relaţia cu o persoană minoră, aşa cum eşti tu, poate deveni caz penal. Bărbatul de care te-ai îndrăgostit riscă puşcăria dacă ceva n-o să meargă bine între voi. Cred că acesta e un motiv puternic care să-l ţină la distanţă de tine, tu ce zici? Pe de altă parte, suferinţa ta ar trebui să-ţi tragă un semnal de alarmă. Dacă tu te chinui aşa doar pentru că un bărbat s-a purtat frumos cu tine înseamnă că stima ta de sine este încă foarte scăzută. Dragă Elena, află că este un lucru normal ca toţi bărbaţii să se poarte frumos cu tine. Nu te lăsa impresionată atât de tare numai de acest aspect care ar trebui să fie de la sine înţeles. Şi mai am o întrebare: ce se întâmplă cu viaţa ta în timp ce tu suferi zi şi noapte gândindu-te la el? Nu-i păcat ca toată existenţa ta să se rezume la pasiunea pentru un bărbat care nu are curaj să fie cu tine pentru că ai doar 16 ani? Îndreaptă-ţi atenţia către altceva, vezi-ţi de viaţa ta şi abia atunci va fi bine.
Dragă Adela,
Mă numesc Elena şi am nevoie urgent de un sfat. De aproape doi ani am o relaţie. Din luna noiembrie 2014 locuim împreună, eu am 20 de ani, el are 26. Recent, am aflat că sunt însărcinată, dar eu nu mă simt pregătită pentru aşa ceva, deşi el îşi doreşte acest copil. Nu ştiu ce să fac. Toată lumea e împotriva gestului pe care vreau să-l fac, dar nimeni nu înţelege că nu sunt pregătită, mă văd prea tânără pentru aşa ceva... dar nu poate să mă înţeleagă nimeni... şi nu ştiu ce să fac, sunt terorizată. Mulţumesc!
Dragă Elena,
Starea pe care o ai este normală pentru cineva care încă nu s-a gândit să aibă copii. Însă dacă acum s-a petrecut, de ce să refuzi? Mai ales că toată lumea e alături de tine. Sunt foarte multe femei care regretă că nu au făcut copii la vârste fragede, pentru că mai târziu devine din ce în ce mai greu. Oricum ar fi, un copil îţi va împlini viaţa. Va avea o mamă tânără, iar tu te vei bucura de sprijinul lui (sau al ei) când vei ajunge la bătrâneţe - evident, dacă îl vei creşte cu dragoste şi bucurie. Ceea ce tu trăieşti acum este un moment de panică firesc, care va trece cu puţin efort şi din partea ta. Poate te-ar ajuta să vorbeşti cu un psiholog. Mai există un aspect. Multe femei care au ales să avorteze după aceea au regretat şi s-au simţit vinovate. În cazul tău, să renunţi la acest copil pe care spui că iubitul tău şi-l doreşte ar însemna să pui în pericol relaţia cu el. Asta vrei?
