Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”El nu vrea să se mai căsătorească şi nici să mai aibă copii”

Scrie-i Adelei pe adresa [email protected] şi citește în Libertatea sfaturile ei.

 

Dragă Adela,

 

Mă numesc Simona şi am 21 de ani, de câteva luni am o relaţie cu un bărbat divorţat şi are 3 copii. La început totul a decurs normal şi frumos, dar după ceva timp şi a schimbat comportamentul faţă  de mine şi îşi îndreaptă aproape toată  atenţia spre copii lui. Nu ştiu exact ce simt pentru el dar îmi este foarte greu să mă despart de el. Țin să menţionez că din ziua în care noi ne-am cunoscut locuim împreună. Au început să apară certuri din cauza copiilor lui, pentru că el are impresia că eu nu îi accept şi nu prea vrea să ne despărţim. Adică eu am decis ca relaţia noastră să ia sfârşit pentru că un viitoar lângă el nu cred că aş avea, pentru că el nu vrea să se mai căsătorească şi nici să mai aibă copii. Tu ce m-ai sfătui să fac? Mulţumesc!

 

Adela răspunde:

 

Dragă Simona,

Din moment ce el îți spune clar că nu mai vrea să se căsătorească și că nu mai vrea să aibă alți copii, iar tu știi sigur că vrei să fii căsătorită și să ai copii, înseamnă că această relație este, pentru tine, o fundătură. Îți irosești timpul și energia pentru a realiza, într-o zi, că ai pierdut ani din viață pentru nimic. E posibil ca el să nu fie sigur pe ce vrea acum, dar poate în viitor își va schimba părerea. Bărbaților nu le place să fie puși în situația de a-și face planuri pe termen lung, dar nici nu poți să stai după el la nesfârșit că poate-poate. Dacă te-ar iubi cu adevărat, ar face orice pentru tine. Dacă nici nu te vrea cu adevărat, dar nici nu te lasă să pleci, nu face decât să profite de tine. Cu ce te alegi tu de pe urma acestei relații? Se poartă frumos cu tine? Te simți iubită și valorizată? Simți că iubești la întregul tău potențial și asta te face să fii mai bună? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări nu este ”da” din toată inima, atunci este foarte bine cum te-ai gândit tu. Nu mai aștepta să afli ce o să hotărască el, fă ce simți tu. Ai o singură viață, nu îți poți permite să o irosești după himere. Nu ai nicio obligație față de copiii lui, așa că nu ai de ce să te simți vinovată în nici un fel dacă el te face să te simți prost din cauza lor.

 

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Observatornews.ro
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Știrileprotv.ro
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
FANATIK.RO
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Orangesport.ro
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață