Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Ne certăm aproape în fiecare zi, dar nu am curajul de a pleca de lângă el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.
Cuprins:
Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela, Ar fi multe de povestit, însă am să încerc să fac un rezumat aşa cum mă pricep. Acum 8 ani l-am întâlnit pe cel care avea să-mi devină soţ în 2012 după 3 ani de relaţie care au fost presăraţi cu multe momente de bucurie şi fericire, dar şi cu mici divergente care nu m-au deranjat prea tare la momentul respectiv, sau dacă m-au deranjat, am cedat şi am acceptat situaţia spunându-mi că sunt chestii minore care nu ar trebui să mă deranjeze. El este genul de bărbat conservator, hotărât căruia îi place să creadă că are întotdeauna dreptate. Când l-am cunoscut ieşea la iveală şi firea să copilăroasă şi romantică care îmi plăcea la nebunie şi care m-a convins că el e alesul. Mă făcea să râd ceea ce pentru mine era perfect, eu fiind o persoană spirituală de fel şi optimistă. Când am aflat că am rămas gravidă am fost amândoi extrem de fericiţi, dar după scurt timp a început să-şi facă tot felul de griji şi gânduri că dacă o să ne descurcăm că părinţi, financiar s.a.m.d. În 2015 a venit pe lume băieţelul nostru, fapt care ne-a umplut inimile de bucurie, şi odată cu el au apărut şi certurile mai dese, pe diferite teme referitoare la copil sau la familia mea. Ţin să precizez că am stat o perioadă la părinţii mei tot în ideea de a ne ajuta cu copilul, având în vedere că era primul nostru copil şi eram uşor speriaţi amândoi. Până să ne mutăm la părinţii mei, el îi considera ca al doilea set de părinţi, şi spunea la toată lumea că are noroc de socri buni. Stând în aceeaşi casă cu ai mei au apărut şi certurile… În sensul că de fiecare dată când se lua de mine cu ceva (lucru care se întâmplă tot mai des) mama mea sărea să-mi ia apărarea, fapt ce lui nu îi convenea deloc, ceea ce a condus la o ceartă de proporţii mari şi la faptul că noi ne-am mutat singuri după doar 3 luni de la naşterea băieţelului. Am sperat că totul se va aranja de la sine, acum că eram doar noi 3. Nu a fost aşa... A continuat cicăleala constantă la adresa mea… Că nu fac nimic bine, că sunt cu capul în nori, că nu sunt atentă la nevoile lui şi ale copilului, au început şi jignirile dure, ceea ce până atunci nu se mai întâmplase deloc. Fiecare ceartă se termină cu ţipete şi plecat de acasă din partea lui. Eu am încercat mereu să fiu o soţie şi o mama exemplară, ceea ce şi îmi zicea că sunt, în momentele lui bune (care erau foarte rare). Ne certăm aproape în fiecare zi şi după fiecare ceartă îmi vine să îmi iau copilul şi să plec… Dar de fiecare dată cedez după ce îşi cere scuze şi îmi spune că el fără noi nu mai vrea să trăiască, că noi suntem viaţa lui şi că fără noi viaţa lui nu mai are sens. Şi apoi istoria se repetă iar şi iar… Vreau să mai precizez că şi-a îndepărtat toţi prietenii (excluzând orice fel de socializare, pe motiv de oboseală) inclusiv familia sa, certându-se des cu ei… Ambii mei socri dându-mi dreptate mie după fiecare episod de ceartă. Soţul meu îmi spune că nu înţeleg sensul de familie, reproşându-mi că stau încă după fustă mamei, şi că nu îi iau apărarea în faţa ei, dar eu nu vreau decât să trăim în relaţii de armonie cu toţii. Toţi prietenii lui i-au spus că s-a schimbat şi că nu mai e cum era… Fiind mult mai nervos, serios şi supărat. Chiar sunt într-o mare dilemă… Raţiunea îmi spune că îmi este mult mai bine singură, pentru că momentele de bucurie din viaţa mea au rămas cele strict legate de copil, dar nu am curajul de a pleca de lângă el, gândindu-mă că dacă şi noi plecăm, chiar va rămâne singur şi va face vreun gest necugetat… Nu am reuşit să fac chiar un rezumat aşa cum îmi doream, dar sper să mă fi făcut înţeleasă. Cu mult respect şi sinceritate, Monica, 31 ani
Adela răspunde:
Draga mea, Ești într-un moment delicat, ești afectată emoțional și iei lucrurile foarte în tragic. Dacă soțul tău chiar crede că tu și copilul sunteți tot ceea ce are mai scump pe lume, va lupta pentru voi, în cazul în care vede că vă pierde. Mă tem că grijile tale, legate de gestul necugetat pe care l-ar face el dacă ai pleca, nu sunt decât motive pe care le găsești tu pentru a acoperi faptul că ți-e teamă. Ți-e teamă de singurătate, ți-e teamă că el nu se va mai întoarce la tine, ți-e teamă să nu fii părăsită. Poate că ți se pare prea direct cum ți le spun, dar uneori avem nevoie de adevăr, oricât de dur ar fi el. Oricum, în felul în care este acum, nu prea ai ce să pierzi mai mult. El va continua să facă scene la nesfârșit, așa cum prea bine știi. Singurul mod de a verifica dacă într-adevăr te iubește, este să te rupi de lângă el. Dacă se trezește și își dă seama că o luase pe un drum greșit, dacă își dă seama că te iubește, că nu poate trăi fără tine, se va întoarce la tine și la copilul vostru. Dacă nu, atunci măcar îți vei recăpăta liniștea și libertatea și poți porni pe un alt drum. Din păcate, viața ne oferă uneori și lecții dureroase, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să luptăm.
