De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela vă sfătuieşte în sex şi iubire. ”Oare să îi spun că avem un copil împreună?”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela, 

Mă numesc Maria, am 24 de ani. În urmă cu 5 ani am rămas însărcinată, în urma unei aventuri de o noapte cu un tip pe care l-am cunoscut la un party. Părinţii mei nu au primit bine vestea, mi-au spus că nu sunt pregătită pentru o astfel de responsabilitate şi că ei nu mă pot ajuta să-l cresc. Menţionez că după aventura aceea, nu am mai auzit nimic de tatăl copilului. Nici nu i-am zis că am rămas gravidă. Acum revenind…credincioşi fiind, părinţii nu m-au împins să fac avort, aşa că am dus sarcina la final. După ce am născut, am dat copilul spre adopţie. Vreme de 5 ani, am încercat să-mi şterg din memorie acest episod din viaţa mea (evident, nu am reuşit în totalitate). Dar recent, soarta a făcut să mă întâlnesc din nou cu acel băiat, tot la un eveniment la care fusesem invitată de nişte prieteni comuni. Am schimbat câteva vorbe, mi-a spus că îi pare rău că nu am mai ţinut legătură după acea noapte şi că şi-ar dori să ne mai vedem. Am acceptat şi ne-am văzut deja de două ori până acum. Însă nu ştiu ce să fac mai departe, dacă să îi spun toată povestea cu copilul. Nu am nici cea mai mică idee cum ar putea reacţiona. Ajută-mă, te rog, cu un sfat. Mulţumesc.

Adela răspunde:

Dragă Maria,

În primul rând, ce înseamnă pentru tine acest copil? Evident, nu ai de unde să știi ce ar fi însemnat pentru el, din moment ce el nu a știut niciodată că există. Poate că ar fi vrut să fie cu tine și cu el, și atunci viața voastră ar fi fost cu totul alta acum. Ca să nu se complice lucrurile mai târziu, ar fi bine să-i spui cât mai curând totul. Dacă se supără, îi poți spune că nu ai avut cum să ai încredere într-un bărbat care nu te-a mai sunat măcar o dată după ce a avut o aventură cu tine. Dacă nu a fost în stare să-și asume o relație atunci, cum ai fi putut să-l crezi că va fi capabil să-și asume responsabilitatea unei familii? Prin urmare, nu trebuie să te simți chiar atât de vinovată, la urma urmei tu erai și gravidă, tu ai dus tot greul situației. Și de ce ți-e frică de reacția lui, ce poate să facă? Ori să se supere și să dispară din nou, ori să încerce să-și îndrepte greșeala – dacă mai e ceva de îndreptat. Dacă pleacă – asta e, nu e prima oară când o face, ai mai trecut prin asta, știi cum e. Dacă rămâne… să sperăm că, de data asta, va fi mai bine. Probabil că nu este o idee bună să interveniți acum în viața celui mic, ar fi prea tulburat și ar rămâne poate traumatizat pentru toată viața. Dar în timp, încetul cu încetul, vă puteți apropia de el și să îi câștigați măcar prietenia, dacă nu iubirea. Cât despre relația voastră, a doua oară poate nu mai începe cu stângul și reușiți să fiți împreună cu adevărat. E greu, dar fiecare trebuie să-și asume consecințele acțiunilor – sau lipsei de acțiune, în cazul lui – în mod corect.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI