„Miruna şi-a dorit să apară în această lume. Spun asta fiindcă, deşi am născut-o prematur şi medicii nu i-au dat nici o şansă de supravieţuire, ea a reuşit să trăiască. Acum are un an şi 6 luni şi eu mă rog la Dumnezeu să treacă şi de vârsta de doi ani, cea la care doctorii mi-au zis că va muri. Nu pot şi nu vreau să încetez să lupt pentru copilaşul meu. Miruna suferă de microcefalie, encefalie cronică infantilă, retard neuropsihomotor moderat şi sindromul hiperkinetic, adică are momente când e foarte nervoasă. Problema e că tratamentul ei costă lunar 300 de lei, iar eu nu mai am bani să-l procur. Mai am doi copii, unul e la liceu şi cealaltă fetiţă e la şcoala generală. Soţul meu e bugetar, iar eu am doar indemnizaţie de creştere a copilului, dar risc să rămân şi fără ea fiindcă n-am achitat impozitul pe casă. Nu l-am plătit, pentru că nu am din ce. Locuinţa mea a luat foc acum câţiva ani şi m-am împrumutat la bănci ca să nu dormim sub cerul liber. Credeţi-mă, mă descurc foarte, foarte greu cu banii. Prioritatea e acum fetiţa mea şi pentru ea sunt în stare să-mi dau şi viaţa. Vă rog din suflet să mă ajutaţi. Am mare nevoie de bani pentru tratamentul Mirunei. Ştiu că toată lumea o duce greu dar, la fel, ştiu că din puţinul fiecăruia îi putem da o şansă la viaţă unui copilaş nevinovat. „Ioana Raru, Mogoşoaia
Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacoeie, la numărul de telefon 021.203.08.49

Unde poţi depune bani

Cont: RO08BRDE445SV96776894450 în lei,
deschis la BRD, sucursala Mogoşoaia,
pe numele Raru Ion (tatăl)
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul scrisorilor primite de la cititori

Banciu a ajuns celebru în lume după ce a comparat-o cu o maimuță pe Serena. Reacția presei internaționale
GSP.RO

Banciu a ajuns celebru în lume după ce a comparat-o cu o maimuță pe Serena. Reacția presei internaționale

Horoscop 18 septembrie 2019. Toate eforturile îi vor fi răsplătite din plin! Ce zodie are parte de o bucurie URIAȘĂ
HOROSCOP

Horoscop 18 septembrie 2019. Toate eforturile îi vor fi răsplătite din plin! Ce zodie are parte de o bucurie URIAȘĂ