Rețete pulpe de pui - Aşa faci cele mai bune pulpe de pui la cuptor

Comentează

Puiul la cuptor împreună cu o garnitură gustoasă este una dintre cele mai iubite și încercate rețete culinare. Pentru că rețeta se pregătește simplu și este gata foarte repede, mai jos îți spunem cum să faci cele mai bune pulpe la cuptor pentru o masă delicioasă în familie! Rețete savuroase cu pulpe la cuptor.

Rețetă pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Ingrediente pulpe de pui cu cartofi la cuptor

  • două pulpe de pui;
  • 5 cartofi;
  • câteva linguri de ulei de măsline;
  • condimente (rozmarin, oregano, cimbru, boia dulce);
  • 3-4 căţei de usturoi;
  • 200 ml apă.

Mod de preparare pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Se curăţă cartofii şi se taie în felii. Se pun în tava în care se vor coace şi se stropesc cu două linguri de ulei de măsline. Se condimentează cu rozmarin, oregano, cimbru şi sare. Pulpele de pui se stropesc cu sare, piper, puţină boia de ardei dulce şi alte condimente, după gust. Se taie usturoiul în feliuţe şi se aşază peste pulpe. Se adaugă 200 ml apă şi încă puţin ulei şi se acoperă cu folie de aluminiu. Se dau la cuptorul preîncălzit la 200 de grade pentru 30 - 40 de minute, apoi se ia folia de aluminiu şi se mai lasă încă 20-25 de minute, până vor fi pătrunşi cartofii, iar pulpele vor avea o culoare arămie.

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Rețetă pulpe de pui la cuptor cu legume

Ingrediente pulpe de pui la cuptor cu legume

  • 10 jumătăți pulpe de pui superioare dezosate
  • o conservă mică ciuperci
  • 2 cepe
  • un ardei gras verde
  • 2 linguri ulei
  • sare
  • piper

Cum faci pulpe de pui la cuptor cu legume

Carnea se presară cu sare și piper.nCeapa și ardeiul se taie rondele și fâșii. Ciupercile se dau printr-un jet de apă și se lasă 5 minute la scurs.

Se pun legumele într-un vas de cuptor, iar carnea deasupra. Se toarnă uleiul uniform, se presară cu sare și piper și se lasă la cuptor pentru 30 de minute.

Sursa: Rețete.unica.ro

Rețetă pulpe de pui cu ananas la cuptor

Ingrediente pulpe de pui cu ananas la cuptor

  • opt pulpe de pui superioare, dezosate și fără piele;
  • 350 de gr ananas curățat și tăat bucățele;
  • o ceapă albă;
  • o ceașcă de vin alb;
  • ulei;
  • sare și piper

Mod de preparare pulpe de pui cu ananas la cuptor

Într-un vas rezistent la cuptor se pun câteva linguri de ulei și se prăjesc pentru două minute pulpele de pui, pe ambele părți. Cât timp se prăjesc pulpele, deasupra se adaugă și ceapa tăiată julienne. Când pulpele sunt gata, deasupra se adaugă ceașca de vin alb, bucățile de ananas și jumătate de ceașcă de apă. Deasupra se presară sare și piper după gust, iar preparatul se adaugă la cuptor pentru 30 - 40 de minute, la 200 de grade

Iată cea mai simplă rețetă de pulpe de pui cu cartofi la cuptor!

Rețetă pulpe de pui la cuptor cu risotto și morcov

Ingrediente pulpe de pui la cuptor cu risotto și morcov

  • 300 g orez;
  • pulpe de pui;
  • 100 g cașcaval;
  • 100 g unt;
  • o ceapă;
  • un morcov;
  • 1 l supă de legume;
  • sare, piper, boia, curry.

Mod de preparare pulpe de pui la cuptor cu risotto și morcov

Se pune la călit untul, iar când acesta se topește se adaugă ceapa tocată mărunt. Imediat se adaugă și orezul peste care se toarnă puțină supă de legume. Se amestecă din când în când pentru anu se lipi de fundul vasului și se mai adaugă treptat din supă. Când orezul este fiert se adaugă și cașcavalul ras împreună cu bucățile de morcov.

Pulpele de pui este indicat să fiarbă înainte în supa de pui. Ulterior, pulpele sunt unse cu amestec de ulei de măsline și condimente și sunt puse la cuptor pentru 30 de minute să se rumenească.

Pulpe de pui la cuptor cu risotto și ierburi aromate

Rețetă pulpe de pui crocante la cuptor

Ingrediente pulpe de pui crocante

  • cinci pulpe de pui fără piele;
  • un ou;
  • un iaurt;
  • zeama de la 1/2 lămâie;
  • o lingură de făină;
  • o lingură de susan;
  • o lingură de pesmet;
  • sare, piper, boia.

Mod de preparare pulpe de pui crocante

Pulpele de pui se pun de seara la marinat în iaurt, sare și zeama de lămâie. A doua zi, pulpele se vor trece prin oup bătut, amestecul de făină, pesmet și susan. Ulterior, pune pulpele într-un vas rezistent pe care l-ai uns cu unt, presară puțin ulei de măsline și adaugă-le la cuptor până se rumenesc, la 180 de grade. Când sunt aproape gata, stropește pulpele cu câteva picături de ulei de măsline pentru a umezi pesmetul.

Pulpele de pui crocante se pot servi cu cartofi la cuptor și cu dulceață de ardei iuți.

Rețetă pulpe de pui coapte în unt aromatizat cu legume la cuptor

Ingrediente pulpe de pui coape în unt

  • patru pulpe de pui;
  • 100 g de unt;
  • o ceapă;
  • un ardei gras roșu;
  • un dovlecel;
  • șase căței de usturoi;
  • coaja de la o lămâie;
  • o roșie;
  • doi cartofi;
  • o legătură de ceapă verde și una de pătrunjel verde;
  • 2-3 crenguțe rozmarin, cimbru, salvie.
Pulpe de pui la cuptor cu roșii și ierburi aromate

Mod de preparare pulpe de pui coapte în unt

Se taie untul în cubulețe, iar usturoiul se toacă mărunt ori se trece prin aparatul de presat. Se amestecă într-un bol untul, usturoiul și condimentele împreună cu coaja de la lămâie pânp se obține o pastă.

Se îndepărtează pielea de pe pulpe, se șterg bine pulpele cu un șervețel absorbant și se ung cu pasta de unt obținută anterior. Pulpele de pui unse cu pasta de condimente se păstrează la rece pentru 30 de minute.

Între timp, se curăță și taei felii legumele. Se așează într-un vas rezistent, uns cu puțin unt, iar peste ele se adaugă pulpele de pui și seasupra feliile de roșii. Se pune totul la cuptorul preîncălzit la 180-200 de grade până când pulpele și legumele sunt rumenite.

Rețetă de pulpe de pui la cuptor cu sos de smântănă

Ingrediente pulpe de pui la cuptor cu sos de smântână

  • 4 pulpe de pui
  •  250 g smântână pentru gătit
  •  2 linguri făină
  •  250 ml lapte
  •  sare
  • 1 lingură unt
  • 1 legătură pătrunjel

Mod de preparare pulpe de pui la cuptor cu sos de smântână

Se spală pulpele de pui, se taie în două și se pun la fiert în apă cu puțină sare.

Când sunt aproape fierte, se prepară sosul de smântână. Se topește untul într-o oală, se adaugă laptele, făina, se amestecă bine să nu se facă cocoloașe, apoi se toarnă smântâna. Se adaugă sare după gust, pătrunjelul tocat și se lasă pe foc până se îngroașă. Se toarnă totul într-un vas de lut.

Se preîncălzește cuptorul. Se scot pulpele fierte se adaugă în vas, peste sos, apoi se bagă totul la cuptor timp de 30 de minute, până se rumenește carnea.

Sursa: Retete.unica.ro

Rețetă pulpe de pui aromate la cuptor

Ingrediente pulpe de pui aromate la cuptor

  • 8 pulpe
  • 100 g unt
  • o căpăţână usturoi
  • sare grunjoasă
  • o linguriţă miere
  • o lămâie
  • piper măcinat
  • 1-2 crenguţe cimbru verde
  • o salată verde
  • 2 linguriţe ulei de măsline
  • 1-2 linguriţe oţet balsamic

Mod de preparare pulpe de pui aromate la cuptor

Se curăţă usturoiul, se pisează şi se amestecă cu untul moale. Se taie lămâia felii şi se stoarce puţin suc în crema de unt şi usturoi.

Pulpele se ung cu miere, cimbru, sare şi piper. Cu un cuţit li se crestează pielea şi se pune crema de unt şi usturoi.

Se aşază în tava unsă cu puţin unt şi se stropesc cu zeamă de lămâie. Feliile de lămâie se pun pe marginea tăvii şi se bagă apoi la cuptor.

Se prepară salata cu oţet, ulei şi sare. Pulpele rumenite se servesc cu salata verde.

Rețete pulpe de pui cu ciuperci la cuptor

Ingrediente pulpe de pui cu ciuperci la cuptor

  • 6 pulpe de pui
  • 400 g ciuperci
  • 1 ceapă
  • 3 căței de usturoi
  • 1 ardei kapia
  • roșii chery
  • sare
  • piper
  • puțin ulei de măsline

Cum faci pulpe de pui cu ciuperci la cuptor

Se spală și crstează pulpele de pui, pui se asezonează cu sare și piper. Se așază ciupercile într-un vas yena, iar peste ele punem pulpele de pui. Se adaugă ceapa, uleiul și roșiile cherry tăiate felii. Se stropește totul cu ulei de măsline și se bagă la cuptor pentru 30-40 de minute. Cu 5 minute înainte să fie totul gata, se pune în vas usturoiul curățat și tăiat felii.

Rețetă pulpe de pui cu muștar la cuptor

Ingrediente pulpe de pui cu muștar la cuptor

  • 5-6 pulpe de pui spălate și șterse
  • 500 ml de lapte dulce
  • 5-6 căței de usturoi curățați și spălați
  • 3-4 linguri de muștar
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • sare
  • o jumătate de linguriță de boia dulce
  • o jumătate de linguriță de boia iute
  • o jumătate de linguriță de zahăr
  • piper proaspăt măcinat

Mod de preparare pulpe de pui cu muștar la cuptor

Într-un bol se zdrobește usturoiul și peste el se pune laptele și sarea. Se amestecă totul. Pulpele de pui se pun în bolul cu amestecul de lapte și usturoi, iar totul se lasă la frigider, pentru o oră.

Într-un alt bol, se pune muștarul, uleiul zahprul, boia dulce, boia iute, piperul măcinat. Totul se amestecă pentru a obține o pastă.

Într-un vas termorezistent, punem pulpele de pui, după ce au fost scoase din marinată și trecute prin amestecul de muștar.

Introducem vasul cu pulpele de pui la cuptor și le lăsăm să se rumenească pe ambele părți.

Se servește cu garnitură.

Sursa: gustos.ro

Zece rețete pulpe de pui la cuptor ce pot fi rapid pregătite pentru o masă gustoasă în familie. Care rețetă de pulpe este preferata ta?

Sursă foto: www.123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește