Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, în urma consultărilor purtate cu premierul desemnat Luca Niculescu, că partidul pe care îl conduce condiționează participarea la guvernare de o schimbare radicală a politicii economice și de construirea unei majorități parlamentare asumate transparent alături de PNL și UDMR.
Cuprins:
Liderul social-democrat a subliniat că formațiunea sa nu este interesată de împărțirea funcțiilor, dar nu va ezita să refuze proiectul dacă celelalte partide nu își vor asuma angajamente clare.
Discuțiile dintre conducerea social-democrată și prim-ministrul desemnat s-au desfășurat pe două paliere principale, vizând pachetul de măsuri macroeconomice și structura politică necesară pentru susținerea viitorului Executiv.
Sorin Grindeanu a precizat că prioritatea absolută a PSD este stoparea „sărăcirii agresive a românilor” și aplicarea unei reconfigurări financiare capabile să pună capăt perioadei de incertitudine economică.
La negocieri au participat și specialiștii economici ai partidului, care au redactat propunerea de program de guvernare pentru perioada următoare.
Liderul social-democrat a subliniat că relansarea economiei trebuie realizată fără ca nota de plată a ajustărilor bugetare să fie achitată de categoriile vulnerabile sau de mediul privat local. În acest sens, PSD a solicitat garanții că măsurile nu vor afecta pensionarii, mamele, copiii și companiile românești.
„Din perspectiva primei componente, cea economică, noi l-am anunţat, i-am spus din start domnului Niculescu, ceea ce ne dorim, şi anume schimbarea direcţiei economice. Acest lucru este condiţia PSD pentru orice sprijin politic. Ne dorim o reconfigurare macroeconomică majoră, care să spună sau să pună stop sărăcirii agresive a românilor”, a declarat Sorin Grindeanu.
Potrivit liderului PSD, premierul desemnat Luca Niculescu a dat asigurări că principiile fundamentale susținute de PSD se vor regăsi în programul final al noului cabinet, echipele tehnice urmând să lucreze în comun în zilele următoare.
Pe plan politic, conducerea PSD a adresat un apel direct către Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată Maghiară din România, cerându-le să dea dovadă de maturitate și să contribuie la constituirea unei majorități parlamentare transparente și solide.
Sorin Grindeanu a reiterat că social-democrații nu sunt motivați de obținerea unor portofolii ministeriale sau a altor funcții în administrație, ci exclusiv de aplicarea proiectului economic convenit.
El a transmis un avertisment clar către partenerii de negociere, arătând că, în lipsa unei asumări politice explicite din partea PNL și UDMR, PSD nu va ezita să se retragă din acest demers și să voteze împotriva învestirii noului Guvern.
„Din start, i-am spus prim-ministrului desemnat că ne dorim o majoritate asumată şi că nu ne interesează funcţiile. De aceea fac un apel în special la PNL şi UDMR să dea dovadă de maturitate politică, să pună umărul la construirea unei majorităţi transparente dacă se doreşte participarea PSD la guvernare, sau la acest demers comun”. Dacă nu ne vom găsi în acest proiect pentru economie şi nu vom avea o asumare clară de către celelalte partide, Partidul Social-Democrat nu va ezita să spună nu acestui demers politic”, a precizat Sorin Grindeanu.
dezam 08.10.2026, 14:13
Cine vorbeste de maturitate politica.. pai la motiune ce a fost? Maturitate? Nu!