Cum e vremea de Rusalii - Tradiții de Cinzecime

Comentează
Când sunt Rusaliile în 2024 - Tradiții și obiceiuri

Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh este cunoscută și ca ziua întemeierii Bisericii și este una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe ale verii. Află când sunt Rusaliile în 2024 și ce obiceiuri sunt legate de această sărbătoare.

Ce semnificație are sărbătoarea de Rusalii

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. De aici au luat naștere și multe superstiții și tradiții. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh coincide cu sărbătoarea ielelor sau a Rusaliilor.

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox și marchează evenimentul biblic al Pogorârii Sfântului Duh peste apostoli și întemeierea Bisericii creștine. Acest eveniment este descris în Noul Testament, în Cartea Faptelor Apostolilor. Conform tradiției creștine, după înălțarea la cer a lui Isus Hristos, Sfântul Duh a coborât peste apostoli sub forma unor limbi de foc și a dat început misiunii lor de a propovădui Evanghelia în toată lumea.

Pentru creștinii ortodocși, Rusaliile marchează momentul în care Biserica creștină a fost înzestrată cu darurile Sfântului Duh și a început să propovăduiască și să răspândească credința creștină. Este o sărbătoare a spiritualității și a comunității creștine, în care credincioșii sărbătoresc prezența Sfântului Duh în Biserică și în viața credincioșilor.

Chiar dacă anul bisericesc începe la data de 1 septembrie, momentul liturgic important începe cu sărbătoarea Sfintelor Paști, care includ și Postul Mare, și cele cincizeci de zile care urmează până la Pogorârea Sfântului Duh.

Când sunt Rusaliile în 2024

De Rusalii se sărbătorește Pogorârea Duhului Sfânt. Și pentru că acest eveniment s-a produs la 50 de zile după Înviere și în ziua Cincizecimii iudaice, sărbătoarea se mai numește și Cincizecimea.

Astfel, Rusaliile se sărbătoresc în 2024 pe 23 iunie și 24 iunie, duminică și luni.

Zile libere de Rusalii 2024

În România, sărbătoarea de Rusalii este un moment de importanță spirituală, dar, în plus față de semnificația sa religioasă, Rusaliile marchează și o zi liberă oficială. Astfel, românii au liber luni, pe data de 24 iunie.

Pe lângă aspectul religios, ziua liberă de Rusalii oferă și ocazia de a promova tradițiile și obiceiurile românești specifice acestei sărbători. Mulți români aleg să petreacă această zi în natură, să participe la diverse evenimente culturale sau să se bucure de preparatele tradiționale ale bucatariei românești.

Cum e vremea de Rusalii 2024

Vremea de Rusalii va fi excesiv de caldă, caniculară. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteo de vreme extremă pentru aproape toată țara.

Cinci județe din sud Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea şi Argeş, se află sub cod roșu pe 22 iunie, iar duminică, 23 iunie, avertizarea de cod roșu este valabilă pentru încă trei judeţe, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iflfov, dar și pentru Municipiul București.

Maximele se vor situa, în general, între 33 și 39 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Sub cod portocaliu de caniculă se va afla cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și local, Oltenia. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Rusaliile sunt o sărbătoare străveche pe care geto-dacii ar fi preluat-o din mitologia romană. Pentru romani, Rosalia înseamna „sărbătoarea trandafirilor”, o zi închinată cultului morților. Pe atunci se aduceau ofrande, precum alimente și trandafiri, pentru sufletele celor dispăruți. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morți, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de vară.

Obiceiul ramurilor de nuc

În credința populară precreștină se spune că Rusaliile ar fi niște ființe fantastice care umblă prin văzduh și care îi pedepsesc pe cei care nu le respectă ziua. De aceea, credincioșii folosesc ramuri verzi de nuc sau de tei pentru că se crede că aceste plante ar alunga spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul și gospodăria de grindina și de furtunile care le-ar putea nimici.

Obiceiul, moștenit de la evrei, de a împodobi casele și bisericile cu ramuri verzi și flori se continuă și astăzi. Rusaliile sunt și în 2024 momentul când credincioșii duc în biserici ramuri de nuc sau de tei, care simbolizează limbile de foc ce s-au pogorât peste Sfinții Apostoli, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri se împodobesc apoi casele și icoanele, fiindcă se consideră a avea puterea de a alunga spiritele rele.

Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit de Rusalii mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. În a doua zi de Rusalii, călușarii ies la colindat și merg din casă în casă pentru a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și cu bani.

Tradiții de Rusalii din alte vremuri

În trecut, în jurul acestei sărbători se făcea botezul catehumenilor (creștinii de alt rit decât ortodox). Și atunci erau interzise postul și îngenuncherea. Pe vremea împăraților bizantini erau interzise spectacolele în circuri și teatre sau orice altă manifestare considerată necuviincioasă, fiindcă ar fi întinat frumusețea sărbătorii.

Superstiții de Rusalii

De sărbătoarea Rusaliilor sunt legate și anumite susperstiții:

  • De Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că ielele te pot prinde și pedepsi. Se spune în popor că acela care nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”.
  • Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.
  • Nu se lucrează în ziua de Rusalii. Cine va încălca această regulă va fi pedepsit de puterea ielelor, deoarece nu cinstește și nu prețuiește cum se cuvine ziua lor.
  • Începând cu ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac.
  • Nu e bine să te cerți în această zi, fiindcă vei fi „luat de Rusalii”.

Legenda ielelor

Legendele despre iele sunt parte a folclorului românesc și sud-est european. Ielele sunt ființe mitologice feminine, considerate a fi spirite ale naturii sau ale morților, adesea asociate cu pădurile și apele, și sunt descrise ca fiind frumoase, dar și capricioase și uneori malefice. Legenda ielelor este bogată și variată, iar povestirile despre ele diferă în funcție de regiune și tradiție.

Una dintre legendele populare despre iele relatează despre frumusețea și puterea lor hipnotizantă. Se spune că ele au aspectul unor femei tinere și frumoase, care dansează prin păduri și lunci în noaptea de Rusalii sau în alte nopți de sărbătoare. Cei care le întâlnesc sunt adesea captivați de farmecul lor și rămân în pădure pentru totdeauna, devenind prizonierii ielelor.

În alte versiuni ale legendelor, ielele sunt descrise ca fiind femei răzbunătoare, care pedepsesc pe cei care le deranjează sau îndrăznesc să le strice distracția. Ele pot fi considerate și drept spirite ale morților, care bântuie anumite locuri și pot aduce nenorocire celor care le provoacă furia sau disprețul.

Deși legenda ielelor poate varia în detalii, ele sunt adesea prezentate ca fiind ființe misterioase și fascinante, care amestecă farmecul și frumusețea cu puterea și pericolul. Aceste povestiri au fost transmise din generație în generație, contribuind la bogăția și diversitatea folclorului românesc și la farmecul sărbătorilor și tradițiilor populare.

Ce se împarte de Rusalii

Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este considerată Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, sărbătoare dedicată comemorării celor trecuți în neființă. În unele zone din România, în sâmbăta Rusaliilor se împart, de obicei, oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Rugăciune de Rusalii

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare.

Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.

Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi.

Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.

Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! Amin”. (sursa: doxologia.ro)

Sursa foto- Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală