Rusaliile 2025 - tradiţii şi obiceiuri

 1 comentariu

Sărbătoarea Rusaliilor reprezintă una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători ale creștinătății, care în tradiția populară românească este asociată și cu o serie de obiceiuri precreștine și mituri legate de spirite și strămoși, cunoscuți ca Moși de vară. Ca în fiecare an, și în 2025, angajații din România vor avea parte la început de iunie de o minivacanță de Rusalii.

Ce sunt Rusaliile

Rusaliile reprezintă sărbătoarea care încheie ciclul Pascal, fiind prăznuită la 50 de zile după Învierea Domnului, motiv pentru care mai este cunoscută și sub numele de Cincizecime, relatează enciclopedia virtuală Britannica.

De Rusalii se sărbătorește Pogorârea Duhului Sfânt, care a fost anunțată chiar de Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. În calendarul ortodox, Rusaliile sunt întotdeauna celebrate în duminica a opta după Paște și de aceea i se mai spune și Duminica Mare, fiind o zi foarte importantă pentru creștinii ortodocși de pretutindeni.

În conformitate cu rânduielile creștin-orientale, Sărbătoarea Rusaliilor marchează începutul misiunii Bisericii creștine în lume, deoarece, în această zi, a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce. Cuvântul românesc „Rusalii” provine din latinescul „Rosalia”, derivat din termenul grecesc ρουσάλια și regăsit și în cel slavon de Rusalija, și simbolizează sărbătoarea trandafirilor.

În tradiția bizantină, Rusaliile sunt urmate de Lunea Sfântului Duh (Lunea Rusaliilor), când Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Durata acestei sărbători diferă în funcție de regiune: în Moldova și în Transilvania durează trei zile, în Muntenia și Oltenia șapte zile, iar în Banat opt zile.

Când a apărut sărbătoarea Rusaliilor

Părintele profesor Ene Braniște menționează în Liturgica Generală că Rusaliile este cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dubla sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele doua sărbători s-au despărțit una de cealaltă. Această sărbătoare este menționată în canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, informează crestinortodox.ro.

Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viață dumnezeiască și omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a vieții lui Hristos în noi. Având în vedere că prin Duhul ne împărtășim de Hristos, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresata Sfântului Duh: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curţeşte pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre".

Binecuvântarea ramurilor de tei și nuc

Cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, în toate bisericile sunt citite şapte rugăciuni de binecuvântare a ramurilor verzi de tei și de nuc, care simbolizează darurile cele bogate ale Sfântului Duh. Obiceiul binecuvântării ramurilor se întâlneşte nu doar în Biserica noastră, ci și la Ierusalim, Constantinopol sau în Damasc. Aceste ramuri sunt apoi împărțite credincioşilor ca simbol al limbilor de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în toate limbile lumii, potrivit Doxologia.ro.

Potrivit relatării din „Faptele Apostolilor” 2:1-4 (cartea a cincea din Noul Testament), în ziua sărbătorii iudaice a Cincizecimii, „apostolii erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Impresionat de această revelație extraordinară, Apostolul Petru a rostit o predică ce a atins inimile celor prezenți, iar în urma ei aproximativ 3.000 de persoane au ales să se boteze. Acest moment a marcat formarea primei comunități creștine din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu, motiv pentru care sărbătoarea Rusaliilor este considerată ca ziua de naștere a Bisericii creștine.

Credințe populare legate de Rusalii

În folclorul românesc, Rusaliile sunt percepute ca ființe supranaturale, cu trăsături malefice, asemănătoare ielelor. Se spune că, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare pentru a lua parte la Sărbătoarea Paștelui alături de cei vii, sufletele morților cutreieră cerul începând cu ziua cunoscută drept „Stratul de Rusalii” (miercurea din a 25-a zi după Paște) și aduc nenorociri celor care nu le cinstesc cum se cuvine. Potrivit credinței populare, cei care le nesocotesc pot fi atinși de pedepse cumplite și pot suferi schimonosiri, tulburări mintale sau chiar paralizii.

Moșii de vară, sărbătoriți în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, reprezintă unul dintre cele mai importante momente dedicate cinstirii celor trecuți în neființă. Astfel, sufletele morților, care au părăsit mormintele în Joia Mare și au rătăcit libere timp de 50 de zile, se întorc în lumea de dincolo în această zi, aflăm de pe site-ul crestinortodox.ro.

Pentru ca revenirea lor să fie liniștită și lipsită de tulburări, oamenii organizau ritualuri de împăcare și de îmbunare a spiritelor, împodobeau casele și cimitirele cu crengi de tei și pregăteau pomeni bogate. Aceste obiceiuri sunt și astăzi respectate în satele din Bucovina. Îngenuncherea în timpul slujbelor în biserică, adesea însoțită de metanii, reprezintă un gest de cinstire a lui Dumnezeu, exprimând respectul profund, smerenie și supunere sufletească în fața Lui. Potrivit Canonului 20 al Primului Sinod Ecumenic, care a avut loc la Niceea în anul 325, în ziua Rusaliilor este interzisă îngenuncherea, aflăm de pe Doxologia.ro.

„Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii Duminică şi de la Paşti până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare”. De fapt, acest canon recomandă să se evite îngenuncherea în orice duminică, atât în biserică, cât și acasă, dar fără a considera acest gest un păcat.

În trecut, această perioadă era dedicată botezului catehumenilor, acele persoane care doreau să devină creștini, dar proveneau din alte rituri. În contextul acestor ritualuri de inițiere, și pe atunci erau interzise atât postul, cât și îngenuncherea.

Obiceiuri și tradiții de Rusalii

În anumite regiuni ale României, femeile recurg la descântece speciale pentru a îndepărta influența nefastă a ielelor, în timp ce ușile și ferestrele caselor sunt unse cu usturoi pentru a proteja gospodăria de ghinion și de forțele malefice pe tot parcursul anului. În același timp, pentru a alunga spiritele rele, în alte zone ale țării se practică anumite ritualuri zgomotoase, însoțite de lovirea pământului sau a pereților cu ramuri de tei.

De asemenea, femeile pregătesc o unsoare specială din ingrediente tradiționale cu care ung ugerele vacilor pentru a spori cantitatea de lapte. În unele regiuni ale României, există obiceiul ca oamenii să poarte asupra lor plante cu puteri protectoare, precum leușteanul, usturoiul sau pelinul. Se crede că acestea țin la distanță spiritele rele și oferă protecție împotriva influenței ielelor, acele ființe supranaturale capricioase și răzbunătoare, care îi pot „lua din Rusalii” pe cei neferiți, provocând suferință sau chiar boli. În Ardeal, există un vechi obicei denumit „udatul nevestelor” care constă în stropirea femeilor cu apă pentru a fi sănătoase și frumoase tot anul.

Dansul călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în sudul țării, unde se crede că poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori din sat care formează o ceată din 13 călușari și care jură că timp de o lună vor juca ritualicul „Căluș”. În cadrul ceremoniei de vindecare, bolnavul este așezat direct pe pământ, iar călușarii încep dansul în jurul acestuia. La un moment dat, fiecare călușar sare peste persoana suferindă, iar la final, unul dintre ei îi șoptește la ureche o urare de însănătoșire, relatează Creștinortodox.ro. Tot din tradiția populară provine și credința că, dacă în ziua de Rusalii va fi vreme frumoasă, vara va fi roditoare și plină de belșug.

Ce să nu faci în ziua de Rusalii

Potrivit credințelor vechi, în zilele de Rusalii, nu este bine să lucrezi, să mergi la câmp, să construiești sau să repari case, deoarece se crede că astfel vei atrage furia duhurilor rele. Nu este bine nici să dormi sub cerul liber, ca să nu fii bântuit de spiritele malefice, și nici să intri în pădure. De asemenea, este important ca în această zi să eviți certurile și tensiunile.

Tradiția populară spune că spiritele rătăcitoare care umblă în aceste zile se hrănesc cu energiile negative, iar conflictele din familie sau din comunitate pot atrage ghinionul. De aceea, această sărbătoare este privită ca un moment potrivit pentru reconciliere cu cei din jur, liniște sufletească și conviețuire pașnică, iar gesturile de iertare sunt considerate aducătoare de bine.

O altă credință în tradiția populară afirmă că, de Rusalii, este interzis să te cațeri în copaci sau să urci în locuri aflate la înălțime și, totodată, trebuie să eviți drumurile lungi departe de casă, ca să eviți prezența spiritelor rătăcitoare. În epoca bizantină, pentru a păstra sacralitatea sărbătorii de Rusalii, erau interzise spectacolele publice, fie în teatre, fie în circuri, sau orice alte manifestări considerate indecente.

Rusaliile în 2025: minivacanță de trei zile

Românii se vor bucura și în acest an de multe zile libere legale, care sunt stabilite prin lege. Acestea sunt acordate de către angajatori cu prilejul unor sărbători religioase și al unor momente istorice importante pentru țara noastră. Astfel, în 2025, sunt prevăzute în total 17 zile nelucrătoare, dintre care 13 pică în timpul săptămânii, iar restul de patru vor fi în weekend.

Ziua Copilului (1 iunie) este liberă legal, însă anul acesta va pica duminică, însă o săptămână mai târziu, românii vor avea parte de o altă minivacanță de Rusalii, după cea de Paște. Începând cu anul 2008, sărbătoarea Rusaliilor, care este prăznuită timp de două zile. În 2025, prima zi de Rusalii va fi sărbătorită în ziua de duminică, 8 iunie, în timp ce a doua zi, luni, 9 iunie, este și ea zi liberă legală. În aceste condiții, românii vor avea parte de un nou weekend prelungit și se vor bucura de o minivacanță de cel puțin trei zile. Acestea vor putea fi legate cu o zi de concediu de odihnă pentru ziua de vineri, 6 iunie.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Brinzovenescu 05.06.2025, 19:25

    E o sarbatoare primitiva-precreștina!Numele„rosalii”-la Roma antica-„rusalia”in Europa Rasariteana-e un termen comun- moștenit din sanscrita!In spațiul rasaritean(ortodox),aveau loc orgii populare, in care se faceau excese- se bea se dansa pâna la leșin- pentru a intra in comuniune cu„duhurile”(zeii)-degenerând in razbunari și crime-iar in spațiul apusean-Spania și Portugalia s-a pastrat sub forma carnavalului!Biserca ortodoxa-prin aceasta se deosebește in mod esențial de bisericile apusene- pentru ca-fie din toleranța oamenilor,fie din slabiciunea ierarhiei bisericești-a preluat multe obiceiuri pagâne-și ca sa salveze aparențele-le-a„creștinat”cu câte o sarbatoare creștina!Cum e și in cazul Rusaliilor-cu Pogorârea Sfântului Duh!

ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!