Cum ajungi pe Valea Loirei?

Valea Loirei se află la aproximativ două ore de Paris, astfel că varianta cea mai simplă este să zburaţi până la Paris şi să închiriaţi o maşină pentru a parcurge întregul traseu.

Pentru zborul Bucureşti – Paris aveţi mai multe opţiuni la dispoziţie:

Companiile de linie Air France şi TAROM au mai multe zboruri pe zi spre Paris – Charles de Gaulle, preţul biletelor pornind de la 215 euro, cu toate taxele. Companii low-cost: Preţul biletelor de avion pentru luna iunie începe de la 81 de euro (Wizzair) sau 128 de euro (Blue Air), însă cu toate taxele (de check-in, bagaj de cală şi plata cu cardul), preţul se apropie de Air France sau TAROM.Castele de pe Valea Loirei pe care nu trebuie să le ratezi | FOTO

Cele mai frumoase castele de pe Valea Loirei:

✓ Le Chateau Royal de Blois a fost reşedinţa preferată a regilor francezi din perioada Renaşterii. În fiecare seară, din aprilie şi până în octombrie, se organizează un spectacol impresionant de lumini şi sunet.
✓ Le Chateau Royal dAmboise, cu cea mai frumoasă privelişte asupra Văii Loirei.
✓ Le Chateau du Clos Lucé este ultimul domiciliu al lui Leonardo da Vinci.
✓ Le Chateau de Chenonceau, cel mai vizitat din Franţa, exceptând Versaillesul.
✓ Le Chateau de Chambord.

Oferte agenţii:

Paralela 45 (10 zile, transport cu autocar, plecare pe 1 august) de la 639 euro; Coral Tours (8 zile, transport cu avion, plecare pe 4 septembrie) de la 935 de euro; TUI Travel Center by Eurolines (8 zile, mic dejun, taxe aeroport, transport cu avion, plecare pe 21 mai) de la 935 euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.