Ce este și de ce ne afectează „sindromul impostorului”? Explicația psihoterapeuților: poate duce la stres continuu și depresie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihoterapeuții Kevin Chassangre și Stacey Callahan explică în cartea cu același nume caracteristicile acestui sindrom, de ce ne afectează, dar și ce soluții există pentru a-l combate. Totodată, specialiștii atrag atenția asupra consecințelor grave ale acestui sindrom: stres continuu, burn out, anxietate generalizată și depresie.
Cuprins:
Sindromul impostorului - identificat pentru prima oară în 1978 de Pauline Rose Clance, profesoară de psihologie clinică la Georgia State University - este descris de aceasta ca o experiență subiectivă de a avea false abilități, în ciuda indiciilor obiective și evidente de reușită.
Altfel spus, în ciuda unor realizări bazate pe resurse personale interioare, persoana are credința că succesul nu este meritat, acesta fiind atribuit unor elemente exterioare, unui noroc sau unei conjucturi fericite.
Cei doi autori ai cărții „Sindromul impostorului”, publicată la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți”, psihoterapeuții și psihologii clinicieni Kevin Chassangre și Stacey Callahan fac încă de la început distincția între concepția comună a termenului de „impostor” - persoană percepută ca falsă, ca un uzurpator care nu își merită locul pe care îl ocupă - și semnificația cuvântului în cadrul acestui sindrom, care are la bază credințe iraționale și gânduri disfuncționale despre sine.
Sindromul impostorului este de fapt opusul, spun cei doi autori, „el se întâlnește la individul care se vede pe sine ca fiind incompetent, în ciuda reușitelor tangibile obținute în mai multe domenii ale vieții sale (profesional, relațional, social)”.
Cum știm dacă noi înșine sau cineva apropiat suferă de sindromul impostorului?
O cale simplă de investigare este dacă persoana:
- are impresia că își înșală anturajul, că nu este/se ridică la înălțimea (statutului său, rezultatelor sale, reputației sau discursului său) și se vede ca incompetent/ă;
- atribuie reușitele sale unor cauze externe (noroc, întâmplare, coincidențe, relații);
- demascarea este ceva ce îl/o îngrozește. Frica, teama sau chiar panica devin copleșitoare la gândul că cei din jur vor vedea că de fapt el sau ea nu are aceste merite, în ciuda tuturor dovezilor raționale că realitatea obiectivă este diferită de impresia sa despre sine.
„Invidizii care suferă de sindromul impostorului nu se cred inteligenți și au tot timpul impresia că își înșală anturajul sau că sunt supraestimați. Ei se îndoiesc constant de propriile abilități și nu par a fi siguri de sine în ceea ce fac. Neagă orice evidență exterioară care le-ar demonstra abilitățile și minimalizează aprecierile pozitive ale celorlați despre ei, de frică să nu fie acuzați că sunt impostori”, adaugă cei doi autori.
De ce îi afectează foarte mult sindromul impostorului pe cei care îl trăiesc?
Sentimentele permanente de lipsă de adecvare și integrare, senzația că poartă o „mască”, toate acestea provoacă foarte multă suferință.
Pornind de la o „experiență internă și perceptivă, persoana experimentează de câte ori are o reușită un sentiment intens, dar secret, de disconfort, pentru că nu consideră justificată această reușită”, mai spun psihoterapeuții.
Din contră, aceasta este văzută ca o „fraudă percepută”, iar această percepție are la bază două noțiuni: sentimentul de neautenticitate și autodeprecierea.
La nivel mental, comportamental și emoțional se dezvoltă o atenție excesivă acordată propriilor acțiuni (din care poate rezulta incompetența), o neliniște accentuată față de anumite (multe) situații, perfecționism dus la extrem și dependență de muncă, ce pot conduce spre stres continuu, burn out, anxietate, chiar generalizată, depresie.
Cresc, de asemenea, fricile de succes, evaluare și eșec, nevoile de validare și aprobare din partea celorlalți, se adâncesc sentimentele de inferioritate, de stimă de sine scăzută și de incompetență.
Cum apare sindromul impostorului
Factorii care predispun la formarea sindromului impostorului, potrivit specialiștilor, își au rădăcinile în situațiile, mediul, interacțiunile și reprezentările pe care le primim prin modele din jur despre inteligență, abilități, reușită și felul în care ne formăm părerea despre noi înșine.
„Astfel, atitudinile și mesajele transmise de părinți pe tema reușitei vor influența semnificativ: gradele de ambiție, gradele de așteptări, nivelul de reușită a indivizilor pe termen lung și, inclusiv, apariția sindromului impostorului”, precizează autorii.
La maturitate, acesta reflectă de fapt o incapacitate de a internaliza diversele succese personale, incapacitate care întreține iluzia că persoana este incompetentă într-un domeniu în care a avut realizări importante și obiective. Mai mult, acest sindrom se poate manifesta la toate nivelurile socio-economice, în diferite momente ale vieții, atât la femei, cât și la bărbați, preponderent asociat cu viața profesională, dar nu numai.
Cum combatem sindromul impostorului
Care sunt mecanismele de formare, dar și ce soluții există, psihologii clinicieni Kevin Chassangre și Stacey Callahan explică pe larg, în cele nouă capitole ale cărții.
Acestea reprezintă de fapt nouă lecții, pornind de la bazele teoretice și de la identificarea factorilor, analizând impactul psihopatologic al sindromului și simptomatologia sa și continuând cu soluții, strategii comportamentale și cognitive, instrumente terapeutice și exerciții utile pentru a diminua acest disconfort psihic și pentru a trăi o viață mai adaptată și, implicit, mai fericită.
Cine sunt cei doi autori
- Kevin Chassangre este psiholog clinician, psihoterapeut, doctor în psihopatologie. A scris numeroase lucrări despre sindromul impostorului, începând cu teza sa de doctorat.
- Stacey Callahan este psiholog clinician și psihoterapeut și predă Psihologie clinică și psihopatologie la Univesitatea din Toulouse.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Costica2023 03.01.2024, 15:01
Sindromul impostorului este o stare psihologică în care o persoană are sentimente intense de nesiguranță, îndoială de sine și frică că va fi descoperită ca fiind un impostor sau că nu merită succesul pe care l-a obținut
Costica2023 03.01.2024, 15:02
Persoanele care experimentează sindromul impostorului tind să subestimeze sau să minimalizeze propriile lor abilități și realizări, considerându-le drept rezultat al norocului sau al circumstanțelor, fără a le atribui meritul personal
Costica2023 03.01.2024, 15:02
Unele persoane cu sindromul impostorului tind să își impună standarde exagerate de perfecționism, punând presiune asupra lor în încercarea de a evita eșecul sau critica.
Costica2023 03.01.2024, 15:02
Persoanele afectate de acest sindrom se compară adesea cu alții și tind să subestimeze propria lor valoare, concentrându-se pe succesele altora și ignorându-și realizările proprii
Costica2023 03.01.2024, 15:03
Chiar și atunci când primesc laude sau recunoaștere pentru munca lor, persoanele cu sindromul impostorului pot găsi dificil să accepte aceste aprecieri sau să le considere sincere