Cele mai noi metode de acupunctură | Vezi ce dureri alină această metodă de tratament!

Comentează
Arhiva foto

Dr. Iosif Zăgrean, medic primar chirurg, cu competențe în acupunctură și doppler vascular periferic, folosește, pe lângă acupunctura clasică, aceste procedee pentru a alina suferințele pacienților săi.

Înțelepciunea vechilor chinezi, adusă la zi

Electropresura este o dezvoltare a vechii tehnici a acupuncturii. Avantajul este că nu se folosesc ace, dar se aplică aceeași metodă străveche: prin stimularea anumitor puncte (în număr de 365, aflate pe toată suprafața corpului) deblochează cele douăsprezece meridiane prin care trece energia vitală. Terapeuții chinezi consideră că orice dezechilibru de pe traiectul acestor canale duce la boală. Uneori, în faza incipientă, nu există manifestări fizice vizibile ale afecțiunii. Dacă se intervine în acel moment, apar cele mai bune rezultate. La cei care suferă de afecţiuni acute, efectul acestei terapii este doar de ameliorare, iar bolnavii cronici au cele mai mici șanse de a-și recăpăta sănătatea în acest mod.

Adio, dureri!

Aceste procedee au un foarte bun efect analgezic și antiinflamator, dar sunt de ajutor și în multe alte afecțiuni, cu precădere în:
► artrită;
► reumatism;
► discopatie lombară (lumbago);
► sciatică;
► dureri de spate, șold, genunchi etc.;
► migrene;
► sindrom premenstrual;
► probleme genito-urinare;
► astm bronșic;
► insomnie;
► probleme circulatorii etc.










Cu toate avantajele, metoda are și contraindicații:
► afecțiuni cardiace
► psihoze sau alte afecțiuni psihice.

PUȚIN AJUTOR DE LA ȘTIINȚĂ

ELECTROACUPUNCTURĂ = metodă prin care acul este conectat la niște electrozi prin care impulsurile electrice potențează efectul acupuncturii.

ELECTROPRESURĂ = metodă prin care punctele de acupunctură sunt stimulate cu ajutorul unui aparat care trimite impulsuri electrice. Acesta poate să și detecteze zonele din corp unde ar trebui aplicat tratamentul.

LASEROPUNCTURĂ = metodă prin care cu ajutorul unui aparat se emit fascicule laser care stimulează sau tonifică punctul energetic fără să ardă sau să încălzească pielea.

REZULTATE BUNE ÎN AFECŢIUNI VASCULARE

"Aparatele de electropresură au două componente: elementul de detecție a punctelor active și elementele de tratament. Există și dispozitive care emit semnale optice atunci când percep puncte cu rezistență electrică scăzută pe piele, ceea ce înseamnă că acele zone sunt mai receptive la tratament. În cea de-a doua fază, efectul lor este de tonifiere și de răspândire a efectelor benefice în organism. Aparatele de electroacupunctură se bazează pe aceleași principii, doar că legătura se face prin intermediul acelor de acupunctură introduse în punctele de pe meridiane, la care se atașează electrozi pentru a stimula efectul. În prezent, se folosesc aparate complexe, din care îl mai amintesc și pe cel de laseropunctură. Rezultatele obținute la noi la cabinet au fost încurajatoare și ne-am axat pe tratarea afecțiunilor vasculare periferice, explică Dr. Iosif Zăgrean, medic primar chirurg cu competenţe în acupunctură".
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală