«Crede că nu am fost virgină!»

Comentează

Dragă Iuliana, ipoteza cea mai plauzibilă este că ai un himen foarte elastic. Statistic, acest aspect este prezent la un număr relativ mic de persoane, dar tu ai toate “simptomele”, dacă pot să zic aşa.
Cred că tu nu ai fost dezvir­ginată, pentru că nu poate fi vorba despre dezvirginare atât timp cât himenul nu se rupe la contact sexual, ci doar se întinde. Această situaţie se poate menţine o lungă perioadă de timp sau chiar toată viaţa, dacă nu vei avea un alt partener, mai dotat, care să forţeze şi să rupă himenul. Acesta mai poate fi îndepărtat şi pe cale chirur­gicală, dar chiar nu cred că e cazul să recurgi la asta. Cel puţin nu încă.
Cred că, din punct de vedere psihologic, pe tine te sperie faptul că prietenul tău nu prea are încredere în tine. Fiind la începutul relaţiei, această neîncredere a lui poate produce o ruptură, pentru care tu nu eşti pregătită acum. Øn plus, cred că eşti îngrijorată, pentru că această situaţie te face să te simţi diferită de celelalte femei şi eşti pusă în dificultate. Sfatul meu este să te detaşezi de aceste temeri şi să iei lucrurile aşa cum sunt, fără să-ţi faci procese de conştiinţă. Nu ai nici un motiv să te simţi vinovată.

« Am auzit că fimoza afectează dezvoltarea penisului, dar nu ştiu în ce fel: în lungime sau în grosime?»

Mă numesc Gabi, am 21 de ani şi cred că sufăr de fimoză, pentru că nu-mi pot decalota penisul. De fapt, de când mă ştiu nu l-am putut decalota. Eu am auzit că fimoza afectează dezvoltarea penisului, dar nu ştiu în ce fel: în lungime sau în grosime? Sfătuiţi-mă, vă rog, ce ar trebui să fac.
Dragă Gabi, nu ştiu de unde ai aflat tu că fimoza poate afecta în timp lungimea sau grosimea penisului, deoarece nu este decât un mit, nu un fapt dovedit ştiin­ţific.
Fimoza este o afecţiune des întâlnită, aşa că, dacă ar fi cum spui tu, o mulţime de bărbaţi ar trebui să aibă probleme cu organele genitale.
Te sfătuiesc să te adresezi unui chirurg sau, mai bine, unui urolog, care în numai cinci minute, făcând o mică incizie, te poate scăpa de problema care te macină. Nu este o intervenţie dureroasă şi nici nu necesită internare. Øn plus, este benefică din punctul de vedere al igienei intime.Aşadar, lasă grijile deoparte, că sunt nejustificate, şi progra­mează-te la doctor!


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
MONDEN
Mirela Retegan alături de Gasca Zurli, pe Calea Victoriei
11:11
Mirela Retegan, spectacol pe Calea Victoriei. Cum a apărut concurenta de la „Asia Express” 2026, alături de Gașca Zurli
Raul Popa despre Insula iubirii
11:03
Este „Insula Iubirii” regizată? Raul Popa, fostă ispită în trei sezoane, explică ce se întâmplă în spatele camerelor
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
11:58
11 blocuri și două clădiri publice din București intră în consolidare: Investiție de 376 de milioane de lei pe 31.000 de metri pătrați
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale