Cum arată în prezent cele 7 Biserici lăudate și blestemate de Sfântul Ioan? Imagini exclusive cu locurile unde s-a născut cartea Apocalipsei!

Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea- cele 7 Biserici pomenite în Cartea Apocalipsei, au primit, potrivit tradiției biblice, scrisori transmise de aposolul Ioan în jurul anului 95 d.Hr., pe când acesta era exilat pe insula Patmos. Mesajele, consemnate în capitolele 2 și 3 din Apocalipsă, conțin laude, avertismente și îndemnuri pentru fiecare comunitate creștină. Vă invităm într-un fotoreportaj pe traseul celor șapte comunități creștine timpurii din Cartea Apocalipsei.

Efes – Dragosteai dintâi pierdută

Prima oprire pe traseu este impresionantul Efes, unul dintre cele mai bine conservate orașe antice din lume. Aici, printre străzi de marmură și faimoasa Bibliotecă a lui Celsus, se află și ruinele bazilicii dedicate Sfântului Ioan. Efesul era o metropola strălucitoare a Asiei Mici, un centru comercial și religios, dominat de uriașul Templu al Artemizei. Astăzi, este unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din lume.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

„Deci acesta este un oraș imens care există pe aici încă din jurul anului 1500 î.Hr. Numele orașului s-a schimbat puțin, dar a existat mereu în această zonă. La început, se numea Apasa, cunoaștem numele de Apasa din tăblițele de lut scrise de regatul hitit din acea perioadă. Apasa se afla în zona castelului pe care l-am văzut pe drum: ruinele orașului Apasa, câteva tăblițe de lut și fragmente de ceramică se găsesc chiar aici, în zona castelului. Așadar, putem numi Apasa drept Efesul numărul unu. Asta se întâmpla în jurul anului 1500 î.Hr. Mai târziu, au început așezările grecești aici. După hitiți, grecii au început să colonizeze Anatolia în jurul anului 1200 î.Hr.”, a explicat ghidul Alim Kocabiyik.

În scrisoarea către Efes, comunitatea este lăudată pentru credință și perseverență, dar criticată pentru faptul că și-a pierdut „dragostea dintâi”. Mesajul este unul profund: credința fără iubire devine doar rutină.

Astăzi mai vedem biblioteca lui Celsus, marele teatru și ruinele Bazilicii Sfântului Ioan, unde se crede că apostolul a fost înmormântat.

„Biblioteca Celsus este una dintre cele mai mari trei biblioteci din lume, după cea din Alexandria. Împreună cu Pergam și Efes, împărțeau locul al doilea și al treilea. În această bibliotecă se aflau peste 10.000 de suluri scrise pe papirus sau pergament. Din exterior, pare că are două etaje. Din interior, avea trei etaje. Și, interesant, această bibliotecă este un mormânt. Este și un mormânt monumental. Celsus a fost unul dintre vechii consuli, un fel de guvernatori ai Efesului, iar fiul său a construit această bibliotecă în numele tatălui său și l-a îngropat pe tatăl său în mijlocul bibliotecii. Așadar, nu sunt mulți oameni care au fost respectați atât de mult încât să fie îngropați într-o bibliotecă. Pentru că a investit în cultură, a investit atât de mult în cărți pentru oamenii din Efes. În fața bibliotecii se află patru statui. Aceste statui au semnificații. Nu sunt statui ale unor oameni sau ale unor femei. Sunt simbolice. Una dintre ele reprezintă cunoașterea, alta inteligența, alta înțelepciunea, iar alta valoarea”, a mai completat ghidul Alim Kocabiyik.

Cu alte cuvinte, în antichitate, Efes nu era doar un oraș, ci o adevărată metropolă, un „New York” al lumii greco-romane. Efesul era „Lumina Asiei”. Port la Marea Egee era poarta de intrare a mărfurilor din Orient către Roma. Cu o populație estimată la peste 250.000 de locuitori, orașul pulsa de viață, zgomot, filosofie și ritualuri mistice. De departe, atracția principală și în momentul de față este Templul Artemizei, considerat una dintre cele șapte minuni antice. Acest templu era de patru ori mai mare decât Partenonul din Atena, fiind susținut de 127 de coloane masive de marmură. Artemiza din Efes nu era zeița grațioasă a vânătorii din mitologia greacă clasică, ci o divinitate sincretică, orientală, a fertilității, reprezentată cu pieptul acoperit de rânduri de sâni sau testicule de taur, conform unor interpretări arheologice. Templul nu era doar un loc de rugăciune, ci și banca centrală a Asiei Mici, un loc de azil pentru criminali și motorul economic al orașului. O întreagă industrie locală trăia din vânzarea de amulete și miniaturi din argint ale templului.

După o plimbare pe Strada de Marmură, care transpune direct în secolul I, toți ce care ajung în aceste locuri rămân cu adevărat impresionați. Cu toate că au trecut peste 2000 de ani, biblioteca lui Celsus pare că își arată și astăzi adevărata splendoare. Deși construită la scurt timp după scrierea Apocalipsei și finalizată în anul 117 d.Hr., fațada ei monumentală este simbolul Efesului. Adăpostea peste 12.000 de pergamente și era a treia ca mărime din lumea antică.

Pe dealul Ayasuluk, la mică distanță de situl principal, se află ruinele marii bazilici ridicate de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea peste mormântul Apostolului Ioan. Tradiția spune că Ioan a petrecut aici ultimii ani din viață, având-o în grijă pe Maica Domnului.

Smirna – Biserica persecutată, dar bogată spiritual

Spre deosebire de alte orașe de pe traseul celor 7 Biserici din Apocalipsă, Smirna a supraviețuit până în prezent sub numele de Izmir, al treilea oraș ca mărime din Turcia. În antichitate, era un oraș loial Romei, unde creștinii sufereau persecuții crunte, de aceea mesajul lui Ioan, din Apocalipsa 2:8-11, era acela de a-i îndemna să reziste și să nu se teamă de suferință. Astfel că, Smirna nu primește mustrări de la aspostolul Ioan, ci doar încurajări. Este considerată simbolul credinței neclintite în fața încercărilor.

Ruinele sunt mai puține decât în Efes, însă atmosfera orașului modern, construit peste vechea cetate, păstrează un aer aparte. Aici, trecutul și prezentul conviețuiesc la fiecare pas. Astăzi vedem o Agora antică, izolată spectaculos printre clădiri moderne și blocurile din centrul orașului.

Pergam sau Pergamum – Acolo unde este scaunul de domnie al Satanei

Pergam, actualul Bergama, se ridică spectaculos pe o colină abruptă. Fost centru cultural major al lumii antice, orașul era cunoscut pentru biblioteca sa uriașă și pentru altarul dedicat lui Zeus. În Apocalipsă, Pergam este numit locul „unde este tronul Satanei”, probabil o referire la puternicul cult imperial și la idolatrie. Creștinii de aici sunt avertizați să nu cadă în compromisuri spirituale.

„ Aici era acest Templu al lui Zeus, care era destul de renumit pe vremuri, fie Templul lui Trion. Trion era un zeu-rege. Îl vom vedea puțin mai departe de aici. Este foarte impresionant, asemănător cu Partenonul din Atena. Este foarte impresionant. Credem că una dintre aceste două clădiri este tronul lui Satan menționat în Biblie, în Apocalipsa. Acest templu a fost oarecum permis de sultanul otoman la acea vreme”, a mai dezvăluit ghidul.

Privit de sus, orașul pare desprins dintr-un film istoric. Coloanele templelor și teatrul construit dramatic pe versant creează una dintre cele mai spectaculoase imagini de pe întreg traseul. Pe lângă asta Pergamul era un centru cultural major, faimos pentru biblioteca sa care rivaliza cu cea din Alexandria și pentru inventarea pergamentului.

Tiatira – Credință și toleranță periculoasă

Tiatira, orașul Akhisar de astăzi, a fost un important centru industrial și comercial renumit pentru breslele sale de meșteșugari, de la textile, ceramică, până la prelucrarea bronzului. Pentru a munci aici, trebuia să faci parte dintr-o breaslă, ceea ce implica participarea la ospețe păgâne și sacrificii. De aceea, comunitatea creștină de aici care deși era apreciată pentru iubire, răbdare și credință, a fost avertizată de Ioan asupra tolerării unor învățături considerate false

Scrisoare trimisă de Apostolul Ioan este cea mai lungă către cel mai mic oraș. Biserica este lăudată pentru credința și slujirea ei în creștere. Însă este tolerată o femeie numită „Izabela”, o profeteasă falsă care îi îndemna pe creștini la compromis și imoralitate pentru a-și păstra statutul economic.

Astăzi mai vedem doar ruinele extrem de reduse, un mic sit arheologic, o curte antică cu coloane, situat chiar în mijlocul orașului modern Akhisar. Poate că ruinele sunt mai discrete decât în alte orașe, dar liniștea locului oferă un contrast puternic cu dramatismul mesajului biblic.

Sardes – Orașul care părea viu, dar era „mort”

Sardes impresionează prin ruinele sale monumentale și prin templu gigantic dedicat zeiței Artemis. A fost cândva capitala bogatului regat al Lidiei și era considerată de necucerit datorită poziției sale pe o stâncă abruptă. Cu toate acestea a fost cucerită de două ori în istorie din cauza neatenției străjenilor. Așa că apostolul Ioan folosește exact istoria orașului pentru a le da o lecție spirituală prin scrisoarea adresată lor.

„Îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează”, este mesajul lui Ioan în Apocalipsa 2:1-6. Cu alte cuvinte, biserica avea o reputație excelentă în exterior, dar era inertă spiritual în interior. Mesajul este unul dintre cele mai dure din Apocalipsă și vorbește despre superficialitatea și pierderea vigilenței.

„Este vorba despre o avertizare extrem de negativă și gravă venită din partea lui Dumnezeu, adresată credincioșilor din Sardes. În Apocalipsa, se spune că îngerul bisericii din Sardes i se scrie: Acestea sunt cuvintele Celui care ține cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu ce faci: ai faimă că ești viu, dar ești mort. Trezește-te! Întărește puținul care a mai rămas, căci și acela este pe punctul de a muri. Am găsit faptele tale incomplete în ochii Dumnezeului meu”, a citit Alim Kocabiyik, reprezentantul Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia.

Astăzi vedem în Sardes unul dintre cele mai impresionante situri: un gimnaziu roman masic, reconstruit parțial, și ruinele unei sinagogi evreiești opulente.

Filadelfia – Biserica răbdării

Fondat ca un oraș al „dragostei frățești”, Filadelfia era situat într-o zonă seisimică activă, fiind distrus de un cutremur major în anul 17 d.Hr., astel că locuitorii trăiau cu frica constantă a replicilor. Actualul oraș păstrează puține vestigii ale vechii Filadelfia, însă mesajul către această biserică este unul dintre cele mai luminoase.

Comunitatea este lăudată pentru răbdare și credință. Se spune că deși aveau „puțină putere”, creștinii de aici au păzit Cuvântul Domnului. Astfel că Ioan le trasmite că „ușa” credinței le rămâne deschisă, pe care nimeni nu o poate închide. Așa că Filadelfia este considerată și astăzi simbolul perseverenței și al loialității spirituale.

În prezent, deși ruinele sunt modeste, locul are o încărcătură emoțională aparte pentru mulți pelerini. Asta și datorită faptului că se văd mărețe rămășițele uriașe din cărămidă ale stâlpilor unei bazilici bizantine din secolul al VI-lea, ridicată în cinstea Sfântului Ioan. Se spune că în secolul I, creștinii din Filadefia nu aveau clădiri mari, ci se adunau în case private, astfel că ruinele monumentale pe care le vedem astăzi aparțin unei structuri mult mai târzii. Împăratului Iustinian sau succesorii săi au construit această catedrală măreață și au dedicat-o Sfântului Ioan Teologul sau apostolului Ioan pentru a marca importanța biblică a orașului și a cinsti memoria celui care i-a pastorit.

Laodiceea – Biserica „căldicică”

Laodiceea era cel mai bogat oraș din regiune, un centru financiar de top, renumit pentru o școală de medicină care producea un unguent faimos pentru ochi. Orașul avea însă o mare problemă: nu avea sursă proprie de apă și o aducea prin apeducte, iar până ajungea la destinație, apa era căldicică și plină de sedimente. De aici apare și celebrul avertisment despre credința „căldicică”, locuitorii fiind criticați pentru autosuficiență și lipsă de autenticitate spirituală.

„Scrisoarea către Laodiceea este cea mai dură și cea mai plină de mânie dintre toate scrisorile din Apocalipsă. Nu conține aproape nimic pozitiv. Absolut nimic pozitiv. În limbajul de astăzi cam așa sună: „Scrie îngerului bisericii din Laodiceea. Știu tot ce faci. Nu ești nici rece, nici fierbinte. Aș vrea să fii una sau alta, dar pentru că ești doar călduț, nici răcoritor ca apa rece, nici vindecător ca apa fierbinte, sunt pe cale să te scuip din gura mea. Spui că ești bogat, că ai tot ce îți trebuie, dar nu îți dai seama că, spiritual, ești un cerșetor mizerabil și jalnic, orb și gol. Iată sfatul meu. Cumpără de la mine aur adevărat, rafinat în fic, ca să devii cu adevărat bogat. Ia-ți haine albe ca să-ți acoperi rușinea și să fie medicament pentru ochii tăi, ca să poți vedea în sfârșit adevărul. Eu îi corectez pe cei pe care îi iubesc. Așa că trezește-te și schimbă-ți inima. Uite, stau la ușă și bat. Dacă mă auzi și deschizi ușa, voi intra și voi mânca cu tine”, a citit ghidul Alim Kocabiyik ultima scrisoare a apostolului Ioan.

Astăzi vedem un sit arheologic uriaș, cu străzi antice, stadioane, coloane și biserici reconstruite parțial. Atmosfera locului, mai ales la apus, lasă senzația că istoria încă vorbește.

Cu alte cuvinte, traseul celor 7 Biserici din Apocalipsă este mai mult decât un circuit turistic. Este o incursiune în începuturile creștinismului, într-un peisaj în care fiecare piatră pare să spună o poveste despre credință, suferință și speranță. Fiecare scrisoare a lui Ioan din Apocalipsă nu a fost un simplu text adresat unor comunități locale. Teologii consideră că ele reprezintă și astăzi tipologii umane și spirituale valabile pentru orice epocă: credință, compromis, perseverență, superficialitate sau curaj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE