Renunţaţi la „colecţiile de lucruri nefolositoare”
Nu mai săriţi mereu peste curăţenia de primăvară. Cel mai urât semn al îmbătrânirii este colecţia de lucruri vechi, inutile. În loc să va conservaţi bătrâneţea, mai bine vă chemaţi în vizită rudele mai tinere şi sortaţi lucrurile, le vindeţi pe cele mult prea vechi unui second hand şi apoi reorganizaţi totul. Amintirile rămân în suflet, nu în praful şi pânzele de păianjen din spatele comodei mult prea îmbătrânite. 

Nu mai trăiţi într-o continuă negare!
Nu de puţine ori, auzim femei care îşi ascund vârsta sau neagă că au îmbătrânit. De unde această ruşine referitoare la proprii ani adunaţi cu atâta sârg şi pasiune, unul câte unul? Nimeni nu poate da sau lua cuiva anii de pe umeri. Fiecare îşi poartă vârstă cum ştie mai bine, fiecare este definit de propria să vârstă, care nu e doar suma unor ani care s-a adunat consecutiv în ritmul normal, ci este cantitatea de viaţă, suptă cu poftă din seva acestor ani.Dacă veţi mai fi vreodată întrebată acest lucru, priviţi-vă interlocutorul direct în ochi şi răspundeţi sincer.

Fiţi mai activi!
Nu vă mai gândiţi că viaţă a trecut pe lângă dvs, fără să faceţi nimic plăcut. Nu este o atitudine tocmai pozitivă. Aruncaţi la gunoi mileurile vechi şi bibelourile şi găsiţi alte activităţi amuzante. 

Reînvăţaţi arta flirtului!
De obicei, de la o anumită vârstă, se instalează o anumită pudoare şi un aşa zis spirit de  „Nu se mai cuvine la vârstă mea!”. Însă cine face aceste reguli de bună-cuviinţă şi cine spune când expiră timpul prielnic pentru iubire. Dacă va simţiţi încă apţi să va înhămaţi la o plimbare lungă alături de un alt om, nu mai încercaţi să omorâţi orice strop de sexualitate care mai există în dvs sau în tot ce vă înconjoară. Nimeni nu interzice flirtul nevinovat la orice vârstă. Nimeni nu interzice spiritul liber şi exprimarea sentimentelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.