Cum alegi plintele
Acestea permit ascunderea imperfecțiunilor legate de montarea parchetului, protejează partea de jos a pereților de lovituri și umezeală și, nu în ultimul rând, contribuie la estetica spațiului în care sunt folosite. Alege plinte pentru parchet, pentru că acestea vor împiedica depunerea de murdărie în acele zone, ținând și umezeala – de exemplu, de la mopul cu care speli pe jos – la distanță. În plus, au o dublă funcție, practică și estetică. Există mai multe tipuri de plinte, din lemn, polimeri, MDF, PVC etc., iar diferențele sunt legate atât de aspect, cât și de întreținere. În ceea ce privește culoarea, aceasta depinde de gusturile personale. Poți alege o plintă din aceeași esență ca parchetul sau una albă, dacă ai optat, de exemplu, pentru varianta laminată. Dacă plinta este din lemn, este recomandat să alegi același finisaj ca al parchetului, lăcuit sau tratat cu ulei, pentru ca întreținerea ei să fie ușoară.
Profiluri de închidere și de trecere
În funcție de tipul de renovare și de materialele alese pentru podele, este posibil să ai nevoie de profiluri de închidere și de trecere. Profilul de închidere – sau pragul – se folosește în locurile unde nu poate fi montată plinta, de exemplu, în zona unde încep scările sau la marginea de jos a unei uși.
Profilul de trecere face legătura între două tipuri de suprafețe, de exemplu, parchet și gresie, sau maschează diferența de înălțime. În absența acestui profil de trecere, între două tipuri diferite de suprafețe ar rămâne un gol inestetic.
Există mai multe tipuri de astfel de profiluri, în funcție de modul de montare, respectiv cu adeziv, cu fixare invizibilă și cu șurub. Profilurile cu șurub sunt mai potrivite pentru zonele cu trafic intens, iar cele care se montează cu adeziv sunt mai economice, dar nu pot fi folosite pe suprafețe neregulate, precum mochetă sau linoleum. Profilurile cu fixare invizibilă sunt perfecte pentru a face trecerea între două zone cu parchet, pentru că permit menținerea unui spațiu de dilatare între ele.
În funcție de materialele din care sunt fabricate, există două mari tipuri de profiluri, din lemn și metal, cu diverse subtipuri și finisaje. Cele din aluminiu și inox pot fi montate pe orice suprafețe, aducând o tușă modernă. Cele din lemn sunt clasice și oferă parchetului un finisaj îngrijit.
Parchet masiv, stratificat sau laminat
Există trei mari tipuri de parchet: masiv, stratificat și laminat, fiecare cu avantaje și dezavantaje. Astfel, parchetul laminat este un produs sintetic, compus din mai multe straturi, de obicei unul din lemn, completat cu rășini și adezivi. Pentru necunoscători, parchetul laminat poate semăna cu cel masiv. Este comercializat într-o gamă mare de finisaje, iar montarea lui este foarte ușoară, chiar și pentru începători, având un sistem de îmbinare de tip lambă și uluc. Totuși, acesta nu este la fel de rezistent ca parchetul din lemn masiv.
Parchetul masiv este fabricat dintr-un singur tip de lemn și nimic altceva, având caracteristicile acestuia în materie de durabilitate, miros, rezistență, densitate. Este cel mai scump tip de parchet, dar este rezistent la uzură, izolează acustic și termic foarte bine și are aspect natural. Cu produse de întreținere potrivite rezistă foarte bine în timp.
Parchetul dublu sau triplu stratificat este o combinație între cele două tipuri prezentate mai sus. Partea de deasupra este făcută din lemn și este lipită de un strat sau două de furnir din aceeași esență. Costul parchetului stratificat este mai mare decât al celui laminat. Este mai rezistent la umiditate și șocuri mecanice decât cel masiv, se montează mai ușor și este potrivit pentru zone cu trafic intens.
Este important să îți acorzi puțin mai mult timp atunci când trebuie să alegi tipul de parchet și accesoriile acestuia pe care vrei să le montezi în casă. Însă, este vorba despre o investiție pe termen lung care va adăuga valoare locuinței tale.
Sursa foto: Unsplash.com