Pentru o privire intensă. Aplicaţi o linie cu un creion alb pe colţul extern al ochiului, ca un mic punct luminos. Efectul: ochii vor deveni mai mari şi mai expresivi. Puteţi aplica şi o picătură de colir albastru.

Pentru gene mai groase. Răzuiţi o bucată de velur şi aplicaţi conţinutul pe gene, pe primul strat de rimel încă umed. Aplicaţi al doilea strat de rimel, care colorează velurul, şi veţi avea gene de divă. În cazul în care nu aveţi velur, pudraţi genele după primul strat de rimel şi aplicaţi un al doilea strat.

Pentru a împrospăta privirea . Tamponaţi zona din jurul ochilor cu pudră albă şi apoi estompaţi pentru ca pudra să se confunde cu machiajul. Apoi adăugaţi puţin anticearcăn pe pleoapă şi veţi obţine o privire luminată.
Pentru estomparea ridurilor din jurul ochilor. Evitaţi culorile sumbre sau sidefate, în favoarea celor calde şi a fardurilor mate. Faceţi conturul ochilor cu un creion închis, aplicaţi un fard neutru şi accentuaţi cuta pleoapei cu un fard mai şters. Fardul deschis aplicat sub arcada sprâncenei atrage lumina.

Pentru fixarea machiajului. Puneţi sub bărbie un prosop umed şi fierbinte  aproximativ 10-15 secunde. Vaporii şi căldura vor fixa machiajul perfect. Avest truc este împrumutat de la japonezi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.