Cuprins:
Formarea statului filipinez
Negritos au fost unii dintre primii locuitori ai arhipelagului, ei fiind urmați de valuri succesive de popoare austroneziene. Au existat schimburi cu națiuni chineze, malay, indiene și islamice, iar mai târziu au fost înființate diferite state maritime concurente sub domnia lui Datus, Rajahs, Sultans sau Lakans. Istoria statului Filipine este marcată de perioade de colonizare și de lupte pentru dobândirea independenței.
În 1521, exploratorul portughez Fernando Magellan a ajuns în arhipelag, revendicând teritoriul pentru Spania. În 1543, exploratorul spaniol Ruy López de Villalobos a numit arhipelagul Las Islas Filipinas în onoarea regelui Filip al II-lea al Spaniei. Colonizarea spaniolă a început oficial în 1565, odată cu sosirea lui Miguel López de Legazpi, care a înființat prima așezare iberică la Cebú.
În 1571 a fondat orașul Manila, care avea să devină centrul administrativ și economic al Imperiului spaniol în Asia și portul de plecare al galionului Manila cu destinația Acapulco. Filipine s-a aflat sub dominație spaniolă timp de 333 de ani, mai exact până la sfârșitul războiului hispano-american din 1898-1903, când Spania a cedat Filipinele Statelor Unite prin Tratatul de la Paris contra sumei de 20 de milioane de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5fdf7c52d37f735faae9195915ec1a11.jpg)
Filipine și-a declarat independența față de Spania la 12 iunie 1898, sub conducerea generalului Emilio Aguinaldo, liderul naţionaliştilor filipinezi, însă această independență nu a fost recunoscută pe plan internațional, aflăm de pe enciclopedia virtuală Wikipedia. Cu excepția perioadei de ocupație japoneză, americanii și-au menținut suveranitatea asupra insulelor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946.
După o perioadă de administrație americană și ocupație japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Filipine și-a obținut independența deplină la 4 iulie 1946. De atunci, Filipine a avut o experiență tumultoasă cu democrația, care a inclus răsturnarea dictaturii Marcos printr-o revoluție non-violentă în 1986.
Filipine: poziție geografică și întindere
Filipine, cunoscută oficial sub denumirea de Republica Filipine (n.n. – în filipineză Republika ng Pilipinas), este o țară insulară situată în Asia de Sud-Est, în apele Oceanului Pacific de Vest, la aproximativ 1.210 kilometri distanță de coasta asiatică continentală. Arhipelagul filipinez se întinde pe o suprafață totală de 342.353 km², fiind aproximativ de mărimea Congo sau a Finlandei sau puțin mai mare decât statul american Arizona, potrivit Nations Online.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d71c3eefebd7f884cc320804b6b11784.jpg)
Capitala țării este Manila, situată pe insula Luzon, însă cel mai mare oraș al țării în ceea ce privește populația este Quezon City. Fiind situată în zona Cercului de Foc al Pacificului și beneficiind de un climat tropical, Filipine este frecvent expusă fenomenelor naturale extreme, precum cutremurele și taifunurile. Cu toate acestea, se laudă cu resurse naturale bogate și face parte dintr-unul dintre cele mai diverse ecosisteme de pe planetă.
Filipine, un arhipelag cu peste 7.600 de insule
Filipine este delimitat de mai multe întinderi de apă și teritorii. Statul asiatic insular este poziționat între Marea Chinei de Sud în vest și Oceanul Pacific în est, iar strâmtoarea Luzon îl desparte la nord de Taiwan, în timp ce, spre vest, se învecinează cu Vietnam. În sud-vest se află insula Borneo, iar în sud, Marea Celebes separă țara de arhipelagul indonezian. De asemenea, mai are granițe maritime cu China, Japonia, Malaezia și Palau.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/vedere-panoramica-din-manilashutterstock2449480249.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1ab485131c350e475134705a242537c5.jpg)
Arhipelagul filipinez este format din 7.641 de insule, care sunt grupate în trei mari regiuni geografice. Grupa Luzon, în nord și vest, este format din insulele Luzon, Mindoro și Palawan, grupul Visayas, în centru, cuprinde insulele Bohol, Cebu, Leyte, Masbate, Negros, Panay și Samar și Mindanao, în sud. Trebuie spus că 90% dintre acestea sunt nelocuite şi multe nu au nume nici în prezent.
Unde trăiesc cei mai mulți filipinezi
Filipinele au o populație estimată la 115.843.670 de locuitori în 2025, aproape cât cea a Egiptului. Totalul o plasează pe poziția a doua în topul celor mai populate țări insulare din lume, după Indonezia, și pe locul 14 în clasamentul celor mai populate țări la nivel global.
Grupurile etnice includ Cebuano, Ilocano, Pangasinense, Kapampangan, Tagalog, Bicolano, Waray, Surigaonon, Zamboangueño și Hiligaynon, care mai sunt denumiți și Ilonggo. Multe dintre aceste grupuri s-au convertit la creștinism, în special grupurile de pe coastă și din zonele joase, și au adoptat multe elemente străine de cultură. Filipinezii sunt predominant de origine malaeză, adesea cu ascendență chineză și uneori americană sau spaniolă.
Numai 880 insule sunt locuite. Luzon, care este cel mai mare grup de insule filipineze, reprezintă mai mult de jumătate din populația țării. În partea de sud-vest a Luzonului se află capitala Manila, însă nu aici trăiesc cel mai mulți filipinezi, ci în Quezon City, parte a zonei metropolitane Manila, unde locuiesc aproape 13 milioane de suflete.
Limbile oficiale sunt filipineza și engleza, însă mai sunt vorbite alte 19 limbi oficiale auxiliare, relatează TravelAuthenticPhilippines. Arhipelagul este un adevărat mozaic cultural și etnic, unde conviețuiesc și contribuie la diversitatea unică multe comunități. Religia principală este romano-catolică (aproape 80%), Filipine având a treia cea mai mare populație catolică din lume, după Brazilia și Mexic..
Care este cel mai înalt loc din Filipine
Lanțurile de insule din arhipelagul filipinez înconjoară mai multe mări interioare, printre care Sulu, Mindanao, Visayan, Sibuyan și Samar. Acestea sunt presărate cu numeroase golfuri, care oferă condiții ideale pentru porturi naturale, cele mai importante fiind Manila, Lingayen, Leyte, Iligan și Davao.
Deoarece este situat în partea de sud-est a Cercului de Foc al Pacificului, o regiune cu activități vulcanice și seismice intense, majoritatea insulelor din arhipelagul filipinez, cu excepția celor coraligene, sunt străbătute de lanțuri muntoase vulcanice de origine terțiară.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/o-turista-admira-lacul-de-la-vulcanul-taalshutterstock1096504745.jpg)
Cele mai înalte vârfuri vulcanice sunt Dulang-Dulang (2.938 m), Pulag (2.922 m), Kalatungan (2.824 m) și Mayon (2.533 m). De asemenea, tot aici sunt și faimoșii vulcani Taal, Pinatubo, Rangang și Apo, acesta din urmă fiind și cel mai înalt punct din Filipine (2.954 m). Vulcanul Pinatubo (1.486m) este cunoscut pentru erupția sa din 15 iunie 1991, care a fost a doua cea mai puternică erupție vulcanică de pe Pământ în secolul al XX-lea.
Curiozități despre Filipine
- Filipine găzduiește cel mai mare râu subteran din lume. Acesta curge pe sub Muntele St. Paul și s-a format cu milioane de ani în urmă.
- Filipinezii folosesc ca mijloc de deplasare celebrele jeepney-uri, adevărate simboluri ale țării. Aceste minimicrobuze sunt vechi jeep-uri americane din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, pe care filipinezii le-au modificat ca să le poată folosi la transportul de pasageri.
- Alături de jeepney-uri, în Filipine sunt folosite și tuk-tuk-uri, vehicule care pot fi văzute mai ales în orașele mici și în zonele rurale. Chiar dacă sunt convenabile pentru deplasarea în locuri înguste, acestea sunt mai lente decât alte soluții de transport. De obicei, aceste tricicluri au o capacitate a motorului care variază între 50 și 125 cmc. Originea probabilă a tuk-tuk-ului în Filipine o reprezintă triciclul Rikuo 97.
- Una dintre cele mai populare modalități de a peterce timpul liber în rândul filipinezilor este de a-și încerca norocul la karaoke. Când pleacă de la serviciu, mulți localnici merg seara în baruri și restaurante pentru a se distra în acest fel.
- În Filipine vei întâlni multe bărci cunoscute în mod obișnuit sub numele de Bangka, ambarcațiuni care reprezintă o sursă de venit pentru mulți localnici, care îi transportă contra cost pe turiștii dornici să exploreze. Bangka seamănă cu o canoe, care are de-o parte și de alta câte un trunchi de bambus, care le fac mai stabile în comparație cu canoele standard. De obicei, bangka mici sunt dotate cu vâsle, iar cele mari au motoare.
- Filipine este o țară cu o biodiversitate bogată, având cel puțin 5.000 de specii de plante marine. De asemenea, acest stat insular ocupă locul al cincilea în lume în ceea ce privește numărul de specii de plante indigene, având peste 700 de specii protejate.
- Jucăria „yo-yo” este a doua cea mai veche jucărie din lume, care datează din anul 440 î.Hr. Deși existau variante în China și în Grecia, „yo-yo” a fost produsă în masă de omul de afaceri filipinez Pedro Edralin Flores. Numele „yo-yo” provine din limba filipineză și înseamnă „întoarce-te”.
- În Filipine există un ketchup cu aromă de banană, o specialitate foarte apreciată de vizitatori. În timpul procesului de fabricație, ketchup-ul de banane seamănă cu cel clasic de roșii, singura diferență la finalul procesului fiind culoarea, conform Transfergo.
- Filipinezilor le place să petreacă foarte mult timp cu familiile și prietenii lor. Atunci când nu sunt împreună, localnicii trimit mesaje de tip text, iar numărul acestora ajunge la 400 de milioane în fiecare an.
- Un scafandru filipinez a găsit în urmă cu 16 ani cea mai mare perlă nu doar din Filipine, ci și din lume. Această perlă cântărea aproximativ 70 kg și avea doi metri în lungime. În prezent, perla valorează nu mai puțin de 100 de milioane de dolari.
- Sezonul Sărbătorilor de iarnă în Filipine începe în septembrie, atinge apogeul în decembrie, de Crăciun, și se termină în prima săptămână de după Anul Nou.
- Filipine este cel mai mare explorator al fructelor Buko, un fel de nucă de cocos. Țara insulară exportă 19,5 milioane de tone din acest fruct în fiecare an.
- Camiguin, o provincie insulară din arhipelagul Filipine, are un număr mai mare de vulcani decât numărul de orașe din regiune. Aici există șapte vulcani și doar cinci orașe. Nici unul dintre vulcani nu a mai erupt din anii 1950.
- În lume există opt specii de scoici uriașe, iar șapte dintre acestea se regăsesc în Filipine.
- Pe lângă faptul că este cel mai mare exportator de fructe Buko, Filipine este și cel mai mare furnizor de asistente din lume. S-a constatat că 25% din totalul asistenților medicali de peste mări care lucrează în alte țări sunt originari din Filipine, notează Holidify.com.
Vezi şi care sunt cei mai perculoşi vulcani activi din lume!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7bc0d47865e02ed03e31714f889ef01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3919cdbed5ec5f680fe9d199cc31eb0c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_2e0169700b74fae675b44d40e7efcc08.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_facdb690d6ef9d95ebe5c41845ea9ae3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_70494323ae60372a9da79d0f1a4c7720.jpg)