Postul Paștelui vine cu o serie de canoane care sunt respectate de credincioși. Deși o parte importantă a perioadei de post este abținerea de la anumite bucate, există și excepții, una dintre ele fiind dezlegarea la pește. Iată în continuare când se mănâncă pește în postul Paștelui 2021, dar și în restul anului 2021.
Cuprins:
Potrivit credinței populare, postul Paștelui este împărțit în două perioade: postul Păresimilor și postul Paștelui. În acest an, postul Paștelui începe pe data de 15 martie și se încheie pe 1 mai, deoarece pe 2 mai se serbează Paștele 2021.
Postul de 40 de zile se încheie vineri, 23 aprilie, înainte de Sâmbăta lui Lazăr (24 aprilie). Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte, scrie doxologia.ro. Urmează Săptămâna Patimilor, care este încadrată într-un regim mai aspru de postire. Cu alte cuvinte, pe lângă cele 40 de zile de post, se mai adaugă opt zile atribuite Postului Mare.
În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele interzise precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește. Pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegări la pește sunt: în ziua de Praznicul de Buna Vestire – pe 25 martie, care pică într-o joi și de Florii – în duminica dinaintea Paștelui.
Pentru cei care sunt amatori de pește, dar caută niște preparate simple și gustoase, puteți să vă inspirați din aceste 5 rețete de pește la cuptor.
Puteți savura un crap la cuptor, un borș de pește sau, de ce nu, o salată cu pește afumat.
Cei care nu se descurcă foarte bine cu oasele, dar vor neapărat să se bucure de gustul delicat al peștelui, pot vedea ce pește e mai bun și ce pești fără oase sunt.
În luna mai 2021 sunt șase zile cu dezlegare la pește. Astfel, se poate mânca pește în următoarele zile ale lunii mai:
În luna iunie 2021 sunt nouă zile cu dezlegare la pește. Astfel, se poate mânca pește în majoritatea zilelor de miercuri și vineri ale lunii iunie, dar și joi, 24 iunie, când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și duminică 27 iunie: