Influencerița a ales să dea vacanțele la hotel pe excursii cu mașina
Tot mai mulți aventurieri renunță la hoteluri și aleg să își transforme mașinile în spații mobile de cazare. Fenomenul devine din ce în ce mai popular printre călători, oferind libertate, flexibilitate și peisaje incredibile, potrivit Express.uk.
Tinerii, în special, optează pentru „case pe patru roți” care să le permită să doarmă într-un loc, iar dimineață să strângă totul când vor și să plece pre următoarea destinație. Așa nu mai sunt condiționați de avioane, mijloace de transport în comun, recepțiile și programul hotelului sau alte detalii care le pot îngreuna deplasarea.
Sophie Royston, o creatoare de conținut cu mii de urmăritori pe Instagram, este una dintre cei care au adoptat acest stil de călătorie. Inițial, decizia de a dormi în mașină a fost motivată de dorința de a economisi bani, dar în timp a descoperit numeroase alte avantaje.
„Îmi place libertatea pe care o oferă. Dacă găsesc un loc frumos, pot să rămân acolo”, a declarat Sophie pentru portalul britanic de știri.
Femeia de 31 de ani a renunțat la hoteluri și a transformat o Dacia într-o casă mobilă
Tânăra de 31 de ani a transformat călătoriile sale într-o experiență inedită, folosind mașina drept casă mobilă în locuri spectaculoase, de la un lac pitoresc din Scoția până la vârfurile înzăpezite ale Alpilor.
Femeia merge prin toată lumea cu o Dacia Bigster pe care o transformă într-o rulotă și în care doarme ori de câte ori are nevoie.
„Trezitul dimineața și deschiderea portbagajului spre un peisaj incredibil este cea mai bună parte”, a mărturisit ea.
Autoturismul se poate transforma în rulotă și este ideal pentru turiștii care nu își doresc bătăi de cap sau pentru cei care vor să se bucure de o experiență în mijlocul naturii.
Cazarea în mașină a scăpat-o pe influenceriță de o serie de cheltuieli
Tânăra a mărturisit că principalul motiv pentru care a ales o mașină cu care să poată campa a fost dorinaț de a reduce cheltuielile. Totuși, Sophie susține că a descoperit rapid alte beneficii majore, cum ar fi spontaneitatea și flexibilitatea.
„Mai mulți oameni încep să realizeze că nu ai nevoie de o autorulotă ca să te bucuri de o excursie rutieră de neuitat”, a spus ea. Dacia Bigster este o mașină ce se poate transforma într-o autorulotă de aproximativ 33.000 de euro.
Femeia recunoaște că îi place să doarmă mai mult în mașină decât în hotel
Sophie a subliniat că, datorită unui dispozitiv numit „Sleep Pack”, care se potrivește perfect în modelul său Dacia Bigster, experiența dormitului în mașină a devenit mult mai confortabilă.
„Mă simt mult mai liberă dormind în Dacia mea decât într-un hotel. Am stat în hoteluri de unde puteam vedea plaja în depărtare, dar, dormind în mașină, pot fi chiar pe plajă. Este o diferență uriașă”, a adăugat ea.
Tânăra le recomandă doritorilor câteva sfaturi înainte să renunțe la hotel pentru mașină
Pentru a transforma o noapte petrecută în mașină într-o experiență plăcută, Sophie recomandă câteva lucruri simple, dar esențiale.
„Găsește locul perfect de parcare, instalează Sleep Pack-ul, pregătește ceva de mâncare delicios și fă-te comod pentru seară. Întotdeauna mă asigur că mă schimb în haine călduroase și confortabile, mai ales iarna, îmi fac o ciocolată caldă și apoi mă așez în amenajarea confortabilă ca să mă relaxez.”, a mai spus ea.
Această tendință de a transforma mașina într-un refugiu mobil continuă să atragă tot mai mulți adepți, oferindu-le oportunitatea de a explora locuri departe de aglomerație și de a se conecta cu natura într-un mod unic.
SUV-ul Dacia Bigster a fost testat și în Alpi. În vehiculul care vine cu pachetul „sleep pack”, un influencer spune că a dormit în Alpi mai bine ca la hotel și s-a bucurat de condiții decente pentru „bani puțini”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b3e2953eaab9fa658696c97ddffe196c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77165cf607bc369d46d9f22c4ecca8c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6bf2e8535d5c309f47761f9945c24e48.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f606282d4480b88f13d2e32f67d9415e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_37e5d0351e0efebddcfd739898c0bf53.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ecf1d30d4a814b5f9780c86daac9c42.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_99221c81d0d18667e370e4fccf5ef3b2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a312201294c82c8e2e4925a0f96bb37a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_af1dabbc57a83f75b7eec40d3f8c1567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_161235dd7a063675a4bb72d1c11b864c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c1dacdc7d3ce50b192a3fd8439a0230f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b25978b3ea00ab503dbeb305ce3f116b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cee13f6549ae1a1ece982d0c1852c826.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_257c848e379cd6202b2491c5cd2c1807.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_013880340411f417c268764aec4182f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_69ec37085a47c02d172bcd6c53b8ff10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eb0677068f772f945a07ae13b72b0d19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_58e0812961d275285e9f3052c7be1335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d277523f302d854d6f53241427afbe72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ac02b73bfdb437154bab1666163226a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-doarme-dacia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e1f591c37ffad0614561f37e0fda5f0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_284a8ae7d3c84a0f5dec628e1003ea4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gigi-becali.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doi-turisti-au-ramas-blocati-pe-un-traseu-dificil-din-muntii-piatra-craiului--foto-jandarmeria-romana-e1775994057660.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/irinel-columbeanu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/leonard-doroftei-si-sotia-sa-monica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e40284c1b3f2d8ba9e56249997db3492.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tudor-chirila-e1775743527706.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/conferinta-de-presa-organizata-de-presedintele-nicusor-dan-la-palatul-cotroceni-pe-tema-numirilor-la-dna-diicot-si-parchetul-general-6-e1775670906596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/liechtenstein.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/salata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nesebar-bulgaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/udatul-de-pasti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-12-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/poezii-de-paste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/program-magazine-paste-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/povestea-antoniei-ursu-micuta-balerina-de-11-ani-calificata-in-finala-youth-america-grand-prix-din-texas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-ilie-a-fost-prins-baut-la-volan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/incendiu-la-termocentrala-rovinari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/poster-alegeri-ungaria-12-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-anunta-un-ultimatum-pentru-iran-si-promite-razbunare-vom-arunca-in-aer-tot-e1774876175351.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/uniunea-europeana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8780042.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.