Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 8-14 februarie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară.
Pe 8 februarie, dimineață agitată; unii vor participa la întruniri unde ar trebui să rostească o alocuțiune, alții ar putea participa la ședințe unde va fi nevoie de o abordare corectă și fundamentată juridic. Moment în care unii pot face o impresie frumoasă și convingătoare, inspirând încredere sau câștigând simpatia asistenței.
Între 8 februarie, după ora 13:04', și seara zilei de 10 februarie, unele Fecioare pot păstra o reticență față de un apropiat care nu le mai inspiră încredere; nu încercați să rezolvați un aspect șubred din firma dvs. prin introducerea „la butoane” a unui prieten pe ideea că va fi un colaborator fidel; greșit!
Între 10 februarie, după ora 19:01', și începutul zilei de 13 februarie, cele două case ale sănătății se vor afla sub influența Lunii Pline în Leu, din 12 februarie, ceea ce va crea o stare de stres prin simpla ei configurare. Unele stări organice care țin de inimă, de circulație arterială, circulație venoasă, fiziologie a sistemului nervos și periferic se pot accentua, creând disfuncții care să-i oblige pe nativi să se oprească din activitățile curente pentru a se liniști ori pentru a permite unei medicații adecvate să-și facă efectul. Firește, nu este momentul exceselor, al eforturilor de orice fel, al imprudențelor sau al actelor de curaj gratuite.
Între 13 februarie, după ora 3:07', și 14 februarie, revenire la calm și temperanță, la nevoia de a relua firul discuțiilor cu una sau cu mai multe persoane implicate într-un proiect sau într-o tranzacție.
În ziua de 14 februarie, Mercur va intra în zodia Peștilor și va cunoaște un traseu atipic, pentru că, după ce, pe 3 martie, va trece în zodia Berbecului, pe fondul unei mișcări retrograde, va reveni în zodia Peștilor, pe care o va străbate între 30 martie și 16 aprilie, și va permite finalizarea unor abordări parteneriale: împăcare, asociere, explicații necesare, despărțiri amiabile.