Horoscop săptămânal Pești – 25 septembrie – 1 octombrie 2021

Între 25 și 26 septembrie, noaptea, informații care nu fac plăcere, întâlniri și dialoguri care indispun prin conținut, prin ton ori prin consecințele lor. Peștii vor fi obligați să se plieze pe niște realități inconvenabile dar care, la un moment dat, pot fi anulate, contracarate, echilibrate.

Între 26 septembrie, după ora 03:37, și după-amiaza zilei de 28 septembrie, viață de familie instabilă cu tot felul de discuții inutile și de evenimente care le vor mânca nativilor timpul util pentru activități și de la care nu se vor putea sustrage pentru că vor fi considerate “obligații de familie”. În ziua de 26 septembrie, planeta Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, în care va rămâne până pe 19 octombrie, când își va relua mersul direct de la 10° Balanță.

În felul acesta, Mercur, o planetă a speculațiilor financiare, a negoțului, a comerțului și a capacității de a valorifica un bun sau o însușire, le va da flerul necesar pentru a intui cum e mai bine să procedeze într-o situație delicată pentru a câștiga sau a proteja o sumă de bani ori pentru a apăra integritatea unui bun patrimonial pus în discuție.

Între 28 septembrie, după ora 16:35, și zorii zilei de 1 octombrie, relații afective favorizate de tranzite în cazul mamelor, care se vor dovedi pline de căldură sufletească, înțelegere și spirit de sacrificiu. Și creatorii sau interpreții pot fi în formă, dar nu pe ideea soluțiilor tinerești, originale, curajoase ci pe ideea aprofundării unor trăiri și sentimente și a rafinării mijloacelor de exprimare artistică.

Din 1 octombrie, după ora 03:54, solicitare a axei cardio-vasculare; etapă delicată pentru sănătate; nativii mai în vârstă trebuie să se menajeze. Posibilă afirmare a valorii personale în contextul unei sarcini de serviciu speciale prin care Peștii se pot face remarcați și apreciați. Unii nativi pot reveni la niște planuri profesionale ambițioase.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Playtech.ro
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele