Horoscop săptămânal Pești – 9 – 15 ianuarie 2021

În prima parte a zilei de 9 ianuarie, stare de spirit negativă provocată de impresia pe care o va avea asupra lor un fapt de viață, un dialog, o decizie, o concluzie personală. Tulburare de crez sau de conștiință și încredere prin capacitatea unor evenimente de a pune într-o lumină nefericită o persoană sau o activitate în care era implicat și nativul.

Între 9 ianuarie, după ora 13:15, și 11 ianuarie, la prânz, răstimp neutru din punctul de vedere al casei puterii, al ridicării în rang sau al imaginii publice. Între 11 ianuarie, după ora 15:30, și după-amiaza zilei de 13 ianuarie, Peștii vor face efortul să mențină unele relații de prietenie “de ochii lumii”, cu diplomație și printr-o atitudine rezervată, fără efuziuni lirice și mărturisiri.

Luna Nouă în Capricorn din13 ianuarie le va permite nativilor să analizeze, să cântărească și să decidă, în cunoștință de cauză, cu luciditate și fără patimă, cum trebuie să procedeze de acum încolo, mai ales dacă, în trecut, nu au avut puterea “să o rupă” cu persoanele care s-au dovedit nedemne de încrederea și de prietenia acordată lor și cu care, acum, sunt obligate să dialogheze sau să coopereze.

Asta nu înseamnă că aceia își vor putea permite orice pentru că, sufletul Peștilor se va putea “întări”, atât cât să aibă forța necesară ca să ia decizia potrivită: renunțarea la acea relație, indiferent de consecințe.

Între 13 ianuarie, după ora 18:44, și 15 ianuarie, provocări astrale pentru universul de gânduri “captive” ale nativilor care vor avea, poate, limpeziri bruște, fulgerări ale conștiinței, cristalizări pe fondul unui detaliu care va funcționa ca veriga lipsă regăsită într-un raționament. Moment al unui entuziasm care, la o analiză atentă, ar putea fi considerat lipsit de temei și de logică personală sau socială dar care îi va motiva profund pe cei născuți în zodia Peștilor.

Ion Țiriac, nemilos: „Afară cu totul! 50 de țări au făcut legea asta, noi am abolit-o”
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac, nemilos: „Afară cu totul! 50 de țări au făcut legea asta, noi am abolit-o”
Irina Columbeanu arată SENZAȚIONAL de când stă cu Monica Gabor. Imaginile astea sunt dovada
Playtech.ro
Irina Columbeanu arată SENZAȚIONAL de când stă cu Monica Gabor. Imaginile astea sunt dovada
Trei morţi și două mașini dezmembrate, într-un grav accident în Bacău. Două fete de 14 și 18 ani au scăpat cu viață din impact
Observatornews.ro
Trei morţi și două mașini dezmembrate, într-un grav accident în Bacău. Două fete de 14 și 18 ani au scăpat cu viață din impact
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
Premierul britanic Boris Johnson nu va participa la funeraliile prinţului Philip. Motivul a surprins pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Premierul britanic Boris Johnson nu va participa la funeraliile prinţului Philip. Motivul a surprins pe toată lumea
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)