Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 21 – 27 martie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător.

Horoscop săptămânal Vărsător – 21 – 27 martie 2026

În prima parte a zilei de 21 martie, sectorul comunicării va rămâne unul dificil de gestionat pentru că provocările verbale vor veni din toate părțile.

Contradicțiile și nemulțumirile mai vechi, nerostite până acum, vor „prinde glas” și vor fi afișate de către cei afectați în chip disproporționat față de natura situației sau de impactul acelei nereguli asupra celui care le invocă. Las’ că și nativii vor fi irascibili și intoleranți.

Dar, dincolo de tonul unor dialoguri sau de conținutul unor afirmații, mai important rămâne factorul de risc în timpul deplasărilor care se va menține activ, din punct de vedere astral, întreaga săptămână, cunoscând un nivel mai ridicat de disconfort în după-amiaza zilei de 27 martie. Între 21 martie, după ora 08:35′, și 23 martie, dimineața, viață de familie obișnuită, activități comune. Între 23 martie, după ora 10:19′, și 25 martie, la prânz, Vărsătorii vor simți nevoia de libertate interioară, de detașare de constrângerile cotidiene și de abordare a unui mod de viață relaxată care să le ofere satisfacții care să nu-i solicite prea mult.

Între 25 martie, după ora 12:33′, și 27 martie, după-amiaza, posibilă evoluție favorabilă la locul de muncă; se face ordine, i se face dreptate unui nativ, acesta poate să obțină ceea ce trebuia, pretindea sau revendica prin diferite mijloace (dialog, petiție, negociere, acțiune în justiție). Premize favorabile unei schimbări salariale prin avansare, transfer sau acceptare a unei activități alternative (colaborare, al doilea job, activitate în domenii care aduc un venit, de exemplu, drept de autor, onorariu).

Din 27 martie, după ora 18:10′, un Careu în T care va pune răbdarea Vărsătorilor la încercare, mai ales în plan partenerial. Evitați, întreaga săptămână, discuțiile pe teme importante cu acei apropiați despre care știți că se mânie repede, că sunt firi încăpățânate, refractare sau orgolioase.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.