IN A RELATIONSHIP. Ce trebuie să facă părinții care divorțează ca să-și protejeze copiii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În România, puțini dintre părinții care trec prin divorț își permit financiar sau consideră necesar să apeleze la sprijin psihologic specializat. Așa că cei mai mulți dintre ei nu merg la psiholog ca să se vindece emoțional după un divorț. Și nici copiii lor nu au parte de consiliere de specialitate, care să-i ajute să-și clarifice emoțiile și să depășească suferința pe care o trăiesc. Copiii care sunt prinși la mijloc în divorțuri „cu scandal” sunt adesea neglijați sau abuzați, chiar dacă nu au nici cea mai mică parte de responsabilitate în evenimentele care au dus la separarea părinților lor.
Cuprins:
- Efectele pandemiei asupra divorțurilor
- Trei recomandări de bază
- Respectă emoțiile copilului!
- Fă-ți copilul să se simtă în siguranță!
- Planuri clare, din aproape în aproape
- „Nu e vina ta că ne despărțim!”
- Agresivitatea - o reacție la senzația de pericol
- Înlocuiește pedepsele cu discuții despre cauze, emoții și soluții alternative
- Recunoaște că nu le poți face pe toate
Un studiu publicat de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2020 indică o scădere a ponderii de divorțuri față de cifrele anului 2019 cu aproape un sfert: 30,197 divorțuri în 2019, respectiv 22,785 divorțuri în 2020 (divorțuri încheiate, nu și cereri de divorț intentate).
Efectele pandemiei asupra divorțurilor
La o primă privire pare că, sub impactul pandemiei, românii au renunțat mai des la planurile de separare. Ceea ce are sens, în lumina insecurității financiare și a imprevizibilității crescute generate de pandemie, așa cum evidențiază și unele studii pe populația americană. Oamenii au fost obligați să stea în casă și nu au avut aceeași libertate și aceleași posibilități de a-și asuma costurile financiare și emoționale ale unui divorț.
Dar, în același timp, dacă alegem să comparăm raportul dintre rata divorțurilor și cea a căsătoriilor din anul 2020 față de 2019, pare că divorțurile românilor sunt în trend de creștere. Același studiu INS ne spune că „în anul 2020 s-au înregistrat 81,343 căsătorii, cel mai mic număr de căsătorii înregistrat din 1946 până în prezent”.
Practic, în 2020 s-a înregistrat un divorț la 3,5 căsătorii încheiate, în creștere față de anul 2019, când avea loc un divorț la 4 căsătorii.
Din totalul divorţurilor pronunţate în anul 2020, peste două treimi s-au realizat cu „acordul părţilor”, alte motive mai specifice fiind evidențiate doar pentru o mică proporție a divorțurilor. Dar dacă ne uităm la motivele specifice care apar în graficul de mai jos, ne putem da seama că toate aceste motive pot fi indicatorii unor dificultăți prin care trec nu doar adulții care decid să divorțeze, ci mai ales copiii acestor cupluri. Violența fizică între părinți, alcoolismul, infidelitatea conjugală sunt doar trei dintre cei mai răspândiți factori asociați cu abuzul și neglijența copiilor la nivel internațional.
Trei recomandări de bază
La modul general, pentru ca divorțul părinților să nu intervină în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, trebuie respectate minimal cele trei recomandări de mai jos:
- Să nu expui copilul la discuții aprinse și conflicte deschise, care conțin violență verbală sau fizică;
- Să minimizezi impactul divorțului asupra obiceiurilor de zi cu zi din viața copilului și programului său de școală;
- Să păstrați implicarea ambilor părinți în viața copilului, în măsura în care acest lucru este posibil și nu reprezintă un pericol pentru integritatea fizică și emoțională a copilului.
Totuși, în realitate lucrurile sunt mult mai nuanțate de atât, iar suferința părinților și a copiilor poate lua multe forme de manifestare, pentru care nimeni nu e niciodată suficient de pregătit. Așa că hai să vedem împreună ce alte lucruri ar mai putea face diferența pentru copilul tău, dacă tu și soțul tău / soția ta decideți să vă separați.
Respectă emoțiile copilului!
Chiar dacă pare logic să-i spui clar și apăsat că tu vrei să-i fie bine și să fie fericit/-ă, încearcă să nu pui această presiune nerealistă pe copilul tău, mai ales dacă e în primii ani de viață. Copiii vor avea oricum propriile reacții emoționale la separarea părinților. Astfel de „prescripții” de a fi fericiți sau de a se împăca pur și simplu cu situația sunt resimțite de copil ca o presiune de a se conforma și îi vor genera conflicte interne puternice. La fel vor fi resimțite și criticile și lamentările la adresa celuilalt părinte, așa că fă tot posibilul să nu-ți verși supărarea din cuplu în brațele copilului, încercând să-ți asiguri un aliat sau un umăr pe care să plângi.
O alternativă mai sănătoasă ar fi să găsești un adult de încredere cu care să porți aceste discuții și să-ți inviți copilul să vorbească despre propriile sentimente și opinii, chiar dacă uneori s-ar putea să fie foarte greu să auzi ce are de spus. Mai mult, copilul tău s-ar putea deja să aibă o mulțime de mecanisme prin care te protejează de adevăr, ascunzându-ți lucruri despre care crede că te-ar putea supăra sau îngrijora.
Dacă ai reușit să-i câștigi încrederea copilului tău suficient încât să înceapă să vorbească cu tine despre sentimentele sale în legătură cu divorțul, ai răbdare și nu încerca să te aperi sau să-ți convingi copilul că nu are dreptate. Concentrează-te pe a asculta povestea din perspectiva lui/ei. Pune întrebări de clarificare, validează-i emoțiile și manifestă empatie și curiozitate în legătură cu lucrurile pe care ți le povestește, fără să-i încalci granițele de confort sau să devii intruziv/-ă. Asta îi va aduce un plus de confort și încredere copilului ătu, iar relația voastră va fi mai apropiată și mai puțin tensionată.
Fă-ți copilul să se simtă în siguranță!
Divorțul părinților vine la pachet cu o mulțime de necunoscute pentru copii, ceea ce le crește nivelul de anxietate mult peste ceea ce sunt obișnuiți să gestioneze. Iar anxietatea lor poate să ia multe forme, din care amintesc doar câteva:
- Retragere și izolare socială sau refugierea în relațiile cu prietenii;
- Dificultăți de a ține pasul cu școala sau comportamente obsesive asociate cu performanța școlară;
- Insomnii, coșmaruri sau enurezis nocturn;
- Conflictualitate ridicată, irascibilitate sau izbucniri de furie spontane;
- Comportamente agresive și distructive față de obiecte și persoane din exterior sau îndreptate către propria persoană (self harm);
- Tulburări de alimentație - mâncatul compulsiv poate apărea ca formă de consolare emoțională, refuzul mâncării poate fi o formă de protest sau un „strigăt de ajutor”;
- Diverse dependențe: de jocuri video, de platforme social media (instagram, discord, tiktok etc.) de efort fizic sau sport, de substanțe (droguri, medicamente, cafea, țigări, energizante etc.), de persoane etc.;
- Gânduri despre lipsa de sens în viață și ideație suicidară, în formele grave.
Planuri clare, din aproape în aproape
Un lucru important de avut în vedere pentru a preîntâmpina agravarea anxietății copiilor este stabilirea planurilor pentru viitorul apropiat. Discută cu partenerul cât mai civilizat posibil și stabiliți împreună ce anume urmează să se întâmple: cum se va modifica viața de zi cu zi a copilului, unde va locui, cine îl va duce și cine îl va lua de la școală etc. Consistența și predictibilitatea acestor planuri vor aduce un plus de confort emoțional pentru copil și îi vor face acomodarea la divorț ceva mai lină.
„Nu e vina ta că ne despărțim!”
Pe de altă parte, în special atunci când sunt încă mici și naivi, copiii pot să dezvolte sentimente profunde de vinovăție, conectând în mintea lor despărțirea părinților cu ceva ce au făcut ei greșit. Acest gen de atribuire cauzală se întâmplă de obicei la vârste foarte mici, dar poate apărea și în adolescență sau mai târziu, cauzând dificultăți și pentru copii, și pentru părinți. Copiii încep să facă inconștient astfel de interpretări, în căutarea de explicații sau posibile soluții pentru a preveni sau repara despărțirea părinților.
Chiar și atunci când copiii nu manifestă astfel de sentimente de vinovăție, este bine ca părinții să-i asigure în repetate rânduri că separarea sau divorțul nu este din vina lor și că nu ține de ei nici să repare această problemă.
Agresivitatea - o reacție la senzația de pericol
O altă reacție comună a copiilor la divorțul părinților este apariția comportamentelor agresive - în relație cu alți oameni, inclusiv părinții, sau agresivitate auto-adresată, auto-distructivă, mult mai gravă, dar adesea ascunsă de ochii părinților.
În astfel de situații, copiii pot încerca să testeze inconștient sau intenționat care sunt noile limite în relația lor cu părinții (sau cu întreaga lume), pot încerca să se răzbune pentru o nedreptate suferită sau, pur și simplu, nu mai reușesc să înțeleagă ce reguli sunt valabile când și unde, ceea ce-i dezorientează și-i sperie, chiar dacă nu sunt neapărat capabili să-și conștientizeze și să-și identifice aceste emoții.
Înlocuiește pedepsele cu discuții despre cauze, emoții și soluții alternative
Comportamentele agresive nu dispar de tot dacă sunt (doar) pedepsite sau ignorate. Ba chiar se pot intensifica la astfel de „tratamente” din partea părinților sau a altor figuri de autoritate. Așa ajung unii copiii să fie etichetați greșit drept „copii problemă”, „iremediabili” sau chiar „ratați”, ceea ce-i înscrie pe o spirală periculoasă. Cu astfel de etichete, copii vor merge din rău în mai rău.
Cel mai bine ar fi ca părinții să-și ajute copiii să găsească explicațiile comportamentelor violente prin identificarea emoțiilor pe care le-au trăit și care i-au determinat să recurgă la gesturile sau cuvintele agresive. Apoi, odată clarificate emoțiile care au dus la izbucnirea agresivă, părinții și copiii pot găsi împreună alte metode mai pozitive de a reacționa.
Ca direcții de căutare, copii au nevoie de ajutor din partea părinților ca să-și înțeleagă mai bine aceste nevoi deosebit de importante:
- Nevoile de atenție și de afecțiune, care se ies la suprafață prin emoții de iritabilitate, neliniște sau nerăbdare;
- Nevoile de sprijin și consolare, care ies la suprafață prin emoții de singurătate, izolare, lipsă de merit sau devalorizarea propriei persoane;
- Nevoile de scop și sens, care ies la suprafață prin emoții de confuzie, neîncredere, dezamăgire sau disperare.
Recunoaște că nu le poți face pe toate
Până la urmă, experiența divorțului este ceva atât de complex, încât orice persoană se poate simți copleșită și epuizată, chiar și atunci când despărțirea înseamnă îndepărtarea de un partener abuziv și violent. Ultima și poate cea mai importantă recomandare pentru părinții care trec prin divorț este să ceară sprijinul prietenilor, al familiei și al specialiștilor.
Dacă ești unul dintre acei oameni, gândește-te că ai nevoie de ajutor nu doar pentru că pierderea relației este dureroasă în sine, ci și pentru că, odată cu încheierea relației disfuncționale, ai ocazia să-ți înțelegi mai bine nevoile și emoțiile reprimate, dar și calitățile și defectele personale - acele convingeri și valori, tendințe comportamentale și trăsături de personalitate care te-au făcut să ajungi în relația cu fostul tău partener, treptat sau brusc, de la iubire la renunțare, de la pasiune la agresiune și de la împreună la separare.
Fiecare final poate fi un nou început, dacă reușești să-ți orientezi atenția către vindecarea rănilor emoționale și următorul prag de maturizare din propria ta viață. Iar pentru asta vei avea cu siguranță nevoie de alți oameni și alte relații în interiorul cărora să continui să crești și să te dezvolți.
Foto: 123rf.com
Laura.23_A 15.11.2023, 01:53
Mulți copii sunt afectați de acest lucru..
Laura.23_A 15.11.2023, 01:54
Cred ca ajuta mult aceste sfaturi.
Laura.23_A 15.11.2023, 01:56
Niște sfaturi foarte utile..
Dori.l 07.12.2023, 12:12
Intelepciune trebuie sa aiba parintii.
Liviu015 11.12.2023, 14:21
Sa dea dovada de maturitate si intelepciune.