O abordare unică şi originală, evenimentul s-a desfăşurat în cinci locaţii, pe străzile londoneze – un mod inedit de a aduce un omagiu bărbaţilor boemi care au lansat curentul modernismului avangardist european, ce se regăseşte în orice aspect al modei masculine actuale.
Spectacolul de modă, de fapt o fuziune de expresii artistice, a constat într-o călătorie de la o locaţie la alta cu un autobuz tipic britanic, un double decker roşu ca focul, străzile devenind podiumuri de defilare, iar trecătorii spectatori de moment, în interiorul unui memorabil, dar emefer show care şi-a propus de fapt celebrarea momentului în sine.
În colaborare cu departamentul de creaţie de la Dorobanţul S.A., una dintre cele mai vechi şi prestigioase fabrici de materiale textile din România, Florin Dobre a interpretat în mod strălucit toate aceste stări de spirit. La realizarea colecţiei, designerul a folosit o singură bucată de material textil în lungime de 62,2 metri – de unde şi numele prezentării. Materialul are o ţesătură cu un tipar unic, simbolic, reprezentând o singură stradă, folosind culori predominante în portul tradiţional românesc.
Tiparul exprimă diversitatea rasei umane, a sentimentelor, stărilor, emoţiilor, dar şi unicitatea noastră ca indivizi liberi în căutarea adevărului absolut.  Ţinutele sunt completate de sandale şi accesorii create special pentru această colecţie de Florin, împreună cu artişti români.
Deopotrivă serios şi ludic, Florin şi-a lăsat prin colecţiile sale amprenta atât la Paris cât şi la Londra, sub semnul unei interpretări moderne ale clasicului masculin. ‘Back to London with 62.2 Meters este expresia artistică prin care Florin Dobre destăinuie o fărâmă din “ţesătura”, din identitatea sufletului românesc, în cosmopolita lume a metropolei londoneze.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

Florin_Dobre_SS15_16_June_2014-18.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI