Pe lângă fotografia postată recent pe pagina sa de socializare, în care apare alături de marele actor, ambasadorul român a povestit despre întâlnirile pe care le are cu acesta prin cartier.

“Îl văd deseori prin cartier. Ori la restaurantul lui preferat, ori la câte o terasă. Zâmbește mereu, e mereu înconjurat de aceiași 3-4 prieteni. Ne salutăm, mă invită uneori să bem o cafea, îl mai întreb, timid, despre câte un film, îmi răspunde cu multe detalii, zâmbind generos. Își amintește de filmările din România, în anii 1970, pentru «Les mariés de lan II». «Filmările au durat mult mai mult decât trebuia, dar nu regret!», îmi zice și zâmbește complice. Ultima oară l-am văzut acum două săptămâni, tot la restaurant, la terasă: «Sunt cu prietenii, bem un pahar de vin, vorbim de ale noastre, viața e frumoasă!», mi-a spus și iar a zâmbit, cu optimismul sau contagios. E Jean-Paul Belmondo”, a scris Luca Niculescu pe pagina sa.

Luca Niculescu (47 de ani) este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg. Jurnalist, iar din 2000 redactor-șef al postului de radio RFI România, Luca Niculescu și-a construit o carieră cu predilecție în domeniul Relațiilor internaționale. Din 2012, Luca Niculescu a moderat emisiunile “Imparțial” și “Pașaport diplomatic”, la Digi24. A fost, totodată, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération). Din decembrie 2015, Luca Niculescu a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Franţa.

Jean-Paul BelmondoIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

De cealaltă parte, Jean Paul Belmondo (85 de ani) este o figură emblematică a cinematografului şi teatrului francez. S-a născut la Neuilly-sur-Seine, departamentul de Hauts-de-Seine, Franţa. Succesul a venit odată cu rolul său din filmul lui Jean-Luc Godard “À bout de souffle” (1960).

Belmondo şi-a exploatat inteligent aspectul de “omul cel mai urât din cinematografia franceză”, legând totodată o strânsă prietenie cu perechea sa prin antiteză – Alain Delon. A debutat în teatru în 1950, interpretând “La Belle au Bois Dormant” în spitalele Parisului.

A jucat alături de Lino Ventura în “Classe tous risques de Claude Sautet”. Un succes de public a cunoscut în “L’homme de Rio” (1964), alături de Françoise Dorléac, apoi a jucat alături de Anna Karina în “Pierrot le fou” (1965), opera mitică a lui Jean-Luc Godard.

Belmondo s-a căsătorit în 1959 cu dansatoarea  Elodie Constantin, cu care a avut trei copii : Patricia (născută în 1958 şi moartă în 1994), Florence (1960) şi Paul (1963). Jean-Paul şi Élodie au divorţat în 1966. În 1982, starul a întâlnit-o pe Nathalie Tardivel, care activa ca dansatoare Coco Girl în cadrul emisiunii lui Stéphane Collaro. Actorul a fost cu Natty 20 de ani, dar s-au căsătorit abia în decembrie 2002, la Paris. Cei doi s-au despărţit oficial în 2008.

Poreclit Bébel, actorul a suferit în 2001 un accident vascular ce avea să îi provoace şi o paralizie parţială. Ultimul său film datează din 2009 şi este scurtmetrajul “Allons-y! Alonzo!”, a 92-a peliculă care l-a avut în distribuţie.

Fotografii: Northfoto, Hepta


EXCLUSIV/ Kamara si-a deschis sufletul și a vorbit despre fiul său. ”Noi nu am știut ce are, ni l-au pus în brațe și am plecat acasă”


 

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
Playtech.ro
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile