Mesaje de condoleanțe - gânduri pe care le poți trimite persoanelor dragi în momentele triste

Comentează
Mesaje de condoleanțe - gânduri pe care le poți trimite persoanelor dragi în momentele triste

Pierderea unei persoane dragi este, fără îndoială, una dintre cele mai triste și emoționante încercări ale vieții. Gândurile trimise celor apropiați în momentele grele sunt un mod sincer de a ne exprima regretul și sprijinul în caz de orice nevoie. Vezi o listă cu mesaje de condoleanțe pe care le poți trimite prietenilor sau cunoscuților în momentele grele.

Mesajele de condoleanțe pot fi o alinare pentru persoanele aflate în suferință sau pentru orice familie îndoliată. Cuvintele simple, dar sincere sunt cele mai potrivite în momentele grele, așa că am făcut o listă cu mesaje de condoleanțe scurte și emoționante.

Mesaje de condoleanțe

  • S-a stins o fiinţă atât de dragă, lăsând în urmă durere si tristeţe. În aceste clipe atât de grele pentru tine îţi suntem alături. Sincere condoleanţe!
  • Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Odihnească-se în pace!
  • În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că nimic nu-ţi mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea fiinţei iubite. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
  • Nici nu pot să-mi imaginez cât de mare e durerea ta. Îmi pare foarte rău și mă rog să ai putere în aceste momente dificile.
  • Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celui care a plecat dintre noi. Fie că dragostea familiei și a prietenilor să reprezintă sprijinul de care aveți nevoie în aceste zile de mare durere sufletească. Cele mai sincere condoleanțe!
  • Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că fiinţa atât de dragă ţie a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de voi. Sincere condoleanţe!
  • Gândurile și rugăciunile mele sunt cu voi în aceste momente de durere. Sincere condoleanțe.
  • Am aflat cu tristețe fără margini de pierderea ființei dragi. De azi înainte nu-l vom mai caută la telefon sau acasă. De azi înainte îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai plecă niciodată. Odihnească-se în pace!
Gânduri pentru familiile îndoliate
  • Când o ființă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seamă cu durere în suflet că suntem niște bieți muritori.
  • Nu cred că rândurile mele îţi vor putea alina durerea şi tristeţea prin care treci. Golul lăsat în urmă prin stingerea din viaţă a fiinţei dragi nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere.

Mesaje de adio

  • S-a stins o viață de om, ai pierdut o ființă dragă, iar pierderea este aproape imposibil de realizat. În aceste clipe grele prin care treci, să nu uiți că suntem alături de tine. Sincere condoleanțe!
  • Este dureros să pierzi o fiinţă dragă. Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea lui, dar moartea a fost mai puternică şi ni l-a smuls dintre noi.
  • Profund îndurerați am aflat de moartea neașteptată a ființei iubite. Nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ți poată alina durerea și să-i odihnească sufletul!
  • Dumnezeu a hotărât să vă despartă și să pună capăt unui drum presărat cu dragoste și dăruire. Sincere condoleanțe!
  • Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească!
  • Ceasul despărţirii a sosit, lăsând în urmă un gol imens şi lacrimi de durere fără margini. Sincere condoleanţe!
  • Nu vom uita niciodată veselia și gingășia ființei pe care azi am pierdut-o cu toții. Dumnezeu să o ierte.
  • Inima mea este distrusă de veștile de ieri. Îmi fac griji pentru tine și îmi amintesc de … cu cele mai calde cuvinte!
  • Vă rog să acceptați condoleanțele noastre, împreună cu soțul, pentru pierderea voastră!
  • Condoleanțele mele! Mă doare chiar să mă gândesc la asta, e greu de vorbit. Memorie eternă!

Mesaje de condoleanțe scurte

  • În aceste zile, probabil, veți avea nevoie de ajutor. Mi-ar plăcea să vi-l ofer. Vă puteți baza pe mine! Sincere condoleanțe!
  • Este dificil să exprim în cuvinte ceea ce simt! Empatizez cu pierderea și durerea ta! … a fost un om de aur! Ne vom aminti mereu de el (ea).
  • Este trist că am pierdut un om de aur! Îl vom ține minte mereu! Empatizez cu pierderea ta! Cel mai puțin lucru pe care îl pot face este să te ajut cu ceva.
  • Sincere condoleanțe familiei și prietenilor! Este foarte amar să-i pierdem pe cei mai dragi, pe rude și prieteni și este de două ori mai amar dacă ne părăsesc oameni tineri, frumoși și talentați. Dumnezeu să-i odihnească sufletul.
  • Nu voi putea să-l uit niciodată și te asigur că te voi susține în toate felurile posibile dacă mă contactezi. Condoleanțe!
  • Cu nemăsurată tristeţe am aflat de moartea fiinţei dragi şi de aceea simţim nevoia să vă transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanţe.
  • Numai Dumnezeu ne poate ajuta să înţelegem că drumul fiinţei dragi s-a oprit aici. Odihnească-se în pace!
  • A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul!
  • Este foarte trist că oamenii atât de importanți și dragi ne părăsesc. Vă rugăm să acceptați sincerele condoleanțe.
  • Această pierdere este de neînlocuit. Sincere condoleanțe familiei tale.
  • Îl vom păstra în inimile noastre tot restul vieţii. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în grădina sa.

Mesaje de despărțire de cei dragi

  • Nu putem crede că o astfel de persoană ne-a părăsit. Aceasta este o pierdere ireparabilă pentru noi toți.
  • Nu contează câți ani a trăit o persoană, ci contează ce amintire a lăsat în urmă. El a adus multe lucruri bune fiecăruia dintre noi. Domnul să-l răsplătească pentru faptele sale.
  • Nu știam întotdeauna să găsim limbaj comun. Acum vreau să-mi cer scuze pentru tot. Până la urmă, nici nu am avut întotdeauna dreptate…
  • Este greu să vorbim despre o astfel de pierdere. Sper că va găsi pace în cer.
  • Era o persoană strălucitoare, amabilă, puternică, talentată. Un exemplu pentru noi toți. Ne vom aminti mereu de el!
  • Ce pierdere! Omul lui Dumnezeu! Mă rog pentru el, mă rog pentru noi toți!
  • El a însemnat mult pentru mine. Mă întristez împreună cu tine!
  • Ce păcat că nu am avut timp să-i spun „îmi pare rău!” El a deschis o lume nouă pentru mine și îmi voi aminti mereu de asta! Condoleanțele mele sincere!
  • A plecat un om minunat. Condoleanțele mele pentru tine și întreaga familie în acest moment trist și dificil.
  • Vă aducem condoleanțele noastre profunde pentru dvs. și întreaga familie în legătură cu moartea tragică.

Cele mai sincere mesaje de condoleanțe

  • Suntem foarte, foarte triști, dincolo de cuvinte! Este greu atunci când pierzi pe cei dragi, dar moartea (nume) tale este cea mai dureroasă, împotriva căreia nu există niciun medicament. Te rugăm să accepți sincerele condoleanțe pentru această pierdere!
  • Plecarea sa este o durere incomparabilă. Te rugăm să accepți cele mai profunde condoleanțe ale mele!
  • Este dificil să ne exprimăm întristarea în cuvinte – este prea mare. Fie ca amintirile cele mai luminoase despre ea/ el să devină, cel puțin, o mică consolare!
  • A plecat un exemplu demn de om! Dar va rămâne o stea călăuzitoare pentru toți cei care ne amintim de ea, o iubim și o onorăm.
  • Condoleanțele mele! Moartea sa este mare pierdere. Ține-te, acestea sunt cele mai grele zile! Ne întristăm împreună cu tine, cu durerea ta. Îți suntem alături.
  • Îmi pare sincer rău pentru pierdere… Acesta este un moment foarte trist pentru noi toți. Dar amintirile bune sunt cele care te vor ajuta să treci peste această pierdere! Condoleanțe!
  • O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Sincere condoleante! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
  • Ne-a dat un exemplu de curaj, forță și înțelepciune. Sincere condoleanțe!
  • Suntem alături de tine și te vom ajuta în orice, contactează-ne! Aceasta este datoria noastră față de memoria lui!

Răspunsuri și mulțumiri la mesajele de condoleanțe

  • Mulțumiri din suflet pentru căldura primită în aceaste momente dureroase.
  • Mulțumesc din suflet pentru că ai fost alături de mine în aceste zile foarte triste pentru noi.
  • Vă mulțumim pentru gândurile dumneavoastră în această perioadă dificilă.
  • Mulțumesc că ai fost mereu acolo, ieri ca și astăzi. Te îmbrățișez
  • Vă mulțumim pentru căldura și afecțiunea voastră în acest moment tragic.
  • Fără sprijinul tău, acest moment tragic ar fi și mai rău.
  • Mulțumesc pentru toată dragostea ta. Faceți acest timp mai puțin înfricoșător.
  • Multumesc din suflet pentru rugaciunile tale. Chiar sper să-i ascultăm acolo sus.
  • Îți mulțumesc pentru mesajul de condoleanțe și pentru că mi-ai împărtășit amintirile tale. Cuvintele tale m-au ajutat să mă simt puțin mai bine în această perioadă dificilă.
  • Îți mulțumesc că ai fost alături de noi în această zi de doliu.
  • Am fost profund mișcați de cuvintele voastre și vă suntem recunoscători pentru că ne-ați fost aproape în această perioadă dificilă. O mulțumire sinceră.
  • Această pierdere a fost o experiență foarte dureroasă de care nu am putut trece fără ajutorul tău . Îți mulțumesc că ai fost acolo când am cea mai mare nevoie de tine.
  • Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. M-au mângâiat în acest moment de durere extremă, ajutându-mă să nu mă scufund în durere.
  • Cuvintele tale amabile m-au atins profund, la fel ca florile frumoase pe care le-ai trimis. Multumesc pentru tot.
  • Participarea ta înseamnă foarte mult pentru mine. El a vorbit mereu cu afecțiune și respect pentru voi toți și de acolo de sus sunt sigur că v-a apreciat gândurile
  • Familia noastră vă mulțumește sincer pentru apropierea și afecțiunea rezervată în acest moment de dificultate și durere.
  • Bunătatea și generozitatea prietenilor buni ca tine ne-au fost de mare ajutor în această perioadă foarte grea. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul oferit
  • Vă mulțumesc pentru condoleanțe și pentru că m-ați făcut să vă simt prezența.
  • Vă mulțumim pentru bunătate, generozitate și sprijin în această perioadă dificilă.
  • Vă mulțumim pentru stima și afecțiunea primită în acest moment tragic. Cuvintele tale ne sunt de mare mângâiere.
  • Mulțumesc că ești aproape de mine.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!