Mesaje de Sfânta Parascheva - urări și felicitări pentru cei dragi

 9 comentarii
Mesaje de Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva este considerată un simbol al unității ortodoxiei, ocrotitoarea Iașiului și a Moldovei și este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 octombrie. Sunt o mulțime de români care poartă numele Sfintei Parascheva sau derivate din acesta, așadar, iată unele dintre cele mai frumoase mesaje de Sfânta Parascheva pe care le poți trimite cu această ocazie.

Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite dintre sfinții ortodocși, însă informaţiile istorice despre viaţa sa sunt, de altfel, puţine şi târzii faţă de perioada în care a trăit. Prima biografie a fost tradusă în limba română în timpul secolului al XVI-lea, fiind cunoscută sub numele de Codex Sturzanus, în cadrul căreia cuvioasa apare sub numele de Sf. Petka, după cum era numită în rândul sârbilor şi al bulgarilor, dar şi ca Sf. Vineri, apelativ foarte folosit de poporul român.

Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, fiind născută la Epivat, în Turcia, într-o familie de oameni înstăriţi. Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei.

Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei.

După ce i-au murit părinţii, toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşi- lor, alegând calea monahismului şi retragerea din lume.

Sfârşitul vieţii pământeşti a Sfintei Cuvioase Parascheva a fost în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în localitatea de baştină, fără ca nimeni să o recunoască. După ani de post şi suferinţă fizică, Parascheva a murit în Epivat, unde se spune că a revenit la îndemnul unui înger care i-a apărut în vis, şi a fost înmormântată ca orice străin, fără ca mormântul să-i fie cunoscut în anii care au urmat.

Prenume sărbătorite de Sfânta Parascheva

Chiar dacă Parascheva nu este un prenume foarte popular printre români, există mai multe derivate ale sale. Iată pe cele mai populare:

  • Chiva
  • Chivuţa
  • Pachiţa
  • Parasca
  • Parascheva
  • Paraschieva
  • Paraschiva
  • Paraschivuţa
  • Paraschiţa
  • Parastiţa
  • Vuţa
  • Chivu
  • Chivuţă
  • Paraschiv
  • Paraschivu
  • Paraschiţă
  • Petcu

Mesaje de Sfânta Parascheva

Cu ocazia zilei de Sfânta Parascheva poți trimite mesaje și urări celor dragi care poartă acest nume sau unul derivat din el. Poți trimite un mesaj compus chiar de tine sau te poți inspira din aceste mesaje de Sfânta Parascheva:

  • Îngerii să-şi călăuzească paşii, iar Sfânta Parascheva să-ți lumineze drumul în viață.
  • Fie ca toate întâmplările frumoase și spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni.
  • Îţi doresc o zi de Sf. Parascheva cât mai frumoasă! Fie ca din această zi sfântă în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie.
  • La mulţi ani de Sfânta Parascheva! Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie!
  • La Mulţi Ani! Să ai parte numai de împliniri, iar viaţa să îţi fie o eternă sărbătoare!
  • Ca o lumină caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai ca Sfânta Parascheva, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!
  • O sărbătorim pe Sfânta Parascheva şi te sărbătorim pe tine. Să rămâi mereu blânda, bună şi drăguţă cu toţi cei din jurul tău!
  • Multă sănătate, belşug şi fericire îţi doresc de Sfânta Parascheva, la mulţi ani!
  • Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie! La mulţi ani de Sfânta Parascheva!
  • Cele mai ambiţioase dorinţe să ţi se împlinească, cele mai norocoase momente să te “lovească” şi cele mai dragi persoane să te însoţească, mereu!
  • La mulţi ani şi multă sănătate! Să ai o zi frumoasă! Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și sănătoasă!
  • De ziua numelui tău iți dorim un sincer La Mulți Ani, să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună! Să ai o zi frumoasă şi să te bucuri de numele pe care îl porţi.
  • Sărbătoreşte-ţi ziua numelui cu bucurie şi să ai parte de căldura şi iubirea celor apropiaţi! La mulţi ani!
  • Să vă fie ziua plină de bucurii şi fericire. Fie ca în sufletul tău să răsară mereu bucuria și încrederea că poți realiza tot ce-ți propui. Să ai parte de o zi minunată!

Mesaje de Sfânta Parascheva pentru prieteni

  • Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani! În această zi frumoasă, toată lumea să-ți zâmbească, cei dragi să te iubească, cei răi să te ocolească.
  • Cu ocazia zilei tale de nume, îţi doresc să ai parte de toată bunătatea vieţii, de fericire şi de împliniri! La mulţi ani!
  • Această este doar un mesaj purtat de vânt, îți doresc toată bucuria din lumea și toată fericirea de pe Pământ. La Mulți Ani cu veselie!
  • Azi, de ziua numelui, îți urez și eu să fii iubită și să ai parte de tot ce îți dorești. La mulți ani!”
  • Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!
  • Cu ocazia zilei de nume, îți doresc un munte de sănătate, o mare de iubire și un gând sincer de iubire!
  • Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros mesaj, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!
  • Cu ocazia zilei tale de nume îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani!
  • Cineva acolo sus te iubește … cineva aici jos ține tare mult la tine. La mulți ani!
  • Chiar dacă ai nume de Sfântă știu că diseară o să ne dai de băut, o să ne cinstești și o să ne primești cu masa plină.
  • Sper să rămâi mereu un spirit tânăr și plin de viață, să fim mereu împreună și să nu uităm niciodată frumoasa prietenie dintre noi.

Mesaje și felicitări de Sfânta Parascheva

  • Un gând senin și câteva șoapte trimise din zări îndepărtate să-ți spună la ureche clipe curate, iubire, fericire, sănătate! La mulți ani de Sfânta Parascheva!
  • Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!
  • Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale. Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani înfloritori de Sfânta Parascheva!
  • Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani!
  • Această zi sfântă să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!
  • Felicitări cu ocazia zilei numelui tău! Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani de Sfânta Parascheva!
  • Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de toamnă să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne! La mulți ani!
  • Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească! Sfânta Parascheva să te călăuzească mereu! La mulți ani!
  • Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani!
  • E ziua ta, îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri! La Mulţi Ani

Urări de Sfânta Parascheva

  • Fie ca toate întâmplările frumoase și spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Parascheva cât mai frumoasă! La mulți ani!
  • Fie ca din această zi sfântă în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulţi ani de Sfânta Parascheva!
  • Să ai parte numai de împliniri, iar viaţa să îţi fie o eternă sărbătoare! La mulţi ani de Sfânta Parascheva!
  • Ca o lumină caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine! La mulți ani de Sfânta Parascheva!
  • O sărbătorim pe Sfânta Parascheva şi te sărbătorim pe tine. Să rămâi mereu blânda, bună şi drăguţă cu toţi cei din jurul tău! La mulți ani!
  • Cele mai ambiţioase dorinţe să ţi se împlinească, cele mai norocoase momente să te “lovească” şi cele mai dragi persoane să te însoţească, mereu! La mulţi ani şi multă sănătate, Parascheva!
  • Să ai o zi frumoasă, să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și sănătoasă! La mulți ani, Parascheva!
  • Dragă Parascheva, de ziua numelui tău iți dorim un sincer La Mulți Ani, să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună!
  • Să ai o zi frumoasă şi să te bucuri de numele pe care îl porţi. Să fii fericit, iubit și bucuros. La mulţi ani de Sf. Parascheva!
  • Multă sănătate, fericire şi noroc de Sf. Parascheva! La mulţi ani! Sărbătoreşte-ţi ziua numelui cu bucurie şi să ai parte de căldura şi iubirea celor apropiaţi! La mulţi ani!
  • La mulţi ani de Sfânta Parascheva! Să-ți fie ziua plină de bucurii şi fericire. Fie ca în sufletul tău să răsară mereu bucuria și încrederea că poți realiza tot ce-ți propui. Să ai parte de o zi minunată!

Mesaje și urări religioase de Sfânta Parascheva

  • Fie ca Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și a celor cu inimă curată, să-ți vegheze pașii în fiecare zi, să te apere de necazuri și să-ți aducă liniște în suflet. Să ai parte de dragoste sinceră, sănătate și bucurii mari, alături de toți cei dragi. La mulți ani cu sufletul plin de lumină!
  • Draga mea Parascheva, îți doresc o zi de sărbătoare plină de emoție, bucurie și har divin! Să porți mereu în suflet credința și bunătatea Sfintei al cărei nume îl ai, iar viața ta să fie o împletire de iubire, sănătate și visuri împlinite. Fie ca în fiecare clipă să simți binecuvântarea lui Dumnezeu și a celor care te iubesc. La mulți ani!
  • Astăzi este o zi sfântă, o zi a speranței și a rugăciunii curate. Îți doresc ca Sfânta Parascheva să te ocrotească de orice rău, să-ți lumineze calea și să-ți dea puterea de a depăși orice greutate. Să te bucuri de fiecare zi ca de un dar, iar viața ta să fie plină de pace, sănătate și recunoștință. La mulți ani binecuvântați!
  • La mulți ani de Sfânta Parascheva! Îți doresc o zi senină ca o rază de toamnă blândă și o inimă plină de bucurie. Fie ca fiecare pas pe care îl faci să fie călăuzit de credință, iar Sfânta ta ocrotitoare să-ți aducă noroc, iubire și liniște sufletească. Să te bucuri de oameni buni și de clipe care rămân în suflet!
  • Cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, îți trimit cele mai calde gânduri și urări de bine! Să fii mereu înconjurată de iubire, să ai sănătate și înțelepciune, iar viața ta să fie o călătorie frumoasă presărată cu zâmbete, prieteni sinceri și reușite. Sfânta Parascheva să te ocrotească și să-ți lumineze fiecare zi! La mulți ani!
  • În această zi de sărbătoare, îți doresc să simți căldura celor dragi, bucuria lucrurilor simple și protecția divină a Sfintei Parascheva. Să ai parte de sănătate, credință neclintită și o inimă mereu deschisă către lumină. Fie ca binele pe care îl dăruiești lumii să ți se întoarcă înmiit! La mulți ani!
  • La mulți ani, Parascheva! Să-ți fie viața o binecuvântare, iar fiecare zi să aducă motive noi de recunoștință și zâmbet. Sfânta Parascheva să-ți dea puterea de a merge înainte cu încredere, chiar și în cele mai grele momente. Bucură-te de viață, de iubire și de darurile simple ale fiecărei zile!
  • Să porți mereu în suflet curajul, înțelepciunea și blândețea Sfintei Parascheva. Să te bucuri de iubirea familiei, de prieteni adevărați și de împliniri care să-ți lumineze drumul. Dumnezeu să te ocrotească și să-ți dea pace în inimă! Îți urez un sincer „La mulți ani!”!
  • În ziua în care o prăznuim pe Sfânta Parascheva, îți doresc o viață plină de binecuvântări și de momente senine. Să-ți fie sufletul mereu curat, mintea limpede și inima plină de iubire. Oriunde ai merge, să te însoțească norocul și harul divin. La mulți ani frumoși și plini de sens!
  • Fie ca Sfânta Parascheva să-ți aducă liniște acolo unde e furtună, speranță acolo unde e îndoială și iubire acolo unde e gol. Să te bucuri de sănătate, armonie și de o viață plină de lumină. La mulți ani binecuvântați, cu sufletul împăcat și credință neclintită!

Rugăciune de Sfânta Parascheva

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii.

Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin”.

Descoperă și cele mai frumoase mesaje de la mulți ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Gore24 13.10.2023, 22:41

    La mulți ani tuturor celor care își serbează ziua onomastica!

  • Avatar comentarii

    EmiM 13.10.2023, 23:30

    La multi ani tuturor celor care își serbează ziua

  • Avatar comentarii

    Any0205 13.10.2023, 23:38

    La multi ani sărbătoriților!

  • Avatar comentarii

    MirunaI 13.10.2023, 23:55

    La multi ani tuturor de ziua numelui

  • Avatar comentarii

    Andrissima 14.10.2023, 14:11

    Foarte frumoasa poza de inceut de articol! :)

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!