Mitul Atlantidei, „continentul dispărut”. Ce scria Platon despre misterioasa insulă

 7 comentarii
Atlantida

Misterul civilizației din Atlantida a fascinat și încă fascinează lumea academică, și nu numai. Pentru mulţi, existența cetății scufundate este o pură invenţie, însă pentru alții, continentul dispărut în apele mării nu este un mit.

Descoperirea a două coifuri corintice ce a fost făcută în urmă cu patru ani în largul coastelor Siciliei a reaprins teoriile despre Atlantida, continentul despre care Platon a scris că ar fi dispărut în urma unui cataclism natural.

Ce spunea Platon despre Atlantida?

Cel care a scris primul despre continentul mitic a fost filosoful antic Platon în dialogurile sale „Timaeus” și „Critias”, publicate în anul 360 î.Hr. Platon descria Atlantida drept o putere navală extrem de avansată, care se afla pe o uriașă insulă construită în Oceanul Atlantic dincolo de coloanele lui Hercule (n.n. – strâmtoarea Gibraltar), unde muritorii conviețuiau cu zeii greci şi inventau lucruri magnifice.

Cea mai interesantă teorie susţine că Atlantida se afla pe insula Thira (Santorini). Se spune că Atlantida era mai mare decât Libia şi Asia la un loc şi de pe ea se putea trece şi pe alte insule îndepărtate.

Insula „pierdută” sau subcontinentul din Atlantic așa cum mai este cunoscută Atlantida este văzută în zilele noastre ca o utopie. Cu toate acestea, Atlantida lui Platon este foarte diferită și face referire la un loc care este întruchiparea unei civilizaţii bogate, avansate din punct de vedere tehnologic şi puternică din punct de vedere militar.

Se crede că Platon a creat Atlantida ca un instrument pentru intrigile sale, deoarece, în afara dialogurilor sale, nu există înregistrări în alte regiuni ale lumii care să ateste existența sa.

Insula înghițită de Atlantic

Tot Platon a fost cel care a povestit în „Dialoguri” și cum a dispărut misteriosul imperiu situat în Oceanul Atlantic.

Imensa insulă ar fi fost rasă de pe fața Pământului din cauza unor cataclisme naturale care au avut loc cu 9.000 de ani înainte de Hristos.

Mai exact, se crede că Atlantida ar fi fost distrusă ca urmare a erupţiei vulcanului din insula Thira, care a fost urmată la scurt timp de un cutremur de pământ foarte puternic. După doar o zi și o noapte, insula avea să fie înghițită de apele oceanului.

Oceanografii susțin ideea că, din cauza unei imense bariere de mâl, în partea aceea a Atlanticului nu se poate naviga, existând pericolul de scufundare a vaselor.

Atlantida, mit sau realitate?

În ciuda originii sale în ficţiune, mulţi oameni au fost de părere că în spatele mitului Atlantidei trebuie să existe și o urmă de adevăr.

Numeroși „experți” au localizat continentul pierdut în diverse zone ale lumii, după ce au găsit așa-zise dovezi ale presupusei sale existențe. Astfel, Atlantida a fost „localizată” de-a lungul timpului în Oceanul Atlantic, Caraibe, Bolivia, Germania, Malta, Turcia și chiar Antarctica.

Odată cu adăugarea sau omisiunea, dar și interpretarea greșită a diferitelor detalii din opera lui Platon, se poate spune că aproape orice locație propusă se „potrivește” descrierii filosofului grec.

Cea mai evidentă dovadă că Atlantida este doar un mit este faptul că nu a fost găsită nici o urmă a existenței acesteia, în ciuda progreselor făcute în domeniul oceanografiei și a cartografierii fundului oceanului din ultimele decenii. Mai mult decât atât, urme ale existenței Atlantidei ar fi putut fi observate chiar și din spațiu.

În ciuda faptului că fundul oceanelor lumii ascund multe mistere încă neelucidate, este greu de crezut, totuși, că oceanografii și exploratorii cu ale lor sonde de mare adâncime ar fi putut rata o întindere de pământ mai mare decât Libia și Asia la un loc, așa cum a descris-o Platon.

În plus, tectonica plăcilor demonstrează faptul că existența Atlantida ar fi fost imposibilă deoarece, pe măsură ce continentele au „migrat”, fundul oceanelor s-a extins în timp, nu s-a contractat. Altfel spus, nu ar fi fost suficient loc în care Atlantida să se scufunde în regiunea indicată de Platon.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Costica2023 21.01.2024, 13:21

    Mitul Atlantidei reprezintă o legendă străveche care a captivat imaginația oamenilor de-a lungul istoriei

  • Avatar comentarii

    Costica2023 21.01.2024, 13:21

    Potrivit relatărilor lui Platon, Atlantida era situată "dincolo de Coloanele lui Hercule" (strâmtoarea Gibraltar) și era considerată o societate avansată și prosperă

  • Avatar comentarii

    Costica2023 21.01.2024, 13:21

    Atlantida era descrisă ca un loc cu o civilizație avansată, cu clădiri și structuri impresionante

  • Avatar comentarii

    Costica2023 21.01.2024, 13:22

    Potrivit mitului, Atlantida a căzut în dizgrație din cauza corupției și a pierdut susținerea zeilor

  • Avatar comentarii

    Costica2023 21.01.2024, 13:23

    Unele teorii susțin că Atlantida ar fi fost un loc real care a dispărut într-un cataclism, în timp ce alții văd povestea ca o alegorie morală sau filosofică

ALTE ȘTIRI
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!