Ce este mohorul

Plantă ierboasă anuală, mohorul poate fi identificat după frunzele liniare, cu o lungime între 8 şi 20 de centimetri, dar şi după spicul cilindric care poate atinge între 50 şi 70 de centimetri. Spre deosebire de grâu, spicul nu are perişorii caracteristici. Planta poate atinge până la un metru înălţime şi se înmulţeşte prin seminţe. O singură plantă poate produce până la 7.000 de seminţe care pot să reziste în sol până la 20 de ani. 

Înainte să-ţi faci griji, trebuie să ştii cum identifici planta de mohor, pentru a nu o confunda cu alte soiuri din aceeaşi familie. În felul acesta îţi va fi mult mai uşor să găseşti erbicidul potrivit. Din cauza numărului foarte mare de seminţe din fiecare spic, mohorul se înmulţeşte rapid în solul propice şi, dacă nu e combătut la timp prin lucrări agricole şi prin erbicidare, poate să provoace pagube însemnate în culturile de porumb, morcov, cartof şi în cele legumicole.

Ce probleme poate provoca mohorul

Alături de alte buruieni, cum ar fi costreiul, pirul sau pălămida, mohorul poate provoca pierderi serioase în cazul unor culturi importante în România. 

Din cauza numărului foarte mare de seminţe, această buruiană creşte des şi poate să lase plantele de cultură fără lumină, fără substanţele nutritive din sol şi fără apă. De asemenea, împiedică procesul de fotosinteză şi reduce eficienţa tratamentelor împotriva dăunătorilor şi a bolilor. 

O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode
Recomandări
O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode

De exemplu, în cazul porumbului, buruienile sunt responsabile pentru pierderi care pot ajunge până la 80% din întreaga cultură. De aceea, este vital să ştii de la bun început cum poţi să elimini această plantă. Trebuie să ai totuşi în vedere şi bolile care pot afecta culturile de porumb, pentru a maximiza şansele unei recolte bogate.

În cazul culturii de cartof, mohorul verde provoacă cele mai mari pagube în prima etapă a perioadei de vegetaţie, atunci când plantele nu s-au dezvoltat suficient. Buruienile consumă substanţele nutritive din sol şi, dacă se răspândesc peste măsură, pot da bătăi serioase de cap la recoltarea cartofilor, mai ales atunci când se face cu mijloace mecanice. 

De aceea, orice tratamente de erbicidare trebuie aplicate cât mai repede, în faza preemergentă sau postemergentă timpurie, pentru protecţia culturii, înainte ca mohorul să crească prea mult.

Cum elimini mohorul din culturi

În condiţii optime – sol, umezeală şi temperaturi –, mohorul verde creşte până la o înălţime de un metru, dar cel mai frecvent atinge doar 50 de centimetri. Germinaţia are loc de-a lungul unei perioade de câteva luni, de la începutul primăverii şi până în primele zile ale verii. Pentru a proteja culturile, planta nu trebuie lăsată să facă spic şi seminţe, altfel va fi mult mai dificil de eliminat.

INVESTIGAȚIE Gabriel Țuțu, directorul ROMARM reținut de DNA, făcuse o escrocherie și avea interzis să vândă polițe de asigurări, dar a fost numit să conducă 15 fabrici strategice de armament

Pentru eliminarea mohorului, pot fi folosite mai multe metode, la fel ca în cazul altor buruieni anuale.

  • lucrări specifice – plivitul şi săpatul pot duce la eliminarea mohorului din cultură, dar există riscul să fie scoase la suprafaţă seminţele îngropate mai adânc în sol;
  • erbicidare – în perioada de la plantare şi până la răsărirea plantelor de cultură. Mai devreme nu este recomandat, pentru că vremea nu e favorabilă, iar buruienile nu au răsărit încă;
  • rotaţia culturilor – de exemplu, porumbul poate fi urmat de culturi de primăvară sau de grâu de toamnă şi poate fi plantat cu succes după cartof, sfeclă furajeră sau floarea-soarelui.

Cea mai practică metodă şi cea care dă şi cel mai mare randament este erbicidarea, combinată cu lucrarea solului. Pentru o bună aplicare a erbicidelor, se recomandă ca solul să fie nivelat, pentru ca substanţa să ajungă la rădăcina buruienilor.

Aşadar, mohorul este o buruiană dăunătoare pentru culturi şi trebuie eliminată cât mai repede, altfel poate provoca pagube uriaşe pentru recoltă.

Sursă foto: Shutterstock

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată