Ce sunt și cum s-au format Munții Călimani

Fie că ești pasionat de aventură, de istorie naturală ori pur și simplu cauți un refugiu departe de agitația urbană, Munții Călimani au ceva special de oferit fiecărui explorator. Munţii Călimani fac parte din lanțul vulcanic al Carpaților Orientali, fiind cei mai înalţi munţi ai Bucovinei, cei mai spectaculoşi, dar şi cei mai periculoşi în același timp. Călimanii sunt munți tineri, de încrețire și s-au format în orogeneza alpino-carpato-himalayană, în urma activității vulcanice intense din perioada Pliocenului superior, adică în urmă cu aproximativ 70-85 de milioane de ani.

Această activitate a dus la acumularea unor cantități uriașe de lavă și cenușă, ceea ce a determinat formarea unui stratovulcan de mari dimensiuni, pe o lungime de 450 km, dintre care 375 km pe teritoriul României, aflăm de pe enciclopedia virtuală Wikipedia.

Călimanul aparține grupei sudice și se întinde pe o suprafață de aproximativ 6.400 km², cu o lungime de aproape 160 km și o lățime de circa 40 km. Un element geologic remarcabil al acestor munți îl reprezintă prezența unei caldere vulcanice cu un diametru de aproximativ 10 kilometri, una dintre cele mai mari din Europa. Specialiștii estimează că ultimele erupții vulcanice din Munții Călimani au avut loc în Pliocenul superior, adică în urmă cu aproximativ 1,8-5 milioane de ani. De atunci, vulcanii din această regiune sunt considerați stinși, iar activitatea vulcanică nu a mai fost prezentă.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată
Recomandări
Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Munții Călimani: așezare și limite

Cum spuneam, Munții Călimani sunt situați în partea central-nordică a României, la intersecția județelor Mureș, Suceava, Harghita și Bistrița-Năsăud. Masivul vulcanic se întinde pe axa nord-vest – sud-est, fiind mărginit de diverse forme de relief care îi conturează granițele naturale.

În partea de nord se învecinează cu Depresiunea Dornelor (Vatra Dornei) și cu Munții Bârgăului. Spre est, este mărginit de o serie de depresiuni, și anume Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor și Secu, aceasta din urmă separându-i de impunătorii Munți ai Bistriței și de Munții Giurgeului, aflați în sud-est.

La sud, defileul format de râul Mureș marchează granița cu Munții Gurghiului, un alt lanț vulcanic important. În partea de vest, Călimanii fac trecerea către Podișul Transilvaniei printr-un piemont colinar ce atenuează contrastul de altitudine. În schimb, limita nordică este ceva mai dificil de definit din cauza complexității geologice a regiunii, unde zona de sud a Călimanului vine în contact cu Munții Bârgău și depresiunea Dornelor din nord, mai precizează sursa citată.

Cel mai înalt vârf din Munții Călimani

Masivul Călimani se încadrează în grupa centrală a Carpaților Orientali și se caracterizează prin prezența mai multor vârfuri de mare altitudine. Este vorba despre Negoiul Unguresc – 2.081 m, Iezerul Călimanului – 2.023 m, Rețițiș – 2.021 m, Călimanul Cerbului – 2.013 m, Bistricior – 1.990 m, Harghita – 1.800 m, Lucaciu – 1.778 m și Gurghiu – 1.776 m. Însă, cel mai înalt vârf din Munții Călimani este Pietrosul Călimanilor, care atinge o altitudine maximă de 2.102 m.

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni
Recomandări
Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Ascensiunea spre această culme se poate realiza pe mai multe trasee, fiecare oferind o experiență unică. Una dintre cele mai accesibile variante pornește din Lunca Bradului, urmând Valea Ilvei prin Șaua Negoiului. O alternativă mai scurtă, dar mai solicitantă, traversează Pârâul Repede.

O altă opțiune o reprezintă traseul dinspre Gura Haitii, o localitate situată la poalele Călimanului. De aici, drumeții pot urca fie prin fosta exploatare de sulf, fie pe traseul turistic ce străbate formațiunile spectaculoase denumite Cei 12 Apostoli, Pietrele Roșii și Pietrosu. De asemenea, accesul către Pietrosul Călimanilor se poate face și dinspre Toplița, pe la cabana meteo Rețițiș.

Parcul Național Călimani

Tot aici se află și Parcul Național Călimani, care protejează o mare parte a masivului și care se întinde pe o suprafață de 24.566 hectare și include teritorii din toate cele patru județe menționate anterior. Prima propunere de instituire a Parcului Național Călimani a avut loc în anul 1975, de către Centrul de Cercetări Biologice Cluj.

Parcul avea să fie declarat arie protejată în urmă cu un sfert de veac, prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate, potrivit Călimani.ro.

Ce înseamnă un armistițiu Rusia-Ucraina pentru securitatea Mării Negre. Rolul determinant al Turciei | Analiză
Recomandări
Ce înseamnă un armistițiu Rusia-Ucraina pentru securitatea Mării Negre. Rolul determinant al Turciei | Analiză

Parcul Național Călimani a fost creat cu scopul principal de a proteja diversitatea biologică a florei și faunei din zonă, dar și de a păstra peisajul geografic și habitatele naturale într-o stare autentică. Aici există diferite specii de brad, în special jnepeniș, Pinus Cembra, tisa și ienupăr. Tot aici poate fi observată și ciuvica, cea mai mică specie de bufniță care trăiește în România și singura care vânează și pe timp de zi. În același timp, autoritățile au urmărit dezvoltarea durabilă a acestei regiuni, asigurându-se că exploatarea resurselor naturale se va face într-un mod care să nu contravină principiilor de conservare stabilite în planul de management al parcului.

Parcul include rezervații naturale precum „12 Apostoli”, „Jnepenișul cu Pinus cembra” și „Lacul Iezer”, fiecare având o importanță ecologică și geologică deosebite. De exemplu, prima dintre acestea este renumită pentru formațiunile stâncoase cu aspect antropomorf, care au fost modelate de eroziunea eoliană și pluvială.

Ce poți vizita în Munții Călimani

Potențialul natural al Munților Călimani, cu un remarcabil interes științific și peisagistic, face ca acest masiv să fie nu doar o destinație turistică de top din România, ci și unul dintre cei mai frecventați munți din țara noastră, care atrage numeroși vizitatori. Iată care sunt cele mai importante și populare atracții turistice din Munții Căllimani:

Rezervația naturală 12 Apostoli

Rezervația naturală 12 Apostoli
Rezervația naturală 12 Apostoli

Rezervația naturală 12 Apostoli este un ansamblu de stânci fascinante, unde formele ciudate ale rocilor capătă aspecte de sculpturi naturale care atrag mulți vizitatori. Printre acestea se numără imaginea unui bătrân cu barbă, poziționat spre nord, un alt bătrân, amplasat spre sud, un urs cu capul plecat și o femeie care amintește de faimoasa Nefertiti.

Printre cele mai remarcabile forme se numără figura enigmatică a Moșului, care prezintă trei fațete distincte, toate având trăsături umane. Pentru a ajunge la vârful 12 Apostoli există două trasee: unul pleacă din satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, și urmează un traseu marcat cu punct albastru, având o lungime de aproximativ 12 km (dus-întors) și un timp estimat de 3 ore pentru parcurgerea lui. Al doilea traseu pornește din satul Poiana Negrii, comuna Dorna Căndrenilor, și se urmează un traseu marcat cu punct albastru până la Schitul 12 Apostoli, după care se continuă pe traseul marcat cu punct roșu, relatează site-ul Călimani.ro.

Rezervația Iezerul Călimanului

Aceasta este o zonă protejată, parte a Parcului Național Călimani, care se încadrează în categoria a IV-a IUCN (n.n. – rezervație naturală de tip mixt), mai precizează sursa citată. Rezervația se află în județul Harghita, pe teritoriul administrativ al orașului Toplița, la poalele vârfului Răchitiș. Cu o suprafață de 322 hectare, rezervația include lacul Iezerul Călimanilor, un lac de baraj natural, și zona adiacentă, caracterizată printr-o vegetație specifică, cu arbuști de jneapăn și ienupăr. Zona adăpostește și specii rare de flori, ca bujorul de munte (smârdar, rododendron) și o varietate de specii faunistice, inclusiv mamifere, păsări, insecte, reptile și amfibieni, specifice Carpaților Orientali.

Cascada Tihu

Această cascadă este situată la aproximativ 500 m de confluența cu pârâul Tihu, în amonte pe pârâul Umed. Are o cădere de aproximativ 8 m și reprezintă un punct de atracție remarcabil pentru oricine ajunge în masivul Călimani.

Cariera de sulf

Peisajul superb pe care îl oferă Munții Călimani a fost afectat de deschiderea, în 1976, a carierei de sulf. Activitatea minieră a avut un impact semnificativ asupra a peste 300 de hectare de vegetație și substrat, care au fost complet decopertate, afectând grav și habitatele din zonă. Astăzi, în locul exploatării și al infrastructurii de prelucrare se întinde un peisaj dezolant, unde vegetația se regenerează cu dificultate din cauza acidității substratului rămas.

Zona este dominată de halde de steril, drumuri deteriorate și un munte tăiat în trepte. Pentru a ajunge la fosta exploatare de sulf trebuie să urmezi drumul Vatra Dornei-Gura Haitii (25 km), iar de aici se virează la stânga pe drumul betonat și se continuă vreo 12 km. Accesul auto este permis doar până la parcarea amenajată.

Lacul Colibița

Imagine panoramica cu Lacul Colibița
Lacul Colibița

Situat la o altitudine de 900 m, acesta este un lac artificial de acumulare din stațiunea turistică Colibița, județul Bistrița-Năsăud. A fost creat prin construcția barajului cu același nume pe cursul râului Bistrița, cu scopuri hidroenergetice, dar și pentru alimentarea cu apă a localităților din aval, pentru industrie, irigații și regularizarea debitului râului. Are o suprafață de 270 hectare, o lungime de 13 km și un volum de 65 milioane m3.

Bujorul de munte

De la începutul lunii iunie și până la începutul lui iulie, peisajul din zonele înalte ale Parcului Național Călimani trece printr-o transformare cromatică spectaculoasă datorită tufelor de bujor de munte. Întregul peisaj capătă un aspect de mozaic verde-roz, iar pentru a admira această splendoare naturală, cel mai bun loc este vârful Rețițiș, care poate fi accesat destul de ușor pe traseul ce pornește din fosta exploatare de sulf.

Foto: Shutterstock.com

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Unica.ro
Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Viva.ro
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Ucrainenii i-au lovit pe ruși cu o armă produsă în anii '50 de URSS. Efectele devastatoare ale obuzului
Adevarul.ro
Ucrainenii i-au lovit pe ruși cu o armă produsă în anii '50 de URSS. Efectele devastatoare ale obuzului
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Elle.ro
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul: "Am auzit de Hagi. Şi Andrew Tate locuieşte aici"
Observatornews.ro
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul: "Am auzit de Hagi. Şi Andrew Tate locuieşte aici"
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI