(Publicitate) Alege un stil de viață distractiv și plin de mișcare folosind cel mai popular gadget din toată lumea

Comentează
Arhiva foto



Smartbalance pune lumea în mișcare încă din anul 2015 de când s-au lansat pe piață cu o serie de produse de ultimă generație pentru copii, adolescenți și chiar adulți. Preferință oamenilor pentru tot ceea ce este nou și în tendințe a condus, după cum era și firesc la dezvoltarea gamei de vehicule electrice. Drept urmare, fanii Smartbalance vor putea să regăsească printre produsele companiei trotinete electrice, biciclete electrice, segway dar și mult râvnitul hoverboard.

Smartbalance, o companie ce pune în prim plan transportul alternativ

Piață vehiculelor electrice în România este prea puțin dezvoltată în comparație cu cele din străinătate dar, având în vedere atenția de care se bucură produsele acestei companii, Smartbalance reușeste să încline bălanța în favoarea utilizării mijloacelor de transport alternativ.

Transportul alternativ, format din tot ceea ce înseamnă vehicule electrice aduce cu sine numeroase avantaje precum mai puține ore pierdute în trafic, un stil de viață mai sănătos dar și protejarea mediului înconjurător.

Vedeta incontestabilă a companiei, hoverboard-ul este un gadget care se potrivește atât pentru copii cât și pentru adulți. Modelele Regular, Transformers, Off Road și Hummer, asigura doză de adrenalină necesară pentru a petrece o după amiază plăcută și distractivă alături de prieteni. Hoverboard-urile au devenit mai mult decât niște simple gadgeturi pentru asigurarea mobilității, la ora actuală reprezintă și un mijloc de socializare și apartenența la grupuri care le folosesc.

Sporturile urbane s-au diversificat iar vehiculele electrice reprezintă cel mai popular mod pentru a le practică. În special tinerii apreciază acest gadget de ultima generație deoarece oferă o doză sănătoasă de adrenalină și clipe de libertate. La școală, la servici, la cumpărături, la o plimbare în parc, doar numește destinația și vei ajunge acolo într-un mod plăcut.

Smartbalance se adresează oamenilor care doresc să trăiască viață la cote maxime oferindu-le modele de produse performanțe, de calitate, sigure și 100% ecologice. Dacă la început a fost un vis să călătorești folosind cele mai neobișnuite tehnologii, iată că prin intermediul Smartbalance totul se materializează și devine posibil.

Vehiculele electrice de la Smartbalance soluția ideală pentru a străbate junglă urbană

Produsele de la Smartbalance sunt testate de specialiști, astfel încât la beneficiarii finali să ajungă numai produse de calitate, sigure și singură ta grijă să fie aceea de a te strecura prin junglă urbană evitând traficul aglomerat.

Un hoverboard sau niște trotinete electrice cu siguranță pot oferi numeroase ore de distracție iar în catalogul de produse de la Smartbalance vei descoperi, cu siguranță, un vehicul electric care să îți potolească setea de adrenalină. Vei învață scheme noi, te vei distra, vei fi în centrul atenției prietenilor tăi și, mai presus de toate, vei folosi un vehicul electric de ultima generație, performant, sigur și durabil.

Smartbalance s-a axat pe vehicule electrice compacte, ușor de transportat având în vedere dorințele și necesitățile clienților. Încă din 2015, focusul a căzut pe calitatea produselor dar și pe aducerea în atenția publicului a celor mai inovative și de ultima generație vehicule electrice. Pe website-ul companiei vei putea descoperi toate modelele de trotinete electrice, hoverboard, biciclete electrice, segway și o mulțime de alte produse menite să îți creeze posibilitatea de a te distra chiar și atunci când prietenii tăi nu sunt prin preajma.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!