(Publicitate) Sarcina pe săptămâni. Cum se dezvoltă copilul în fiecare săptămână?

Comentează
Arhiva foto

Venirea pe lume a bebelușului tău este un moment mult așteptat și presărat, cu siguranță, cu zeci de întrebări legate de evoluția sarcinii. Cum se dezvoltă el în fiecare săptămână și ce transformări capătă corpul tău? Răspunsuri la aceste întrebări și chiar mai mult vei afla în cele ce urmează!

Săptămânile de sarcină 1-3

În această perioadă are loc faza de nidație a ovulului în uter, loc unde acesta se va dezvolta. Apoi, urmează divizarea oului fecundat și, în final, formarea embrionului, care, în jur de 20-25 de zile atinge diametrul unui fir de păr, mai exact, ovulul fertilizat/zigotul măsoară circa 0,1 mm1.

De acum evoluția este una constantă și încep să se contureze trei straturi de celule ce vor ajuta, pe rând, la structurarea diverselor segmente ale corpului său. Din stratul interior se vor dezvolta, de pildă, ficatul, pancreasul, din cel exterior, sistemul nervos, iar al treilea strat se vor contura capul și creierul. Din al treilea strat vor evolua scheletul, organele sexuale și inima.

Săptămânile de sarcină 4-6

Aceasta este perioada în care poți afla cu exactitate dacă ești însărcinată sau nu. În a patra săptămână de sarcină lungimea embrionului poate fi de 0,2 mm (ecografic, acesta este vizibil sub forma unei virgule). Acum debutează organogeneza, adică se vor dezvolta sistemul circulator, nervos central și cel osos. Alături de acestea, încep să se contureze fața, gura, nasul, ochii și tălpile. Acum debutează simptomele sarcinii. Bucuria de a afla că ai devenit mamă e de neegalat, iar starea ta de bine va ajuta embrionul să se dezvolte cât mai bine și să fie cât mai sănătos.

Săptămânile de sarcină 7-9

La finalul săptămânii a șaptea, embrionul măsoară aproximativ 15 mm. Ecografic se pot vedea cum s-au format urechile, nasul, genele, pleoapele, corpul alungit. Încep să se dezvolte acum organele genitale externe, iar mânuțele și piciorușele conturate pot fi vizibile la ecograf. Bătăile inimii sale sunt mai rapide ca ale tale, între 110 și 160 bpm, de aceea, e foarte important să eviți situațiile stresante care ar putea pune presiune pe sarcină și care ar duce la un ritm cardiac și mai crescut. Șoldurile tale încep să se lățească.



Săptămânile de sarcină 10-12

În intervalul acestor săptămâni, embrionul trece la etapa de făt și are de dimensiunea unei prune. Acesta ingerează lichid amniotic, mișcându-se cu regularitate în interiorul sacului amniotic (corpul a dezvoltat mușchi care îl ajută să fie activ). Ficatul va produce globule roșii. Este recomandat ca în primele 12 săptămâni să eviți aplicarea pe ten și corp a produselor cosmetice și a vopselelor de păr permanente2.

Săptămânile de sarcină 13-15

Burtica ta capătă contur și vine momentul să adaugi ținute mai lejere în garderobă. Din săptămâna 12 de sarcină se pot efectua analize medicale pentru depistarea anumitor afecțiuni genetice ce țin de făt. El cântărește în saptămâna a 13-a 30 g și măsoară circa 7 cm lungime. Apar simțul tactil și funționalitați ale tiroidei în tot acest interval. De asemenea, se dezvolta simțul olfactiv.

Săptămânile de sarcină 16-21

În aceste săptămâni începi să simți cu adevărat activitatea fătului. Apoi, pe corpul lui apar firele de păr, strat numit, în termeni medicali, lanugo. Formarea fătului se definitivează în această perioadă, iar pielea este acoperită de un strat de grăsime cu rol de protecție ce poartă numele de vernix caseosa3. Unghiile sunt conturate. Intervalul acestor săptămâni mai marchează etapa de acomodare pentru bebeluș, în sensul că acum îți poate auzi vocea și adapta cu diverse sunete (muzică, de pildă), la fel și tatăl, poate comunica verbal cu el pentru a se acomoda cu vocea lui. Uneori, bebelușul reacționează prin mișcări bruște în timp ce recunoaște diverse sunete, iar loviturile lui pot avea o intensitate mai mare acum în comparație cu celelalte săptămâni.

Săptămânile de sarcină 22-24

În săptămâna 22 se conturează culoarea irisului. De obicei, copiii se nasc cu ochii albaștri, dar se pigmentează după 2 săptămâni în funcție de trăsăturile părinților.

Ce se întamplă în săptămâna 23 de sarcină, mai exact? Sexul bebelușului poate fi identificat, iar celulele din creier formează “materia cenușie”. Această perioadă este decisivă pentru sarcină deoarece acum se conturează cu adevărat proporțiile bebelușului, iar funcțiile sale sunt la capacitate maximă. Pulsul copilului poate atinge 120 de bătăi pe minut, activitatea lui fiind constantă chiar și noaptea, lovind cu picioarele sau mânuțele în partea de sus a ombilicului tău.

Săptămânile de sarcină 25-27

De acum fătul crește mai rapid și poate deschide și închide ochii. Plămânii sunt dezvoltați și pregătiți pentru adaptarea ce urmează. Te miști mai greu și te simți mai obosită. Mănâncă în continuare la fel de sănătos și odihnește-te ori de câte ori simți nevoia. De altfel, evită sedentarismul și relaxează-te în parc plimbându-te alături de cei dragi.

Săptămânile de sarcină 28-33

Copilul cântărește acum aproape 1,2 kg și are în jur de 38 cm lungime. Vizitele tale la medic vor fi din ce în ce mai dese și te vei pregăti de concediul prenatal. Doctorul observă poziționarea copilului în uter, starea lui de sănătate și, din nou, anatomia corpului. Organismul bebelușului își consolidează în această perioadă imunitatea, absoarbe cât mai multe grăsimi și fier, iar țesutul devine neted.

Săptămânile de sarcină 34-36

Straturile de vernix și lanugo dispar. Medicul îți va indica o serie de analize pentru a verifica nivelul de fier din organism, timpul de coagulare sanguină și anticorpii în incompatibilitate de grup sau de Rh. De asemenea, vei face o ecografie pentru a verifica dacă bebelușul se află cu capul în jos. „Instinctul de cuib” începe să fie din ce în ce mai evident și începi să îți faci planuri legate de amenajarea camerei copilului, cum o vei decora, cum va fi pătuțul etc.

Săptămânile de sarcină 37-40

Sarcina coboară în această perioadă și tu poți respira mai ușor. Totuși, stările de neliniște se intensifică în jurul ideii că nu mai e mult și va trebui să naști, dar îți sunt de mare ajutor consilierea și exercițiile de respirație pentru relaxare. Din cauza mărimii bebelușului, spațiul pentru mișcare devine limitat, iar tu începi să experimentezi contracții uterine ușoare (care se diminuează la administrarea antispasticelor) și contracții musculare care simulează travaliul. Cere sfaturi și lămuriri doar personalului medical avizat și aceștia îți vor da încrederea de care ai nevoie pentru a îndepărta stresul. Odihnește-te și rămâi optimistă pentru a fi într-o formă psihică și fizică cât mai bună.

Sursă foto: Nestle

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!