Liliana Huma, 20 iulie 1975, ora 6.00, Bacău. Rac cu ascendentul în Leu.
Priorităţile dv. sunt chiar cele pe care le-aţi enumerat: întemeierea unei familii, iar pe locul al doilea, cariera. Căsătoria mai poate aştepta, dar nu este un motiv de îngrijorare faptul că aceasta apare ceva mai târziu decât la alte persoane. Nu se anunţă dificultăţi majore în legătură cu relaţiile cu bărbaţii, însă trebuie să fiţi mai răbdătoare şi mai diplomată. Nu vă lipseşte nici norocul, chiar dacă aşa vi se pare. Dezamăgirile în dragoste sunt cauzate şi de firea dv. contradictorie. La început acceptaţi fără rezerve persoana respectivă, cu tot cu defecte, iar după un timp, nu vă mai convine şi începeţi să vă exprimaţi nemulţumirile. Încercaţi să găsiţi un echilibru, să vedeţi ce aveţi de oferit unul altuia şi să evitaţi pretenţiile exagerate.
Alexandra Robertina Jumara, 23 octombrie 1989, ora 21.45, Năsturelu. Scorpion cu ascendentul în Rac.
Cea mai importantă problemă pe care trebuie să o rezolvi este găsirea unei căi de colaborare cu şefii sau cu colegii, pentru a-ţi putea asigura o poziţie avantajoasă la serviciu şi o sursă de venit constantă. Vei trece şi prin schimbări mai mult forţate ale locului de muncă, dar se vor dovedi favorabile, pentru că le accepţi numai dacă eşti pusă în faţa faptului împli-nit. Sănătatea e mai bună decât pare şi organismul e mai rezistent, chiar dacă mai tot timpul vă supă-ră câte ceva: ba alergii, ba o digestie mai lentă sau o uzură nervoasă din cauza stresului de la serviciu.
Relaţiile de dragoste vă vor ajuta să vă schimbaţi enorm din multe puncte de vedere. Căsătoria poate fi mai târzie, dar e stabilă, iar amânarea ei nu e o problemă.
Diana Fica, 6 septembrie 1982, ora 9.30, Zlatna. Fecioară cu ascendentul în Balanţă.
Astrograma te atenţionează asupra unui conflict accentuat între nevoile tale reale şi faptul că amâni tot timpul deciziile importante, cum ar fi desprinderea de familia de bază. Părin-ţii nu te încurajează să devii independentă şi nu au încredere în capacitatea ta de a-ţi construi o carieră sau de a-ţi asuma un drum clar în viaţă. Vestea bună e că ai şi calităţile, şi pute- rea sufletească necesare pentru a reuşi în ce-ţi propui, dar trebuie să porneşti la drum ca să descoperi de ce eşti în stare.
Nu te aştepta la cine ştie ce salvare din partea partenerului de cuplu, pentru că vei fi dezamăgită profund. Norocul apare în viaţa ta dacă îţi asumi cu mult curaj construirea unei cariere. Nimeni altcineva nu-ţi poate facilita aceste realizări.