Recomandările culturale ale săptămânii. Artă și politică: expoziția Rembrandt-Velázquez din Amsterdam ne amintește de importanța colaborării
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Săptămâna asta, vă propun o expoziție cu doi dintre cei mai cunoscuți pictori, Rembrandt și Velázquez, o selecție din programul Les Films de Cannes à Bucarest și povestea pacientului H.M. și legătura noastră cu el.
Cuprins:
EXPOZIȚIE: “Rembrandt-Velázquez. Dutch & Spanish Masters”, Rijksmuseum, Amsterdam
Dialogul din care ieșim mai câștigați
O nouă expoziție blockbuster s-a deschis la Rijksmuseum din Amsterdam. Se numește “Rembrandt-Velázquez. Dutch & Spanish Masters” și e o colaborare între muzeul din Amsterdam, care sărbătorește anul Rembrandt 2019, și Muzeul Național Prado din Madrid, care sărbătorește 200 de ani de existență.
Expoziția e construită din 60 de tablouri semnate de cei doi pictori, printre cei mai cunoscuți ai lumii. Picturile lor sunt grupate în perechi în funcție de o anumită temă. Căci dincolo de secolul pe care l-au împărțit, al XVII-lea, cei doi pictori au în comun și teme.
Deși nu s-au cunoscut niciodată, amândoi au fost preocupați de idei ca eternitatea, credința, bogăția și iubirea, dar și de provocări artistice mai tehnice, ca lumina, umbra și compoziția.
Așezându-le în oglindă, curatorii ne pun în mijlocul unui dialog între cei doi pictori pe care noi, vizitatorii, suntem liberi să-l dezvoltăm folosind ceea ce știm, ceea ce aflăm și ceea ce se naște din întâlnirea acestor trei minți (a noastră și a lor).
Descoperim și ce aveau în comun, dar și ce îi face unici, iar peste toate, important rămâne dialogul, ce învățăm unii de la alții.
Expoziția de la Rijksmuseum are și o valoare diplomatică, dincolo de cea artistică.
În contextul în care, de exemplu, italienii nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu francezii pe subiectul colaborării pentru o expoziție Leonardo da Vinci la Luvru (pusă și pe seama certurilor dintre Salvini și Macron), dinspre Spania și Olanda vine un semn de bun augur. Nu doar că s-au înțeles, dar cele două muzee și două state subliniază importanța colaborării în vremurile noastre în care amenințarea naționalismului și a populismului stă deasupra noastră ca un nor negru.
Expoziția se vizitează până pe 19 ianuarie 2020 la Rijsksmuseum din Amsterdam, Olanda.
Biletul costă 19 euro și se ia de pe https://www.rijksmuseum.nl/en (e nevoie de programare online).
FILM: Les Films de Cannes à Bucarest, filmedefestival.ro
Cele mai noi filme ale unor regizori faimoși
O nouă ediția a Festivalului Les films de Cannes à Bucarest începe vineri, 18 octombrie.
Anul acesta se împlinesc 10 ani și 10 ediții de festival, ocazie cu care organizatorii au inclus în program, pe lângă filme premiate sau incluse în programul Festivalului de la Cannes, și o retrospectivă de filme românești, printre care și “Hârtia va fi albastră”, unul dintre filmele mai vechi ale regizorului Radu Muntean.
Dintre filmele românești care vor fi proiectate în premieră la noi, după lansarea la festivaluri internaționale, “Ivana cea groaznică” e unul dintre cele mai așteptate. Răsplătit cu premiul juriului la Festivalul de la Locarno, Elveția, filmul e regizat de Ivana Mladenović (care și-a făcut debutul în lungmetraj-ficțiune cu “Soldați. Poveste din Ferentari”). O autobiografie ficționalizată în care unii dintre actori sunt chiar familia sau prietenii regizoarei.
Alte premiere românești sunt “Heidi”, de Cătălin Mitulescu (“Loverboy”, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”), care are o sevă comună cu contextul care a făcut posibil cazul de la Caracal, și “5 minute”, de Dan Chișu (“Déjà Vu”), inspirat de scandalul provocat de un grup de naționaliști-ortodocși la proiecția filmului “The Kids Are All Right”.
Din programul principal, “Beanpole” e unul dintre cele mai așteptate. Regizat de tânărul rus Kantemir Balagov, filmul are la bază un scenariu (scris de regizor și de scenaristul Aleksandr Terekhov) inspirat de romanul “Războiul nu are chip de femeie”, al Svetlanei Aleksievici. La Cannes, a luat premiu pentru regie. Mai sunt bilete pentru proiecția de pe 25 octombrie, de la 17.00, la Cinemaul Muzeului Țăranului Român.
Alte proiecții care nu ar trebui ratate sunt din seria regizori-cult.
De la Terrence Malick (“The Tree of Life”), vedem noul “A Hidden Life”, un film despre Franz Jägerstätter, un erou din al Doilea Război Mondial.
Frații Dardenne, Luc și Jean-Pierre Dardenne (“Deux jours, une nuit”), revin cu “Le Jeune Ahmed”, pentru care au luat premiul cel mai bun regizor la Cannes 2019, Xavier Dolan (“Juste la fin du monde”) ne aduce “Matthias and Maxime”, iar Jim Jarmusch (“Only Lovers Left Alive”) ne distrează cu noul “The Dead Don’t Die”, un minunat pamflet despre lumea contemporană și o ocazie bună să încetăm să ne luăm atât de mult în serios și să mai și râdem.
Biletele costă 15 lei și se găsesc pe eventbook.ro.
CARTE: “Pacientul H.M. O poveste despre memorie, nebunie și secrete de familie”, Luke Dittrich, Editura Vellant
Povestea amintirilor
Puțin peste 60 de ani. Cam de atât timp am început să înțelegem cum funcționează creierul uman și legătura dintre natura lui fizică și expresia lui psihologică prin ceea ce numim mintea omenească și tot ce presupune ea - comportament, personalitate, gânduri și tot așa. Înainte de acești 60 de ani, nu știam nimic, doar bănuiam (de multe ori greșit).
Totul a început odată cu experimentele pornite din curiozitate și din nevoia de a înțelege a medicilor anilor ‘50. La vremea respectivă, totul era permis. Nu existau noțiuni precum etică sau consimțământ informat.
Atât timp cât cercetările se făceau în numele științei și al progresului omenirii prin știință, nimic nu era interzis. Nici operațiile pe creier la care erau supuși pacienții internați la aziluri de psihiatrie, majoritatea femei, pentru a le modifica personalitatea (se căuta o docilitate), nici cele pentru vindecarea de homosexualitate, nici chiar eliminarea unei bucăți din creierul unor pacienți pentru a vedea ce se întâmplă. E o situație comună pentru toate domeniile științei medicale, cum am mai vorbit acum câteva ediții cu ocazia cărții “Viața nemuritoare a Henriettei Lacks”.
În domeniul cercetării creierului, corespondentul Henriettei (operată în 1952), frate de suferință și de glorie (anonimă) în egală măsură, e Pacientul H.M. E cel căruia îi datorăm cam tot ce știm azi despre cum funcționează creierul și despre minte.
Pacientul H.M. a fost Henry Molaison, un tânăr bolnav de epilepsie, căruia neurochirurgul William Beecher Scoville i-a eliminat, în 1953, câteva părți din creier, printre care hipocampul și amigdala.
După operație, Henry a devenit amnezic. Nu își mai putea forma amintiri noi, de fapt, nu mai putea reține nici o informație din ceea ce experimenta sau i se întâmpla odată ce se încheia acțiunea respectivă și își îndrepta atenția în altă parte.
Și-a petrecut restul vieții blocat într-un fel de purgatoriu al eternului moment prezent, fără trecut și fără viitor, în care a făcut cunoștință pentru prima oară în fiecare zi timp de zeci de ani cu aceiași oameni care i-au studiat mintea, doctorul Scoville, neuropsihologul Brenda Milner (singura care mai trăiește, are 101 ani) și specialista în neuroștiințe Suzanne Corkin.
Despre toată povestea asta, a scris jurnalistul american Luke Dittrich în “Pacientul H.M.”. Cartea e ca o investigație cu tot timpul și spațiul din lume la dispoziție.
Cu o curiozitate egală pentru toate datele problemei și cu dorința de a înțelege situația în toate nuanțele sale, jurnalistului i-a ieșit o carte complexă, care se citește ca un roman thriller - cu sufletul la gură și cu bucuria descoperirilor, dar și cu multe teme de gândire. De exemplu, ne trezim întrebându-ne cum ar fi arătat neuroștiințele azi dacă nu ar fi existat relaxarea etică a anilor ’50 care a permis experimente pe creierii pacienților și cum ar fi arătat, în schimb, dacă s-ar fi întâmplat în vremurile noastre, în care avem etică, dar și capitalism, care influențează (uneori prea mult) activitatea medicilor.
Revenind la Dittrich, legătura lui cu Pacientul H.M. e și una personală, lucru pe care-l explorează în profunzime în carte.
Jurnalistul e nepotul neurochirurgului Scoville. Un al doilea strat în cartea “Pacientul H.M.”, dincolo de cel legat de știință, e o poveste de familie pe care jurnalistul o întregește prin investigația despre pacientul Henry.
E o caracteristică a naturii umane să vrem să înțelegem mai bine de unde venim (strămoșii), ca să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și cred că, cu partea asta, fiecare vom relaționa în alt fel, dar la fel de intens.
Cartea a fost tradusă de Editura Vellant. Costă 49 de lei și se cumpără pe vellant.ro.
Va fi lansată pe 18 octombrie, la Power of Storytelling, unde Luke Dittrich este invitat să vorbească. Autorul va mai participa la un eveniment cu publicul, pe 24 octombrie, la Modul Cărturești.
