Mergi direct la conținut »
Recomandările culturale ale săptămânii. În Quichotte, Salman Rushdie își imaginează cum ar arăta cel mai pesimist scenariu de autodistrugere pentru lumea noastră
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Recomandările culturale ale săptămânii. În Quichotte, Salman Rushdie își imaginează cum ar arăta cel mai pesimist scenariu de autodistrugere pentru lumea noastră

Recomandările culturale ale săptămânii. În Quichotte, Salman Rushdie își imaginează cum ar arăta cel mai pesimist scenariu de autodistrugere pentru lumea noastră

Săptămâna asta v-am pregătit cel mai nou roman al lui Salman Rushdie, expoziția Edward Hopper din Basel și filmul “Two Popes”.

De Mirela Petre,

Idealismul, atunci și acum

CARTE: “Quichotte”, Salman Rushdie, Editura Penguin (Polirom pentru România)

Copertă “Quichotte”

Salman Rushdie, scriitor britanic de origină indiană, faimos pentru multe dintre cele peste 20 de cărți publicate, dintre care una i-a adus chiar condamnarea fatwa a ayatollahului Khomeini al Iranului, a lansat, în 2019, un nou roman – „Quichotte”. În România, va apărea la finalul lunii mai, în cadrul Bookfest, la Editura Polirom.

Noul roman e inspirat de “Don Quixote”, scris de Cervantes și apărut la începutul anilor 1600. Varianta lui Rushdie preia mitul lui Don Quijote și-l folosește, mai mult ca un punct de pornire, pentru a vorbi despre relele lumii contemporane (Afrim și Cehov de săptămâna trecută, mai țineți minte?). Acțiunea e mutată în America contemporană cu toate “bubele” sale: Trump și susținătorii lui, cultura consumerismului, dominația televizorului, care condamnă la superficialitate, radicalizarea tot mai multor cetățeni care nu doar că nu îi acceptă pe cei din alte culturi, ci încearcă chiar să îi omoare, violența, problema armelor, problema opioidelor. Ultimei îi dedică un spațiu mai amplu. Rushdie privește înspre una dintre cauzele acestei epidemii, în care oameni care nu suferă de boli care ar necesita tratament cu opioide ajung să fie dependenți de ele, și scrie despre “mafia” companiilor farmaceutice care cumpără medici prin tot felul de metode neetice sau chiar ilegale. Poate vă sună cunoscut, dacă vă amintiți chiar un caz real din România recentă. Mă refer, desigur, la investigația colegilor mei despre companiile farma care “cumpără” medici sau cea a colegilor de la Inclusiv, cu cazul similar al altei companii. Pentru a întregi tabloul cu temele romanului, mai luați-le în considerare și pe cele care țin de nivelul personal, nu neapărat social: singurătatea și izolarea, fragilitatea relațiilor și pierderea legăturilor familiale. Da, sunt multe. Câteodată pare că Rushdie a vrut să scrie despre TOT, doar că nu reușește decât să le bifeze superficial, fără să intre cu adevărat în profunzimea tuturor. Din punctul meu de vedere, în romanul ăsta, cel mai bine îi iese tema alienării și însingurării unui ins. Pentru mine, “Quichotte” despre asta e.

Filmul descinderii polițiștilor în casa soției politicianului PNL asociat cu clanurile interlope. Adevăratele imagini
Recomandări

Filmul descinderii polițiștilor în casa soției politicianului PNL asociat cu clanurile interlope. Adevăratele imagini

 
Investigație Inclusiv: Caracatița medicamentelor de sute de mii de euro, vândute la negru în farmacii. Cum acționează rețeaua de trafic
Recomandări

Investigație Inclusiv: Caracatița medicamentelor de sute de mii de euro, vândute la negru în farmacii. Cum acționează rețeaua de trafic

 

“Quichotte” mai are ceva interesant: mai multe planuri de poveste, între care scriitorul trece elegant și cu umor. E povestea lui Quichotte, un fost jurnalist ajuns vânzător ambulant de medicamente care pleacă în căutarea unei prezentatoare faimoase de TV, pe care vrea să o cucerească. Apoi e povestea unui scriitor mediocru, părăsit de soră, de soție și de copil, care își imaginează lumea lui Quichotte ca să se vindece de durerile lui emoționale. Și apoi e și povestea scriitorului Rushdie, care îi imaginează pe toți pentru a vorbi despre autodistrugerea omenirii, și poveștile sale de viață care le inspiră pe cele din roman, după cum povestește chiar el în podcastul The Guardian despre care vă povesteam anul trecut.

Polițist din Brașov rezumă situația din România: „Hoții de buzunare pe care-i coboram acum 20 de ani din autobuze au ajuns ”dezvoltatori imobiliari” și politicieni și râd de noi!”
Recomandări

Polițist din Brașov rezumă situația din România: „Hoții de buzunare pe care-i coboram acum 20 de ani din autobuze au ajuns ”dezvoltatori imobiliari” și politicieni și râd de noi!”

 

Pe lângă asta, cartea mai are și trimiteri la opere literare faimoase, de la “Rinocerii” lui Ionesco (ocazie cu care apare și România în paginile romanului) la povestea Pinocchio, dar și la elemente ce țin de cultura pop — filme faimoase (de tipul “Men in Black”), reality show-uri, jocuri pe telefon și tot așa. V-am spus, Rushdie a vrut să scrie despre toate.

Dincolo de toate giumbușlucurile autorului, unele mai reușite, altele nu chiar, mi-a plăcut romanul pentru partea lui umană (care ocupă mai ales ultima treime). M-a emoționat precizia cu care disecă o lume pentru a identifica cum ajunge un individ să se izoleze de lume, să-și piardă speranța și să fugă cu disperare după iubire.

Sunt critici care spun că Rushdie începe să folosească rețete, că e previzibil. Pentru cititorii care îl citesc pentru prima oară — cum e și cazul meu, nu m-a atras până acum, dar, cum sunt fan al poveștii Quixote, nu i-am mai rezistat de data asta — poate nici nu contează.

În engleză, cartea costă 63 de lei pe okian.ro. Traducerea în română va fi lansată de Editura Polirom la Bookfest 2020 (final de mai).

Picturile lui Hopper, ca niște filme

PICTURĂ: Edward Hopper, Fondation Beyeler, Basel (Elveția)

“Cape Cod Morning”, Edward Hopper, 1950  © Heirs of Josephine Hopper / 2019, ProLitteris, Zurich Photo: Smithsonian American Art Museum, Gene Young

Lui Edward Hopper, poate cel mai cunoscut pictor american, care a trăit în prima jumătate a anilor 1900, i se dedică o expoziție într-un muzeu european. E un eveniment în sine, căci picturile americanului sunt rar expuse în Europa. Mai mult de atât, expoziția de la Fundația Beyeler, de lângă Basel, Elveția, urmărește felul în care Hopper vedea America din afara orașelor. America rurală primește rolul principal în noua expoziție. E vorba despre acea parte a S.U.A. despre care se spune că e adevărata Americă, așa cum spunem și noi despre România noastră, cu expresii ca “România profundă”, care nu e cea din marile orașe.

“Gas”, Edward Hopper, 1940 © Heirs of Josephine Hopper / 2019, ProLitteris, Zurich © 2019 Digital image, The Museum of Modern Art, New York / Scala, Florence

Pictura lui Hopper a influențat nu doar cultura, ci, mai ales, celelalte arte vizuale, în special filmul, dar și teatrul. Sunt mulții regizori sau oamenii de film (specialiști în imagine) care își datorează inspirația pentru anumite cadre picturilor lui Hopper. Și, cum, în descrierea acestor tablouri de multe ori se folosește expresia “cinematografic”, ne întrebăm cine a fost primul, ca în cazul dilemei cu oul și găina, filmele inspirate de Hopper sau Hopper inspirat de filme? Când veți privi tablourile în muzeul elvețian, puteți contempla la relația dintre cinema și limbajul filmului și picturile lui Hopper.

Dincolo de asta, e interesant de observat cum, în picturile americanului, sunt povești întregi, de parcă, prin tehnicile pe care le folosește, reușește să animeze pânzele și să ne transmită la nivel psihologic o derulare de acțiuni.

“Second Story Sunlight”, Edward Hopper, 1960 © Heirs of Josephine Hopper / 2019, ProLitteris, Zurich Photo: © 2019. Digital image Whitney Museum of American Art / Licensed by ScalaArt Museum, Gene Young

Odată cu expoziția, va fi lansat și un film de scurmetraj 3D realizat de faimosul regizor Wim Wenders în care tablourile lui Hopper prind viață. Se numește “Two or Three Things I Know about Edward Hopper” și poate fi văzut în cadrul expoziției.

Expoziția de la Fundația Beyeler e deschisă până pe 17 mai 2020. Biletul costă 25 CHF (112 lei).

Iertare și împăcare

FILM: “Two Popes”, regie Fernando Meirelles, Netflix.com

Anthony Hopkins și Jonathan Pryce în “Two Popes”

La finalul lunii decembrie 2019, a avut premiera, pe Netflix, filmul “Two Popes”. Produs (și finanțat) de compania americană de streaming, filmul e regizat de brazilianul Fernando Meirelles (cunoscut pentru “Cidade de Deus”) după un scenariu adaptat de neozeelandezul Anthony McCarten după propria sa piesă de teatru, numită “The Pope”. În prim plan, Papa Francisc, interpretat de Jonathan Pryce, actor galez care l-a jucat recent pe Don Quijote, într-un film regizat de Terry Gilliam. În versiunea mai tânără a lui Papa Francisc, Juan Minujín, actor argentinian. În rol secundar, Papa Benedict, jucat de Anthony Hopkins, faimosul actor britanic. Filmul e, așadar, un produs cosmopolit, poate un efect al globalizării.

Povestea poarte fi rezumată foarte simplu: doi bărbați stau de vorbă despre religie și despre Dumnezeu. Sigur că e mai mult de atât și toate astea li se datorează mai ales celor doi actori care îi joacă pe cei doi conducători ai Bisericii Catolice.

Inspirată de fapte reale, completate cu elemente ficționale, filmul vorbește despre întâlnirea Papei Benedict cu Papa Francisc și cum s-a influențat unul pe altul. Primul, un conducător religios cu o viziune conservatoare, a trăit prea puțin în lumea adevărată și prea mult în cea teoretică, a principiilor. Cel de-al doilea, care vede religia ca pe un concept mai flexibil, adaptat la vremuri, a trăit prea mult în lumea adevărată (există o iubită pe care o părăsește pentru a deveni preot, e acuzat că s-a dat de partea dictaturii militare din Argentina anilor 70, dansează tango și e microbist).

Povestea întâlnirii lor, în planul principal, e alternată cu flashback-uri din viața Cardinalului Jorge Bergoglio, cum se numea Papa Francisc înainte, jucat de Juan Minujín, ocazie cu care cei care nu știau povestea de viață aventuroasă a actualului conducător al Bisericii Catolice se vor bucura.

Din întâlnirea lor, care se transformă într-o prietenie, ambii au ceva de învățat. Și noi, odată cu ei. Iertarea și împăcarea cu sinele par să fie cele mai importante lecții ale filmului. Felul în care filmul ne livrează aceste lecții e destul de subtil. Experiența e asemănătoare cu cea a unui film romantic, doar că de data asta povestea e cu doi prieteni care se întâmplă să devină Papă.

Jonathan Pryce face un rol excelent, iar Anthony Hopkins îl susține cu putere. Ambii sunt nominalizați la premiile Oscar de anul acesta.

“Two Popes” e disponibil pe Netflix.

Close
Închide
  Close