Mergi direct la conținut »
Recomandările culturale ale săptămânii | Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim ne provoacă să ne confruntăm cu problemele lumii noastre
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Recomandările culturale ale săptămânii | Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim ne provoacă să ne confruntăm cu problemele lumii noastre

Recomandările culturale ale săptămânii | Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim ne provoacă să ne confruntăm cu problemele lumii noastre

Vă propun, în această săptămână, o nouă punere în scenă a lui Cehov la TNB, un atelier de ”colorizare” din București și o carte care ne plimbă printre cele mai mari frici ale noastre.

De Mirela Petre,

Cehov reîncărcat și o sumedenie de teme de discuție despre lumea noastră

TEATRU: “Trei surori”, regie Radu Afrim, Teatrul Național București

Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim - scena din piesa
„Trei surori”, TNB, foto de Claudiu Gâdea

Dacă vă era dor de un Afrim veritabil, noul spectacol “Trei surori” de la Naționalul bucureștean e fix ce trebuie. Noul spectacol, care a avut premiera la finalul lui 2019, e un spectacol pe care-l simți că-i unul personal, nu “la cerere”.

Mărcile care fac un Afrim veritabil se găsesc din belșug și în “Trei surori”: umor și ironie, inimă și energie, e jucăuș și provocator, uneori chiar incomod. Apar actorii fetiș (actori pe care i-a distribuit des în spectacolele lui: Marius Manole, Emilian Oprea, Natalia Călin), se dansează și se amestecă teatrul cu instrumentele ce țin de felul de a spune povești a filmelor. Poate că “Trei surori” nu va ajunge la fel de popular ca “Pădurea spânzuraților”, probabil cel mai mare hit al anului 2019, căci “Trei surori” nu ne spune ce vrem să auzim, din contră, dar, din punctul meu de vedere, ăsta e adevăratul Afrim. Sau poate sunt eu subiectivă, căci am cunoscut lumile lui Afrim începând cu “De ce fierbe copilul în mămăligă” din 2003 și “Trei surori” de acum e mai apropiat, ca esență, de tipul acela de spectacol.

Grupul de Înmormântare Strategică spune că a greșit decedații de COVID-19 din București din cauza “unor deficiențe tehnice” la DSP
Recomandări

Grupul de Înmormântare Strategică spune că a greșit decedații de COVID-19 din București din cauza “unor deficiențe tehnice” la DSP

 

Afrim a mai montat piesa de teatru a rusului Cehov în 2003, la teatrul din Sfântu Gheorghe. Se spune că e spectacolul cu care a devenit faimos. Cum nu am văzut montarea anterioară, nu pot face comparații. Poate e interesant din perspectiva evoluției regizorului, dar nu cred că ne ia din bucuria montării de acum.

Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim - scena din piesa jucata la TNB
„Trei surori”, TNB, foto de Cătălin Georgescu

Spectacolul de la TNB are la bază povestea din piesa de teatru “Trei surori” cu un scenariu scris chiar de Radu Afrim. Nu e o mutare a acțiunii într-un moment prezent și nici o împachetare artificială a unor teme vechi în haine noi. În schimb, e o transformare foarte organică a temelor lui Cehov. Ca și cum Afrim și-a imaginat cum ar fi arătat piesa de teatru dacă Cehov ar fi trăit în vremurile noastre și ar fi scris despre ce vede. Textul și spectacolul care i-au ieșit sunt o continuare în spirit a temelor cehoviene, care sunt, de fapt, etern umane. Decorul se mai schimbă, dar ne preocupă aceleași lucruri: fericirea și scopul vieții.

Medic la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara: “DSP ține testele COVID-19 la sertar”
Recomandări

Medic la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara: “DSP ține testele COVID-19 la sertar”

 

Prin cele trei surori și celelalte personaje (excelenți toți actorii), Radu Afrim e un om al vremurilor noastre, care își pune o grămadă de întrebări. E o formă prin care artistul ia poziție și nu se sfiește de viața socio-politică a țării și a lumii, căci teatrul, ca orice formă de artă, e politic.

Temele care preocupă personajele și artistul care le-a creat sunt multe (și, la trei ore cât are spectacolul, o să le și simțiți ca fiind multe): încălzirea globală, incendiul de la Colectiv, consumerismul, noile forme de dictaturi care apar tot mai des în toată lumea, dependența de jocurile de noroc, emigrația românilor spre alte țări (cu un ochi la Italia, unde românii sunt a doua naționalitate după italieni).

Tolo: Criza COVID-19 și carantina de la Suceava. Nu-i mai faceți zombi pe români!
Recomandări

Tolo: Criza COVID-19 și carantina de la Suceava. Nu-i mai faceți zombi pe români!

 
Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim
„Trei surori”, TNB, foto de Mihaela Tulea

În spectacol, toate discuțiile sunt purtate de niște intelectuali, oameni din lumea bună. Într-o anumită scenă în care se strâng toți în jurul mesei și reproduc aproape orice reuniune de familie de sărbători în care se dezbate cu urlete, cum știm noi să facem, acești intelectuali ajung chiar să-și dea cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc și nu le trăiesc. Dacă mai corelăm scena asta și cu cele în care personajele fac trimiteri la muncitori — Irina, sora cea mică, visează să-și găsească împlinirea în muncă, aluzie și la munca până la epuizare care e la modă printre corporatiștii de azi — și la cum muncitorii nu au timp să se gândească la temele mari ale vieții că sunt prea obosiți de la atâta muncă, rămânem în brațe cu o temă de discuție foarte bună despre păturile sociale contemporane și ce îi este permis fiecăreia.

În textul lui Cehov, cele trei surori sunt animate de o eternă nostalgie după Moscova, orașul către care se îndreaptă toate speranțele și visurile lor de mai bine, ca un fel de Rai din care au fost date afară. În spectacolul lui Afrim, nostalgia după Moscova rămâne, dar capătă alt sens. În sud-estul european prezent, majoritatea își îndreaptă speranțele către Vest și privește cu teamă spre Est; surorile, în schimb, mai ales Olga, cea mai mare, tot către Est privesc. Seamănă cu atitudinea pe care o vedem la unii bătrâni și, culmea, chiar și la unii tineri, care vorbesc cu nostalgie despre ce bun era comunismul lui Ceaușescu. Mi-a plăcut mult ironia asta strecurată subtil de regizor.

Altfel, pe scenă defilează iubiri ratate, vieți ratate, istorii ratate. În spectacol, ratarea e la toate nivelurile, de la individual la național. Cu toate astea, nici un personaj nu încetează să viseze la fericire și să o caute obsesiv. Partea amuzantă e că fericirea aia după care tânjesc e mereu cu ei pe scenă, dar nu o bagă în seamă, ba chiar se uită la ea ca la un extraterestru. Căci, și dacă și-ar găsi fericirea, oricum nu ar ști ce să facă cu ea.

Peste toate temele, comentariile și întrebările care se desprind din spectacol, foarte bune puncte de pornire pentru conversații între prieteni sau chiar la nivelul societății, două par să domine: un apel subtil la bunătate, un fel de “make bunătatea great again” și speranța că educația va învinge într-o lume care acum ne pare scăldată în superficialitate. Dacă întoarcerea la bunătate și educația ne vor salva, așa cum speră artiștii, rămâne de văzut.

Spectacolul “Trei surori” de Radu Afrim
„Trei surori”, TNB, foto de Florin Ghioca

Castingul e foarte bun, actorii dau tot și încă puțin peste. Că tot scriam la finalul anului trecut că mi-e dor de Marius Manole în formă, în noul “Trei surori” face un rol excelent. E o bucurie să-l vezi cu cât poftă și inimă joacă.

La puterea spectacolului mai contribuie și scenografia Irinei Moscu, care creează pe scenă imagini ca desprinse dintr-un film sau un tablou.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 13, 15 și 16 februarie. Biletele pornesc de la 55 de lei.

Ce ne leagă de bucureștenii interbelici?

FOTOGRAFIE: imagini din trecut colorizate de atelierul Fost, facebook.com/vafifost

Fotografie din colecția Aurel Bauh, Muzeul Național al Țăranului Român, colorizată de Fost

Colorizarea e un proces prin care specialiștii redau fotografiilor vechi alb-negru culorile. Implică și cunoștințe de fizică, dar și de istorie și cultură (ce era la modă în vremurile respective). Sigur că e un procedeu fascinant și tehnic. Pe mine însă mă atrage partea omenească din ele.

Mai precis, prin fotografii colorizate îi simt mai apropiați de noi cei de acum pe oamenii acelor vremuri. Când privesc la o asemenea poză, simt o legătură mai puternică între noi și ei. Îmi dau seama că nu suntem, de fapt, așa de diferiți. Și noi, și ei ne ducem viețile în locurile astea. Sigur, noi citim știrile pe internet, în timp ce ei își luau ziarele de la copii care le vindeau pe stradă. Sunt atâtea lucruri care ne despart. Însă ce ne apropie mi se pare mai interesant.

București, strada Nicolae Jitniță din Cartierul Evreiesc, stânga. Anii ’20-’40. |In dreapta fotografia originală: Iosif Berman sursa: Muzeul Național al Tăranului Român

Și ei trăiau plăcerea de a se îmbrăca frumos. Le-ar fi stat bine pe Instagram cu #ținutazilei. Și ei mergeau în Cișmigiu să se dea cu patinele. Și ei mergeau îngândurați pe străzile Bucureștiului — oare asta e una dintre caracteristicele eterne ale bucureștenilor? Și ei se înghesuiau la terase vara (deși, după poze, femeile nu erau niciodată singure, ci doar în compania bărbaților, iată o evoluție), și ei se luptau cu străzile noroioase.

La ce visau oamenii ăștia? Ce îi bucura? Cât din ei a rămas în noi? Doar câteva dintre întrebările pe care le tot sucesc în minte privind la pozele colorizate de cei de la Fost. Găsiți mai multe pe pagina lor de Facebook.

Relația cu cele mai mari frici ale noastre

CARTE: “Privind soarele în față”, Irvin Yalom, Editura Vellant

Copertă „Privind soarele în față”

Mi-am făcut un obicei din a începe fiecare an nou cu o carte de Irvin Yalom. Am descoperit că îmi dă speranță, perspectivă și liniște. 2020 a început cu cartea sa numită “Privește soarele în față”.

Psihiatrul american a scris cartea de față când avea 77 de ani. Acum are 88. La fel ca “Efemeride”, colecția de povestiri mai recentă despre care vorbeam anul trecut, și “Privind soarele în față” vorbește despre moarte, despre frica noastră, a tuturor, de ea și, mai ales, despre formele prin care putem să ne împăcăm cu ea.

Nevoia de un sens și frica de moarte sunt, probabil, cele mai omenești trăsături. Nimeni nu scapă de ele. Cum alegem să le răspundem și să acționăm în relație cu ele depinde de fiecare. Unii cred în Dumnezeu și viața de apoi, alții cred în frumusețea vieții și în legăturile dintre oameni, uneori chiar peste epoci. Mulți cred în moștenirile lăsate generațiilor viitoare, pentru binele omenirii. Nu există răspunsuri corecte și greșite, ci unele cu care ne simțim confortabil sau nu.

Yalom folosește și exemple din cazurile pacienților pe care i-a tratat prin psihoterapie, dar și întâmplări din propria viață, leagă toate astea cu idei din cărți și filosofi din toate timpurile și le împachetează pe toate în deschidere și emoție sinceră.

Lectura cărții “Privind soarele în față” nu e un substitut pentru mersul la psihoterapie, dar e un supliment bun. E o perspectivă în plus, una care ni se oferă ca o îmbrățișare, care ne ajută să vedem mai limpede lucrurile.

Cartea costă 29 de lei pe vellant.ro.

Close
Închide
  Close