REPORTAJ/ Adrian Bezna, o viaţă de trubadur strecurată printre poezie şi cântec: "Poezia am scris-o când m-am julit la genunchiul sufletului"/ VIDEO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Adrian Bezna este unul dintre cei mai iubiţi trubaduri şi poeţi ai muzicii folk româneşti. E un romantic incurabil şi crede cu tărie în „oamenii frumoşi“. Are o vorbă bună şi o glumiţă pentru fiecare şi până şi o discuţie banală o transformă cu uşurinţă într-o metaforă.
Îi vine greu să vorbească despre propria persoană, când simte că uneori nici el nu se cunoaşte prea bine şi într-o vreme în care oamenii trăiesc mai mult într-o lume virtuală, cu prieteni virtuali.
„E complicat să te ştie oamenii când nu te ştii nici tu pe tine la un moment dat. Vremurile s-au schimbat şi noi plătim câte-un tribut pentru toate aceste schimbări. Spun mereu că oamenii sunt ca scrisorile sau mai degrabă oamenii nu mai sunt ca scrisorile. Scrisoarea îţi ajungea la poartă şi oamenii tot la poartă ajungeau ca să vorbească unii cu alţii. E greu să vorbeşti despre tine, mai ales când vrei să te şi îndrăgească lumea, să te cunoască mai bine, să aibă nevoie de acele momente frumoase ale tale. E greu să vorbeşti despre tine când încă nu exişti pentru ceilalţi“, a mărturisit Adi.
S-a născut la Baia Mare, într-o zi de iarnă a anului 1968. A venit pe lume mai repede decât ar fi trebuit, pe când mama lui, originară din Piatra Neamţ, era în trecere prin localitate.
„Sunt acasă la Piatra Neamţ. Am făcut liceul la marină militară în Constanţa, deci am fost «acasă» la Constanţa şi peste tot pe unde am stat am fost acasă. Acum sunt acasă la Iaşi, stabilit şi îndrăgostit“, spune Adi, care este căsătorit cu Andreea şi are o fetiţă, pe Sonia, care şi ea cântă la chitară şi scrie poezii, uneori.
A început să cânte încă din liceu, când şi-a dat seama că marina militară nu e pentru el. Iar primele poezii le-a scris când s-a „julit prima dată la genunchiul sufletului“.
„Toată viaţa mea s-a strecurat printre poezie şi cântec. Dacă nu ştii să înoţi, te apuci să cânţi. Viaţa mea e un paradox. În liceul de marină militară, aveam o trupă care se numea Siaj. Eram în clasa a XI-a şi, împreună cu câţiva colegi, am preferat, într-o toamnă, în loc să ne ducem la cules de porumb, să ne facem o trupă. Şi de atunci m-a apucat microbul. Cântam un picuţ de rock. După liceu, m-am întors la Piatra Neamţ, unde nu puteam să fac marină militară pe lacul de la Bicaz. Deci ce puteam să fac? Să mă apuc de cântat“, povesteşte Adi despre primul lui drum în muzică.
Au urmat apoi trupele Rebecca şi Teuton. „Teuton a fost marea poveste rock a vieţii mele, care m-a definit şi cred că o să mă definească mult timp de acum înainte. I-am avut alături pe Adi Necula şi pe Costi Ignat. Costi este unul dintre cei care s-au stins la Colectiv. A fost un mare toboşar şi, pentru mine, veşnic un copil, aşa cum era şi prima dată când a venit să bată la tobe...“.
Tot Adi a organizat şi prima tabără rock din România, în 1993, în Piatra Neamţ. Evenimentul s-a organizat apoi an de an, până în 1998, unde veneau câte 40-50 de trupe din ţară. Acestora li se adaugă 13 gale folk, unde i-a avut invitaţi pe toţi folkiştii de renume ai României.
A lucrat şi în televiziune câţiva ani, ca prezentator şi realizator de emisiuni TV.
„Televiziunea m-a ajutat să ajung mai uşor la oameni. A fost o perioadă de autocunoaştere. Îmi făceam propriile emisiuni şi nu-mi spunea nimeni ce să fac şi cum. Au fost «Noaptea cu Bezna», « Poveşti de adormit oameni mari» şi «Simplu. Cu oameni pur şi simplu». Tot timpul m-am legat de oameni. Aşa mi s-a părut corect. Sunt un om cu multe păcate, ca fiecare. Am şi greşit faţă de oameni, pentru că nu tot timpul ştii să mânuieşti destinul aşa cum trebuie“, a adăugat Adi.
„Bunicii şi străbunicii noştri au luptat ca noi să avem acum libertatea să fim nepăsători“
Despre folk, Adi Bezna crede că îl avem cu toţii în noi, pentru că este mai degrabă „o stare“ şi că ar trebui să existe şi o şcoală folk, aşa cum există de jazz, rock sau muzică clasică.
„Folkul e bucuria de a cânta cântecuţul cât mai crud. Folkul cred că îl avem toţi în noi, fără să ne înregimentăm neapărat în acest gen. E simplitatea de a fluiera ceva, când eşti acasă în baie sau când eşti pe stradă şi îţi vine în minte un refren drag. Cred că ar trebui să existe şi o şcoală de folk, pentru că aceşti copii care se apropie de chitară fac asta pentru că simt o nevoie în ei să se exprime prin cântec. Dar ar trebui să asculte folkul de la rădăcini. Nu poţi să cânţi folk fără să ştii ce-au făcut alţii înaintea ta şi cum au făcut. Pentru că există pericolul să nu înţelegi că multe lucruri au fost făcute din strigăt, din protest, din mare dragoste. Şi mai toate au fost făcute cu un mesaj extraordinar în spate“, spune el.
La concerte, Adi Bezna spune că, uneori, lucrurile vin de la sine, iar alteori, munceşti ca să ajungi la starea de a fi tu însuţi.
„Pentru că pe scenă nu poţi să minţi. Pe scenă intri de fiecare dată de mână cu sinceriatea şi cu bucuria de a întâlni oameni cu care şi ţie ţi-e bine şi ţi-e frumos“, a mai spus el.
E dezamăgit când vede că sunt atât de mulţi oameni frumoşi care se pierd în anonimat, iar la televiziuni se promovează „vedete de carton“.
„La TV, sunt o grămadă de vedete şi potenţiali oameni care ar trebui să ne înveţe câte ceva. Majoritatea de carton, plecând de la politicieni şi ajungând la artişti de o zi, de o săptămână, de-o lună....Ni se predau o grămadă de lecţii, cum să zâmbeşti, cum să mănânci sănătos, cum să păşeşti corect, cum 30 de minute ai voie să te mişti că după aia dacă depăşeşti al 31-lea minut eşti mai sănătos brusc. Şi aşa mai departe. Sunt o grămadă de tâmpenii de care ai noştri care ne-au crescut, părinţii, bunicii, străbunicii, care chiar au pus mâna şi au scris istoria, ei nu trăiau aşa. Buncii şi străbunicii noştri au luptat ca noi să avem acum libertatea să fim nepăsători“, a precizat Adi Bezna.
Despre poezie, Adi spune că e „o stare de lumină“. În urmă cu ceva vreme, a lansat primul volum de poezii intitulat „Cu lupii laolaltă“, o carte în care poezia şi fotografiile semnate de George Grădinaru se întretaie şi se completează reciproc. Acum se pregăteşte de lansarea unui nou album de poezii „Despre cum stele sunt puse cu mâna“.
„E mult mai aproape cuvântul decât cântecul. Partea aceea în care cuvântul trece şi înspre cântec e ca o renaştere a ta. Poezia e o stare de lumină, zic eu. O stare de oameni, pentru că nu scrii pentru stânci. Scrii pentru oameni. Poezia mea o poezie simplă, pe care am scris-o când m-am julit la genunchiul sufletului, precum copiii care se lovesc în joacă, dar nu se opresc, ci se joacă mai departe“, a mai spus el.
A scos şi două CD-uri cu muzică folk. Primul album, „Să-mi laşi pe uşa veche semn“, alături de regretatul Vasile Mardare, pe versuri de Sorin Poclitaru, şi cel de-al doilea, lansat recent, „Adrian Bezna 2. Cu lupii laolaltă“. Acest album a fost orchestrat de Eugen Mihăescu, de la trupa Krypton şi este presărat cu poezii semnate de Bezna şi interpretate de el, alături de Cristian Pustai şi Dan Ilcuş.
„Am vrut un album care să fie viu, să recite alţii din mine aşa cum au înţeles ei şi au simţit. De altfel, cel care recită sau îţi citeşte poezia, tot pe tine te simte, dar te trece prin filtrul lui. O să urmeze şi alte albume, până când termin tot curcubeul din mine“, a mai spus artistul.
Sursa FOTO - George Grădinaru
Citește și:
EXCLUSIV/Ducu Bertzi reînvie o tradiție de acum 45 de ani. Premiază un tânăr folkist cu o…valiză!
