Ingrediente:

aluat
– 100 g unt,
– două ouă,
– un cub drojdie proaspătă,
– 100 g zahăr,
– 200 ml lapte,
– 600 g făină,
– un praf de sare;
umplutură
– 600 g nucă măcinată,
– patru linguri cacao,
– trei linguri lapte praf,
– cinci linguri zahăr.

Preparare:
1. Se pune untul la topit într-o cratiţă, apoi se ia de pe foc, se adaugă laptele şi zahărul şi se amestecă bine.
2. Separat, se omogenizează drojdia cu ouăle şi praful de sare. Peste drojdie se pune amestecul de lapte, se amestecă, apoi se încorporează făina şi se frământă aluatul, până nu se mai lipeşte de mâini.
3. Se acoperă cu un şervet şi se lasă la crescut, cam o oră.
4. Între timp, se pregăteşte umplutura amestecându-se ingredientele cu 150 ml apă călduţă.
5. Când aluatul a crescut, se împarte în patru. Din fiecare parte se întind foi subţiri, egale între ele. Pe fiecare foaie se aşază un strat uniform de umplutură, apoi se rulează subţire. Se împletesc câte două rulouri, prin răsucire, obţinându-se astfel doi cozonaci spiralaţi. Aceştia se aşază în tăvile unse cu puţin ulei, se mai lasă o oră să crească, la cald, apoi se ung cu ou bătut şi se introduc în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit.
SURSA: Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.