Cu Rugăciune pentru Cernobîl, Svetlana Aleksievici destramă cortina ambiguităților coborâtă peste noaptea de 26 aprilie 1986 și țese o nouă pânză, formată din voci care să acopere mortul care respiră, cum fusese numit reactorul 4.
Ziarele optzeciste, în vremea lui Gorbaciov, nu au putut spune adevărul. Dar o scriitoare cu vocație, condusă de spirit civic accentuat de ipostaza de victimă și înarmată cu un stilou, da. Astfel, colecția de monologuri ale groazei devine o lectură esențială pentru orice cititor. Nu poți spune despre această carte „mi-a plăcut/nu mi-a plăcut”, însă îți va rămâne întipărită în memorie pentru tot restul vieții. (Text de Andreea Oana Duduman)
Din 4 septembrie, la chioșcurile de ziare