Săgetătorii - își doresc bunăstare materială

Comentează

Simona Radu, 30 noiembrie 1966, ora 23.00, Bucureşti. Săgetător cu ascendentul în Leu. Evoluţia profesională este condiţionată de maturizare şi de desprinderea de condiţionările impuse de familie şi de propriile prejudecăţi. Aveţi multe dorinţe de împlinit şi bunăstarea materială este una dintre ele, dar aceasta nu poate şi nu trebuie să fie scop în sine. Cu alte cuvinte, aveţi tendinţa de a vă mobiliza numai dacă vă aşteaptă un anumit beneficiu. Deţineţi tot ce vă trebuie pentru a progresa, dar mai e nevoie şi de răbdare, de construirea unui traseu profesional pas cu pas şi de acumularea unor merite care să devină mai apoi sursă a avantajelor pe care le doriţi. Nu aşteptaţi beneficii fără muncă şi nu speraţi să ajungeţi în vârful ierarhiei prin alte mijloace decât cele corecte şi oneste!
Constantin Vrânceanu, 19 martie 1950, ora 18.00, Mizil. Peşti cu ascendentul în Fecioară. Evenimentele care vă schimbă viaţa au logica lor şi fac parte din destinul dv. De aceea ar fi de dorit să aveţi o atitudine corespunzătoare faţă de ele. Refuzând să le acceptaţi sau luptând cu ele doar pentru că nu vă convin, nu veţi rezolva nimic. Vă este dat să descoperiţi independenţa în relaţia de cuplu, să puteţi trăi ca un om de sine stătător, care relaţionează corect cu partenera sa. Pentru asta e nevoie de numeroase sacrificii, cele mai importante dintre ele la nivelul concepţiilor şi ideilor dv. despre viaţă.
Teodora Dumitrescu, 11 martie 1993, ora 3.40, Caracal. Peşti cu ascendentul în Capricorn. Este esenţial să descoperi singură direcţia spre care să te îndrepţi pentru a simţi că eşti pe drumul cel bun. Ai nevoie de integrare, de apartenenţă la un grup cu care să ai interese comune. Dorinţa de a fi pe placul anturajului este o capcană continuă şi periculoasă, care poate deveni o adevărată piedică în calea progresului tău. Nevoia de câştig este firească, dacă nu devine singura ţintă şi nu ajunge să subordoneze totul.
Daniel Stoica, 31 mai 1987, ora 19.00, Constanţa. Gemeni cu ascendentul în Scorpion. Ai tendinţa de a respinge ceea ce îţi este cu adevărat de folos şi îţi poate aduce beneficii. Ai de parcurs numeroase etape de descoperire de sine, cel mai propice mediu fiind relaţiile sentimentale, pentru că ele îţi arată ce e adevărat şi ce nu. Bineînţeles că poţi refuza să crezi ceea ce descoperi, pentru că e nevoie de mult curaj pentru a fi sinceri cu noi înşine. Trebuie să ajungi la un echilibru conştient, la o continuă supraveghere a naturii şi a impulsurilor inferioare pentru a evolua constant. Aşa îţi vei găsi şi liniştea sufletească, dar şi profunzimea, pe care o ai deja, dar care, pentru că nu se împacă deloc cu dorinţa de a face lucruri ieşite din comun, nu poate ieşi la lumină.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
diana-buzoianu, ministrul mediului, la o conferinta de presă
11:26
Tonere de 710.000 de lei și mobilă de peste 1,5 milioane de lei cumpărate de ANM prin contracte directe. Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu
O femeie care are o umbrelă verde pe scrie OK merge pe o alee din parc, într-o zi cu ploaie, iar în jurul ei sunt copaci și iarbă pe jos, București, 3 aprilie 2026
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
MONDEN
Adela Popescu si cei trei baieti ai săi
11:55
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță în Grecia, în luna octombrie. Imagini inedite cu cei trei copii. „E absolut perfect”
Nadia si Andra la filmările pentru „Romanii au talent” 2027
10:48
Andra și Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă la filmărle pentru „Românii au talent” 2027. Imagini rare cu juriul de la Pro TV
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
12:40
Țara din Europa care declară Rusia drept inamic și avertizează că Moscova se pregătește de un conflict cu NATO: „Este dușmanul nostru”
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
12:31
Trenul „Transsiberian” al Italiei a intrat într-un camion cu muncitori și l-a răsturnat: un bărbat a fost dus la spital cu elicopterul
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…