TULBURĂTOARELE MESAJE DIN PREAJMA MORŢII

Comentează

Când o fiinţă dragă ne părăseşte pentru totdeauna, iar ultimele sale gânduri se îndreaptă spre cineva anume, este imposibil ca acea persoană să nu primească un semn. Dar suferinţa ne împiedică pe cei mai mulţi dintre noi să deschidem ochii. Puţini reuşesc să "citească" semnele şi mesajele de adio pe care le primesc de la cei care îi lasă în urmă. Mii de relatări, culese din diverse părţi ale lumii, vorbesc despre experienţe tulburătoare în preajma morţii celor dragi.

O mărturie incredibilă

"Primul lucru care s-a întâmplat când a murit mama a fost că lumina şi-a schimbat intensitatea şi a devenit rapid mult mai strălucitoare", începe povestea lui Sally, notată cu amănunte în cartea doctorului Raymond Moody, "Imagini ale eternităţii. Despre trecerea celor dragi din această viaţă în următoarea". Sally povesteşte cum a intrat într-o stare de transă, în care se simţea liniştită, dar avea senzaţia că pluteşte: "Nu ştiu dacă am fost sau nu în afara corpului meu, pentru că toate celelalte lucruri care se întâmplau în jur mi-au distras atenţia. Mă holbam pur şi simplu la scene din viaţa mamei care curgeau prin cameră şi pe lângă pat... În timp ce imagini din viaţa ei străfulgerau, mama se afla în afara propriului corp. L-am văzut pe tatăl meu, care murise cu şapte ani înainte. Stătea în picioare acolo unde ar fi trebuit să fie capul patului. În acel moment, tata o ajuta pe mama în afara trupului ei. L-am privit drept în faţă şi între noi s-a stabilit imediat un raport de caldă afecţiune, dar el a revenit pe loc la mama... O parte din ea era transparentă şi se ridicase drept, ieşind din corp, apoi ea şi tata au alunecat încet în lumina strălucitoare şi au dispărut."

Moartea clinică, o poartă spre necunoscut

Psihiatrul Raymond Moody a devenit celebru în întreaga lume după ce a scris "Viaţa după viaţă" (Life after life), cartea în care a adunat sute de relatări ale celor care s-au apropiat de moarte. "Am descoperit că toţi muribunzii intrau într-un tunel în drumul lor spre lumină. În această lumină, întâlneau adesea alte fiinţe dotate cu spirit, care se aflau acolo pentru a le uşura trecerea spre moarte. De cele mai multe ori, aceste fiinţe spirituale erau rude decedate", scrie Raymond Moody, făcând un rezumat al întâmplărilor stranii care i-au fost împărtăşite de pacienţi. Cei mai mulţi dintre oamenii care s-au aflat în moarte clinică îşi amintesc că şi-au părăsit corpurile, privindu-le de sus, şi că au revăzut scene importante din viaţa lor. Unii spun că au întâlnit fiinţe superioare, care i-au îndemnat să se întoarcă, să îşi reia viaţa, pentru că nu îşi încheiaseră misiunea pe pământ.

► SEMNE CARE TE PUN PE GÂNDURI

Relatările celor care au reuşit să comunice cu rudele sau cu prietenii lor plecaţi includ adesea elemente care se repetă de la o poveste la alta. Oameni din ţări şi de pe continente diferite, care nu s-au cunoscut niciodată, vorbesc despre semne similare;
► apar lumini strălucitoare din eter, fără să aibă o sursă în universul înconjurător;
► luminile din cameră pâlpâie, becurile se sting şi se aprind, flăcările lumânărilor tremură, fără să fie bătute de vânt;
► ceasurile încetează să mai funcţioneze, chiar dacă nu au niciun defect;
► aparatura electrocasnică poate porni sau poate înceta să funcţioneze, fără să apese nimeni pe butoane;
► se aude o muzică în surdină, uneori melodii dragi ale celor dispăruţi; 
► spiritul celui decedat se desprinde de trup şi pluteşte în lumină;
► în faţa ochilor, se derulează scene din viaţa celui care trage să moară;
► fenomenul, deşi pare înfricoşător, le induce de cele mai multe ori o stare de linişte sufletească.







► ANOMALII SENZORIALE?

Indiferent de educaţie, religie sau precepte morale, pacienţii care s-au întors din moarte clinică povestesc experienţe tulburător de asemănătoare. Mult mai stranii sunt însă relatările rudelor care au asistat la moartea celor dragi şi care sunt similare. Povestea lui Sally este reprezentativă pentru majoritatea cazurilor notate de dr. Moody. De cele mai multe ori, persoanele aflate lângă muribunzi împărtăşesc cu ei trecerea prin moarte, revăd scene din viaţa lor, pe care nu le cunoşteau, şi văd lumina puternică de care vorbesc şi cei care au fost la un pas de moarte. Cei care au relatat aceste întâmplări, aflate la graniţa paranormalului, sunt convinşi că moartea nu este sfârşitul, ci doar o trecere spre o altă existenţă. Pe de altă parte, ştiinţa spune că viziunile pacienţilor care au fost în moarte clinică sunt greu de acceptat. Ele ar putea fi cauzate de creşterea nivelului de dioxid de carbon din sânge şi de anomaliile senzoriale care se instalează odată cu lipsa de oxigen. Dar rudele perfect sănătoase care au împărtăşit trecerea spre moarte nu pot fi acuzate de acelaşi lucru. Este adevărat că unele relatări pot fi mincinoase, iar altele pot fi determinate de isteria în masă, dar nu toate. Raymond Moody analizează fenomenul de zeci de ani şi recunoaşte că nu a găsit niciun răspuns satisfăcător. El explică totuşi o parte din experienţele din preajma morţii pe baza telepatiei care apare spontan între muribund şi cei apropiaţi. Fenomenul nu poate fi explicat, deocamdată, dar nici negat.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...