S-a trezit bogat peste noapte

Un tânăr de 32 de ani din estul Turciei s-a trezit peste noapte cu o avere colosală în cont, de ordinul miliardelor de dolari. Bucuria a fost însă scurtă: bărbatul nu a putut atinge niciun cent din uriașa sumă și nu are nicio idee cum sau de unde au apărut banii care l-au propulsat, preț de o clipă, în topul celor mai bogați oameni ai planetei.

Protagonistul acestei povești incredibile este Ahmad Jahangard Takalo, un locuitor din orașul Van. Potrivit Euronews, conturile sale au fost blocate imediat după ce în ele a apărut, din senin, suma astronomică de aproximativ un trilion de lire turcești.

În urma conversiei valutare, averea sa temporară se ridică la circa 21,8 miliarde de dolari – o sumă care, cel puțin pe hârtie, l-ar propulsa direct în topul celor mai bogați oameni ai planetei.

Cardul i-a fost refuzat la casa de marcat

Blocajul impus de bancă durează deja de aproape o lună, timp în care bărbatul nu s-a putut atinge de niciun ban.

Potrivit publicației NTV, Takalo – originar din Azerbaidjan și stabilit în Turcia de un deceniu – a aflat de existența acestei probleme absurde în cel mai banal mod posibil: cardul i-a fost refuzat la casa de marcat a unui supermarket. Uluit de situație, acesta a mers imediat la bancă pentru a cere explicații.

Când și-a verificat conturile, a descoperit un sold aproape imposibil: 999 miliarde 999 milioane 999 mii 999 de lire și 99 de kuruși.

Proveniența banilor rămâne un mister total și pentru posesorul contului, care se declară complet depășit de situație. Alertați de anomalie, bancherii au blocat imediat accesul la fonduri și au pornit o investigație internă. Contactat de jurnaliștii de la NTV, Takalo a explicat că demersurile sale la bancă s-au lovit de un zid de tăcere provizoriu: ancheta este de durată, iar un răspuns clar se lasă încă așteptat.

În încercarea disperată de a înțelege ce i se întâmplă, bărbatul a apelat chiar și la inteligența artificială. Răspunsurile primite de la AI nu au făcut însă decât să îi confirme proporțiile colosale ale situației: o asemenea sumă ar fi fost suficientă pentru finanțarea unor proiecte gigantice de infrastructură sau pentru achiziționarea unor rezerve masive de aur.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.