VIDEO/ Lipsa cinematografelor de artă scoate filmul în aer liber

Comentează
Ligia Keșișian Mitulescu

Micile săli de cinema și grădinile de vară au dispărut, treptat, după anul 1989, iar în acest moment sunt orașe în care efectiv nu mai există săli de cinema. Astfel, în urmă cu șapte ani a apărut „Caravana Metropolis”, care și-a propus să aducă filmele aproape de public, iar vara să-i invite pe cinefili la proiecții în aer liber.

Anul acesta, Caravana Metropolis aduce 13 producții premiate la cele mai mari festivaluri, iar publicul din Arad, Sibiu, Brașov sau Timișoara se va putea bucura de seri cu proiecții unde accesul este gratuit!

„Încă din 2012 am pornit și ne-am aventurat în acest proiect. La vremea respectivă nici nu prea existau caravane de film, acum sunt din ce în ce mai multe și ne bucurăm. Evenimentele de acest gen sunt destinate mai degrabă publicului larg, nu doar publicului cinefil, care merge de obicei la festivaluri să vadă filme europene sau cinema de autor. În contextul în care foarte multe cinematografe de artă au dispărut din țara noastră, în contextul în care înainte de 1989 existau acele grădini de vară unde oamenii mergeau împreună cu familia sau cu prietenii să urmărească filme, unde chiar de foarte bună calitate, oferta era foarte limitată când am început acest proiect. Foarte puține cinematografe de artă au rămas în țară. S-au deschis multe cinematografe, însă în contexte comerciale, în malluri, multiplexurile care nu programează film de autor sau dacă îl programează se întâmplă la ore la care oamenii nu prea pot să ajungă”, a declarat într-un interviu pentru Libertatea Live directorul evenimentului, Ligia Keșișian-Mitulescu.

Ea a mai precizat că filmele de autor stau mult prea puțin în cinematografe, fiind foarte puțini cei care ajung să le și vadă.

Vara, să ieși cu familia sau cu prietenii în locuri înverzite, sub clar de lună, este o mare bucurie. Și e o mare bucurie să poți urmări aceste filme la o calitate foarte bună, comparabilă cu cea din marile cinematografe din Europa. Asta ne-am propus și noi, și cu sprijinul autorităților locale am reușit să aducem o selecție de filme premiate la Cannes, la Oscar sau la mari festivaluri europene în mai multe orașe.” a mai spus directorul.

Caravana Metropolis a pornit pe 3 iulie la Arad, în Parcul Eminescu și va continua până duminică seara, ulterior, pe 10 iulie va ajunge la Sibiu, în Piața Mică, pentru ca pe pe 17 iulie să poposească la Brașov, în Piața Sfatului și între 24 și 29 iulie să se deplaseze la Timișoara, în Parcul Rozelor.

Printre producțiile ediției a șaptea se numără „Pătratul”, în regia lui Ruben Östlund, Câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2017, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2018, câștigător a 6 premii ale Academiei Europene de Film, sau „Final fericit/ Happy End”, în regia lui Michael Haneke, cu Isabelle Huppert, Jean-Louis Trintignant și Mathieu Kassovitz în rolurile principale, prezentat în competiție la Cannes 2017, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru Cea mai bună actriță și Cel mai bun actor.

De asemenea, vor fi prezentate și două filme românești, „Pororoca”, în regia lui Constantin Popescu, premiat pentru Cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) la Festivalul de Film de la San Sebastian și documentarul „România neîmblânzită”, regizat de Tom Barton-Humphreys, cu vocea inconfundabilă a actorului Victor Rebengiuc.

Programul Caravanei Metropolis poate fi consultat pe site-ul oficial al evenimentului, sau pe pagina de Facebook a acestuia.

CITEȘTE ȘI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:35
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
23:14
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală