REPORTAJ/ A renunțat la o carieră în publicitate ca să-și urmeze visul: să picteze (GALERIE FOTO)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Întotdeauna mi-a fost teamă că inevitabilul sfârșit mă va găsi sufocată de regretul că nu am făcut ce mi-am dorit”. Este filozofia de viață a unei femei din Buzău cu o carieră notabilă de 15 ani în domeniul publicității, care, deși avea un nume și porți deschise în mediile în care lucra, a ales să facă ceea ce a simțit că o reprezintă cel mai mult: să picteze. Și nu oricum, ci pe pantofi, geci de piele, poșete, ouă de struț sau lumânări. Pornea pe un drum necunoscut, însă unul care o făcea să se simtă liberă și împlinită.
Cuprins:
- Libertatea este cuvântul cheie care a determinat-o să meargă pe alt drum
- "Împletesc dorințele celor ce vin la mine cu ideile și viziunile mele despre ele"
- Cufere, veioze, geci, rochii de ocazie, pantofi, poșete și chiar un țambal
- Ca orice artist, are și visuri
- "....cum spunea Nichita Stănescu: Curăță câmpul ca să coboare îngerii”
Viorica Șerbănoiu este o buzoiancă de 46 de ani și, deși are copii cât ea de înalți - Iris 22 de ani și Tudor 13 ani -, nu s-a sfiit niciun moment să meargă pe un alt drum. Însuflețită de dorința de a fi liberă, de a munci pentru ea și pentru bucuria celor din jur, dar și după pierderi sufletești incomensurabile, pricinuite de moartea prematură a surorii sale și a părinților, Viorica a ales să picteze.
De doi ani, pictează orice: de la globuri pentru pomul de Crăciun, la ouă de struț, tricouri, geci de piele, veioze, lumânări de botez, poșete ori pantofi.
”Între om de publicitate, de vânzări și un pictor e greu să găsești asemănări, aparent... însă eu le caut în mine și pot să le identific mai ușor. Tot ce fac, ce am făcut are la bază creativitatea. Nu agreez tiparele, regulile care nu se potrivesc cu mine, lucrurile cu care nu rezonez si nu am putut da mai departe niciodată ceva în care eu nu am crezut. Nu am avut timp să realizez că-mi doresc altceva, a venit pur si simplu... când Dumnezeu îți ia ceva, îți lasă ceva în loc, poate nu chiar în același loc, însă e ceva care să te salveze din acel pustiu rămas...”, povestește Viorica Șerbănoiu.
În doi ani a pierdut enorm, și aici se referă la oameni, restul pierderilor nu mai contează.
"Îmi place să cred că ei sunt de acum îngerii mei și mi-au deschis această poartă către salvarea și împăcarea cu Dumnezeu și cu mine", spune cu emoție în glas Viorica.
Libertatea este cuvântul cheie care a determinat-o să meargă pe alt drum
”Succesul, cred eu, nu ține de performanțe și volum, de domenii, ci de feedback-ul pe care îl ai în urma a ceea ce faci. Sunt un om fericit în această privință și dacă unii numesc asta reinventare, eu o numesc disponibilitatea de a te deschide către tine, de autocunoaștere...în fiecare din noi sunt resurse inepuizabile, dar trebuie să căutăm; renunțarea, resemnarea blochează aceste noi căi. Oamenii autentici și care fac ce le place și ce li se potrivește sunt cei mai liberi oameni, iar libertatea este cel mai valoros lucru pe care cineva și-l poate permite”, spune buzoianca.
Ea mărturisește că de mică a fost pasiunea ei să deseneze și să coloreze și că încă din liceu își picta hainele, tenișii, rucsacul.
"... amestecam tempera cu aracet, pentru că nu știam de aceste vopseluri speciale. Mai târziu, am lucrat vase tip Galle, activitatea asta, însă, nu prea are legătura cu arta, este vorba doar de tehnică, foarte puțină creație. După ce am renunțat la pictura pe Galle-uri, am intrat în presă și am descoperit și că-mi place să vorbesc cu oamenii, și asta explică succesul meu în domeniul publicității, timp de 15 ani, dar am ales să mă întorc la prima mea dragoste”.
"Împletesc dorințele celor ce vin la mine cu ideile și viziunile mele despre ele"
Cu har de la Dumnezeu, ea a reușit să pună bazele unei afaceri care are mare priză acum în rândul locuitorilor Buzăului. Și-a închiriat o cămăruță în orașul Buzău, iar acolo pictează tot ce-i cer cei care îi calcă pragul atelierului. Uneori lucrează 3-4 ore, alteori și o zi întreagă.
Cei ce intră în atelierul său sunt buzoieni care fie vor să însuflețească obiecte vechi, care le sunt foarte dragi și la care nu vor să renunțe, fie vor să ofere cadouri inedite, unice.
”Împletesc dorințele celor care apelează la mine cu ideile și viziunile mele despre acestea și încerc să le dau viață pictându-le pe diverse lucruri. În mare parte, sunt provocări dacă mă gândesc că am plecat de la ideea de a picta pantofi și haine și am ajuns să pictez mobilă, pahare, lumânări, globuri, lămpi, ouă de struț, cufere...fiecare lucru a fost o provocare pentru mine”, povestește Viorica.
Reacțiile oamenilor le vede pe fața lor, în privirile lor... Sunt, în general, reacții de bucurie, fericire și vin ca cea mai mare răsplată pentru ea.
"Când simt că un om pleacă fericit lucrez și mai mult, ideile curg și mai multe, și-mi vine să nu mai plec din atelier. Stau în atelier în funcție de starea mea, de comenzile pe care le am și în funcție de ce altceva mai am de făcut, sunt și mamă, și iubită, și prietenă. Uneori stau 3-4 ore, alteori 12 ore”, mărturisește Viorica.
Cufere, veioze, geci, rochii de ocazie, pantofi, poșete și chiar un țambal
De la cufere, coperți, veioze ori alte obiecte vechi, Viorica a ajuns în timp să picteze geci de piele, rochii de ocazie, dar și un...țambal.
”Am pictat foarte multe lucruri inedite, portrete pe ou de struț, am pictat un țambal, am pictat coperți de albume foto... când află de mine, oamenilor le vin tot felul de idei prin care să-și salveze lucruri dragi sau să le dea altă înfățișare”, spune pictorița.
Majoritatea lucrurilor îi ies așa cum își dorește, fără retușuri, însă au fost și situații când a revenit de câteva ori asupra unei picturi: fie pentru că nu i-a plăcut ei, fie pentru că i se cerea și altceva în plus.
"La cutii, cufere, pânze sau lămpi e mai ușor de rezolvat asta, însă pe piele sau textil nu prea se șterge și acolo e mai greu de schimbat tot decorul. Cel mai mult timp mi-a luat pictura pe rochii foarte ample și colorate, pentru că sunt greu de manevrat și pentru că nu se pot obține din prima mână culorile dorite atunci când baza este deja colorată. Încerc în fiecare an să mă apuc de pictatul globurilor din timpul anului și nu reușesc să fac oameni de zăpadă vara... ”, adaugă femeia care și-a urmat visul.
Ca orice artist, are și visuri
Își dorește să aibă timp pentru o expoziție cu vânzare, însă speră că va reuși și o colaborare cu un producător de încălțăminte.
”Încerc să vorbesc și de viitor dacă tu vrei... dar eu îi spun vis pentru că îmi place chestia asta a lui Woody Allen: Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i despre planurile tale. Deci, visul meu este ca atelierul meu sa fie o combinație între atelier și o expoziție cu vânzare, să am timp și resurse să-mi pot permite să lucrez diverse lucruri așa cum le văd eu. Până atunci, voi expune lucruri pictate de mine, inclusiv globuri de Crăciun într-un mall din Buzău, la începutul lunii decembrie. Un proiect de amploare mai mare este în discuție zilele astea, și anume de a colabora cu un producător de încălțăminte, dar îmi doresc să pictez și o linie de genți și una de confecții".
Despre prețurile pe care le practică, ea spune că și le pot permite mulți oameni, însă totul ține de complexitatea lucrării și de volumul ei. Cât privește promovarea, Facebook-ul e ”sfânt”, iar reclama vine din mulțumirea celor care îi calcă pragul.
"....cum spunea Nichita Stănescu: Curăță câmpul ca să coboare îngerii”
Când nu pictează, Viorica este mamă, iubită, prietenă. Un om obișnuit care mai presus de toate se simte liber că poate face ce-i place, fără să fie îngrădit în vreun fel.
Îndemnată să dea un sfat celor care nu se regăsesc în meseria pe care o au, dar se tem că e prea târziu să apuce pe alte căi, Viorica are un mesaj pe cât de emoționant, pe atât de clar: ”Întotdeauna mi-a fost teamă că inevitabilul sfârșit mă va găsi sufocată de regretul că nu am făcut ce mi-am dorit. În contextul ăsta aș spune așa: Trăiți-vă visul în măsura în care se poate și cât se poate! Trăiți-vă propria viață și luați totul așa cum vine, nu rămâneți cramponați în tristețile vieții, lăsați-le să treacă sau, cum spunea Nichita Stănescu: Curăță câmpul ca să coboare îngerii”.
Citește și:
Povestea bătrânului care-și pictează traumele: „Pe soră-mea au luat-o soldații chiar în noaptea nunții…”
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
