Voalul miresei, o istorie despre magie și superstiții

În lumea antică, primele mirese care și-au ascuns chipul în ziua nunții au fost tinerele romane. Influențate de superstiții, tinerele își acopereau fața cu mătăsuri fine de culoare roșie, să nu fie deocheate și invidiate de cei care le urmăreau în procesiunea de nuntă. În Grecia antică, miresele alegeau voalurile dense și galbene să alunge spiritele rele care erau atrase de fericirea și dragostea tânărului cuplu. Secole de-a rândul, voalul și-a păstrat rolul protector și toate tinerele îl purtau în ziua nunții până în clipa în care se întâlneau cu viitorul soț. Pe lângă voalul intens colorat, miresele își împleteau în păr diverse podoabe și panglici colorate care aveau același scop, acela de a le proteja de invidia oamenilor și a zeilor. Cum voalul dens și lung le împiedica să vadă pe unde merg, miresele erau însoțite de tatăl lor sau de o persoană cu autoritate în familie. Astfel, a apărut tradiția ca mireasa să fie condusă la altar de tată sau de naș, tradiție care se păstrează și azi în lumea creștină.