Pătrunjel. Este un excelent remediu naturist împotriva respiraţiei urât mirositoare. Pune un ibric cu apă la fiert (timp de aproximativ 10 minute) apoi adaugă câteva frunze de pătrunjel. Odată îndepărtat de pe foc, adaugă şi câteva cuişoare şi amestecă-le cu pătrunjelul, în timp ce se răceşte mixtura. Foloseşte acest amestec drept apă de gură în fiecare zi sau pentru a face gargară.
Apă plată. Consumă cât mai multă apă plată, astfel, vei împiedica astfel senzaţia de uscare a gurii, favorizând producerea salivei care curăţă gura de bacteriile dăunătoare.
Enzime digestive. De multe ori, respiraţia urât mirositoare este cauzată de o digestie deficitară. De aceea este recomandat să iei capsule cu enzime digestive sau cu probiotice ca să ajuti procesul de digestie. De asemenea, o cură de detoxifiere poate să te ajute să elimini mirosul neplăcut al gurii.
Suplimente cu pudră de lucernă. Datorită conţinutului ridicat în clorofilă, pulberea de lucernă curăţă sângele şi colonul de reziduurile toxice care cauzează respiraţia urât mirositoare.
Lămâie. Poţi să mănânci o felie de lămâie cu puţină sare imediat după o masă care a conţinut ceapă sau usturoi pentru a atenua mirosul puternic.
Ceai de cuişoare. Cuişoarele sunt recunoscute pentru efectul antibacterian. Mestecă 2-3 cuişoare sau fierbe-le în două căni cu apă, lăsându-le la infuzat aproximativ 20 de minute pentru a obţine un ceai.
Măr. Merele curăţă dinţii, împiedicând dezvoltarea bacteriilor imediat după ce ai luat masa la serviciu şi nu ai posibilitatea de a te spăla pe dinţi, potrivit eva.ro.