Mama lui Adrian Mutu a atras toate privirile în ziua în care fiul său și-a creștinat băiețelul și se însoară pentru a treia oară.Cel supranumit Briliantul are parte de unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa duminică, 15 octombrie 2017. Adrian Mutu și-a creștinat băiețelul pe care îl are cu Sandra, Tiago, la o biserică din Pipera.
După botezul micuțului, Adrian Mutu se cunună religios cu aleasa inimii sale, Sandra, cea care îi va deveni cea de-a treia soție.
De la botezul băiețelului lui Adrian Mutu și al Sandrei nu putea să lipsească mama fostului fotbalist, Rodica.
Aceasta a fost o bunică și o soacră de nota 10. A arătat spectaculos, într-o ținută de culoare vișinie. Aranjată ca la carte și de o eleganță aparte, mama lui Adrian Mutu a atras privirile și a fost tot timpul cu zambetul pe buze și foarte atentă la tot ceea ce se petrecea în jur.
Adrian Mutu a mai fost căsătorit de două ori șiu are trei copii din mariajele anterioare. Din căsnicia cu Alexandra Dinu are un băiat, iar din cea cu Consuelo matos Gomez, o frumoasă brunetă din republica Dominicană, are două fete superbe.